CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Bihor au semnat protocolul privind „Pactul pentru Educație Antreprenorială”

CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Bihor au semnat protocolul privind „Pactul pentru Educație Antreprenorială”

CONAF și Inspectoratul Școlar Județean Bihor au semnat protocolul privind „Pactul pentru Educație Antreprenorială” – Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* și Inspectoratul Școlar Județean Bihor au semnat marți, 7 februarie la Oradea, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”. Acesta prevede dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul gimnazial și liceal, este esențial pentru ca tinerii români să-și dezvolte abilitățile de înțelegere și rezolvare a problemelor complexe, cărora le vor face față după terminarea școlii.

 

Protocolul de colaborare a fost semnat de către domnul Horea Abrudan, Inspector Școlar General, doamna Cristina Chiriac, președintă CONAF și doamna Elizabeth Balla, președinta CONAF Bihor. Pactul propune modalități noi și creative de predare și învățare, prin promovarea unei educații competitive la nivel european și corelarea educației antreprenoriale cu o strategie coerentă, transparentă și eficientă de dezvoltare a pieței muncii din România.

Prin acest pact, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), sucursala Bihor, vor susține dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalități noi și creative de predare și învățare.

„Semnarea „Pactului pentru Educație Antreprenorială” înseamnă un pas important pentru județul Bihor. Ne bucurăm că direcțiile de la nivel național au ajuns și în județul nostru și ne dorim ca tinerii, care sunt viitorul acestei țări, să beneficieze de educația antreprenorială corectă și eficientă care le va dezvolta imaginația și creativitatea. Credem cu tărie că tinerii din ziua de astăzi, care au acces la informație corectă și tehnologie, sunt antreprenorii de succes de mâine”, a declarat doamna Elizabeth Balla, președinta CONAF Bihor.

„În spiritul coeziunii demersurilor educaționale inițiate ca strategie de dezvoltare sustenabilă a antreprenoriatului, dar și a societății în ansamblu, consider că semnarea „Pactului pentru Educație Antreprenorială”, astăzi la Oradea, este un prim pas în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor de colaborare între mediul de afaceri și sistemul educațional local. Mulțumesc domnului Inspector Școlar General, Horea Abrudan pentru deschidere și colaborare și am convingerea că împreună reușim să dezvoltăm abilitățile tinerilor de a-și descoperi vocația. „Pactul pentru Educația Antreprenorială” este un proiect național care a debutat în anul 2019 și de atunci am făcut progrese importante în direcția susținerii tinerilor în găsirea vocației, de la vârste cât mai fragede. În 2019-2020, 6.120 de companii îi sprijineau pe elevi în formarea bazelor practice, față de 4.944, în 2020-2021 și asta spune multe despre instrumentele pe care societatea le are la dispoziție pentru a participa activ la sistemul educațional, dar și despre nevoia de stimulare a implicării. Este un drum cu două sensuri, pe care trebuie să avem forța să rămânem. Statisticile Ministerului Educației arată că în anul școlar 2020-2021, 2 din 10 elevi au ales învățământul profesional: din 89.983 de elevi înscriși în licee, 10.086 au ales educația profesională. Educația vocațională, precum și învățământul dual sunt soluțiile pe care, în calitatea mea de ambasador VET, le consider instrumentele de bază pe care societatea trebuie să le pună la dispoziția tinerilor, pentru alegerea unei „căi corecte”, a susținut doamna Cristina Chiriac, președintă CONAF.

După semnarea pactului, reprezentanții și membrii CONAF au fost în vizită la Colegiul Național Mihai Eminescu din Oradea, unde doamna Cristina Chiriac, președintă CONAF și doamna Nicoleta Munteanu, vicepreședintă CONAF le-au vorbit tinerilor din clasele a X-a și a XI-a, despre experiența lor antreprenorială, dar și despre susținerea de care aceștia beneficiază odată cu semnarea acestui pact.

Ziua s-a încheiat cu o reuniune de networking, la care au participat o serie de antreprenori locali cărora le-au fost prezentate beneficiile de a face parte din marea comunitate a proiectului internațional Wingate Project, derulat de către Asociația Națională a Antreprenorilor. S-au expus totodată obstacolele și provocările cu care se confruntă mediul antreprenorial local și național, gasind împreună modalități de a îmbunătăți cooperarea la nivel european pentru dezvoltarea prezenței business-urilor și pe plan extern. Proiectul are ca prioritate egalitatea de gen și egalitatea de șanse în toate aspectele vieții, susținând colaborarea transfrontalieră în Europa. În cadrul acestui proiect, doamnele aflate la început de drum pe calea antreprenoriatului, pot găsi suportul necesar în a își pune pe picioare propria afacere, inclusiv având acces la o serie de cursuri gratuite, accesând platforma https://wingateproject.com/e-platform/.

Boardul CONAF BIHOR este format din: Elizabeth Balla, președintă, Flori Bicazan și Emese Balog, vicepreședinte.

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă că urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 24 sucursale și peste 3.700 de companii.

CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, proiectul național și seria de dezbateri „Pactul pentru Tineri”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.

My title page contents