COSMETIC PLANT lansează 6 produse noi ce au la bază extract de bujor, mușețel și ulei de măsline

COSMETIC PLANT lansează 6 produse noi ce au la bază extract de bujor, mușețel și ulei de măsline

COSMETIC PLANT, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a lansat la începutul lunii aprilie șase produse noi în gama essential, acestea având ca principale ingrediente extractul de bujor, mușețel și ulei de măsline. Printre noile produse se numără cremele antirid calmante, tonifiante și nutritive și cremele cu efect de hidratare cu acid hialuronic, calmante și nutritive.

 

În dezvoltarea noilor produse din gama essential, COSMETIC PLANT a apelat la combinația mai multor ingrediente active cu acțiune sinergică, obținându-se, în acest mod, multiple beneficii în funcție de nevoile fiecărei persoane. Noua lansare a companiei se concentrează asupra a două tipuri de produse: cu efect anti-aging și de hidratare.

Potrivit COSMETIC PLANT, cel mai dinamic segment din portofoliu este cel de Face Care, acesta reprezentând peste 50% din veniturile companiei. Consumatoarele doresc permanent să încerce noi produse, de aceea există o nevoie stringentă în piață pentru noi formule produse prin inovație si combinații de ingrediente cu multiple acțiuni benefice pentru ten.

„Pentru noile produse din gama essential am folosit uleiuri, extracte naturale și vitamine, toate pentru a asigura hidratare, protecție antioxidantă și pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii. Un exemplu în acest sens ar fi crema antirid cu bujor și acid hialuronic, unde apare combinația unică de acid hialuronic și riboză care determină stimularea sintezei de acid hialuronic atât din interior, cât și din exterior”, a declarat Susana Laszlo, Director General al COSMETIC PLANT.

Așadar, cele 6 produse noi integrate în gama deja consacrată a companiei sunt: crema antirid tonifiantă cu acid hialuronic și extract de bujor, crema hidratantă cu acid hialuronic și extract de bujor, crema antirid calmantă cu extract de mușețel și vitaminele A, E și F, crema hidratantă calmantă cu extract de mușețel și alantoină, crema antirid nutritivă cu ulei de măsline și vitaminele A, E și F și crema hidratantă nutritivă cu ulei de măsline și pantenol.

Crema antirid tonifiantă cu acid hialuronic și extract de bujor și crema hidratantă cu acid hialuronic și extract de bujor sunt destinate unui ten normal. Ingredientele active atent alese, împreună cu celelalte ingrediente din formulă, acoperă nevoile specifice ale tenului, esențiale pentru menținerea sănătății și tinereții acestuia.

Crema antirid calmantă cu extract de mușețel și vitaminele A, E și F și crema hidratantă calmantă cu extract de mușețel și  alantoină sunt destinate unui ten sensibil. Crema aduce un plus de hidratare pentru o piele mai suplă și un plus de confort. Extractul de mușețel cu proprietăți calmante și emoliente  ajută la restabilirea funcționării normale a epidermei sensibile. Pentru a demonstra eficacitatea acestora, ambele creme calmante cu extract de mușețel au fost testate pe persoane cu ten sensibil.

Crema antirid nutritivă cu ulei de măsline și vitaminele A, E și F și crema hidratantă nutritivă cu ulei de măsline și pantenol sunt destinate unui ten normal/deshidratat. Ingredientele active care stau la baza cremelor îmbunătățesc microrelieful pielii și stimulează producerea componentelor structurale ale acesteia.  Uleiul de măsline bogat în acizi grași esențiali catifelează pielea și reduce pierderile de apă transepidermice.

 

Cele șase produse noi din gama essential nu conțin parabeni și coloranți sintetici, toate fiind testate dermatologic, la fel ca în cazul tuturor produselor cosmetice dezvoltate de către COSMETIC PLANT.

 

Până la sfârșitul lunii aprilie, noile produse lansate vor fi disponibile în magazinele naturiste, farmaciile independente, în reţeaua de drogherii DM DrogerieMarkt,și în shop-ul online al companiei: www.cosmeticplant.ro.

# # #

Despre COSMETIC PLANT

Cu o tradiție de aproape 30 de ani, COSMETIC PLANT este unul dintre cei mai importanți producători de cosmetice din România. Compania a fost înființată în 1991 la Cluj-Napoca de către farmacista Ileana Mester, iar acum este condusă de fiica ei, Dr. Susana László.

În perioada 2012-2020, COSMETIC PLANT a urcat pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, unde a obținut în total 12 premii internaționale.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Carrefour, Cora – România Hypermarche, Kaufland, DM DrogerieMarkt, Mega Image, Farmacia Tei și alte lanțuri de farmacii, Plafar și magazine naturiste din țară și în diverse farmacii independente.

În prezent, portofoliul COSMETIC PLANT include peste 140 produse ce se pot achiziționa și de pe magazinul online al producătorului – www.cosmeticplant.ro.

# # #

 

 

My title page contents