Cum alegem corect perdelele și draperiile în funcție de designul interior al casei – Draperiile și perdelele adaugă stil și intimitate oricărei încăperi, controlează lumina și temperatura și fiecare are propriile caracteristici unice. Ambele sunt disponibile în sute de modele, culori și materiale pentru a se potrivi nevoilor, stilului și desigur bugetului. Alegerea corecta a acestora depinde de mulți factori, de la materiale, culoare, până la cantitatea de filtrare a luminii și chiar nivelul de izolație.
Perdelele și draperiile au mai mult decât un scop funcțional de acoperire a ferestrelor. Ele joacă un rol semnificativ în îmbunătățirea designului interior general al întregii case.
Perdelele sunt realizate din materiale fine și sunt folosite pentru a acoperi ferestrele. Reglează cantitatea de lumină care pătrunde din exterior spre interiorul camerei prin ferestre. Ele sunt de obicei necăptușite, ceea ce ajută la infiltrarea luminii. Draperiile sunt diferite în ceea ce privește scopul și țesătura. Sunt realizate din țesături mai grele și mai bogate, oferind astfel mai multă intimitate. De obicei sunt folosite pentru a bloca lumina care pătrunde prin ferestre și pentru a oferi acel efect natural de întuneric pentru o odihnă mai plăcută.
Așadar, perdelele și draperiile nu numai că oferă intimitate și reglează cantitatea de lumină care pătrunde în cameră, dar adaugă și aspect deosebit camerelor făcându-le mai atractive din punct de vedere vizual și estetic. Anamaria Ştefan Georgescu, Fondatorul brandului Sophia şi, totodată, Managerul General, explică pe larg cum putem alege perdelele și draperiile în funcție de tipul de locuință, designul casei, mobilier și de ce este important să apelăm la ajutorul unui designer specializat.
„Cred că toată lumea este de acord că perdelele și draperiile sunt nota finală și poate cea mai importantă într-o locuință. Textilele încălzesc decorul, îl fac mai acasă. Fără aceste două elemente definitorii, o cameră va părea tot timpul neterminată, indiferent de cât de frumos arată în rest. De ce sunt perdelele și draperiile atât de importante? Pentru că adaugă înălțime unei camere, culoare, stil, și o fac să arate completă. Nu trebuie însă să vă grăbiți în procesul de cumpărare a perdelelor și draperiilor. Există mulți factori importanți de care trebuie să țineți cont atunci când le alegeți o culoare pentru perdele sau o textură pentru draperii. Printre lucrurile de care trebuie să țineți cont se numără: aspectul, funcționalitatea, tipul de țesătură, culoarea, sistemul de prindere, tipul de mobilier din cameră, spațiul, culoarea pereților, tipul de cameră și nu în ultimul rând bugetul. De aceea ajutorul specializat al unui designer este primordial în a face alegerile corecte.” – Anamaria Ştefan Georgescu, Fondator şi Manager General Sophia.
Alegerea perdelelor și draperiilor poate influența semnificativ aspectul și atmosfera unei încăperi, contribuind la completarea designului interior și la crearea unei ambianțe plăcute și confortabile. Iată câteva aspecte de care să țineți cont în alegerea perdelelor și draperiilor perfecte!
Culoarea pereților
Dacă pereții sunt de culori închise sau intense, alegeți perdele și draperii în culori deschise și luminoase pentru a echilibra și a aduce lumină în încăpere. Alternativ, puteți opta pentru nuanțe complementare sau contrastante pentru a adăuga un element de interes vizual. Perdelele și draperiile din in alb oferă spațiilor moderne un aspect curat. Pentru a crea un contrast, cei mai îndrăzneți pot alege perdele cu un anumit model sau draperii colorate.
Mobilier
Perdelele și draperiile ar trebui să se îmbine armonios cu mobilierul existent în încăpere. Luați în considerare paleta de culori și stilul mobilierului atunci când alegeți materialele și modelele perdelelor și draperiilor. Selectați perdelele și draperiile în funcție de culoarea complementară, adică de culoarea opusă piesei principale de mobilier din cameră. De exemplu, într-o cameră cu mobilier modern, puteți opta pentru perdele cu linii curate și finisaje minimaliste.
Spatiu
În spațiile mici, este recomandat să optați pentru perdele și draperii fine, care lasă lumina naturală să pătrundă în încăpere. Culorile deschise și texturile subtile pot face camera să pară mai luminoasă și mai aerisită. De asemenea, alegeți perdele cu un design simplu și fără prea multe detalii pentru a nu încărca vizual spațiul. În spațiile mari, aveți libertatea de a alege perdele și draperii mai îndrăznețe și mai impunătoare. Puteți opta pentru materiale mai grele și culori mai închise sau pentru modele dramatice și texturi bogate pentru a adăuga caracter și eleganță încăperii.
„Dacă iubiți stilul clasic în decorarea casei, pentru ferestre, este recomandat să folosiți materiale și texturi prețioase și fine precum catifeaua, taftaua sau mătasea naturală, în culori uni sau alte modele discrete și elegante. Colecțiile de perdele și draperii Sophia sunt perfecte pentru a înfrumuseța orice încăpere. Cu modele inedite în stil clasic, aduc splendoarea imperială în țesături care vor schimba fundamental decorul casei, prin eleganță și rafinament!”. – Mădălina Dracea, designer de interior specializat în decorarea ferestrelor la Sophia București, Glucozei.
Tipul de cameră
Fie că vă doriți o cameră îndrăzneață sau una neutră, tipul de cameră vă poate influența deciziile. În dormitor, confortul și intimitatea sunt de obicei prioritare. Optați pentru perdele și draperii care să permită controlul asupra luminii și a intimității, cum ar fi draperii blackout ce obturează complet lumina datorită procesului de fabricație și izolează fonic și termic încăperea sau dimout ce au aceleași proprietăți numai că în proporție de circa 80%. Puteți alege imprimeuri la scară mică și texturi mai dese de asemenea, puteți opta pentru materiale moi și texturi plăcute la atingere pentru a crea o atmosferă relaxantă și liniștită.
În camera de zi sau living, perdelele și draperiile pot servi nu doar scopurilor estetice, ci și funcționale. Luați în considerare nevoia de control al luminii, dar și designul și activitățile desfășurate în cameră. Perdelele ușoare și luminoase pot accentua luminozitatea încăperii, în timp ce draperiile mai grele și opace pot crea o atmosferă intimă și confortabilă. De asemenea, puteți aduce culoare prin modele mai îndrăznețe.
„Dacă sunteți în căutare de idei și doriți să folosiți draperiile pentru a reîmprospăta designul locuinței, alege-ți stilul shabby chic, foarte sofisticat și ușor de obținut. Pe lângă albul prevalent, tonurile pastel precum albastru, roz sau verde sunt și ele prezente în interioarele shabby chic, iar unele detalii pot fi argintii sau aurii. Interiorul amenajat în acest stil este foarte luminos, se folosește mult alb, crem, gri deschis, verde, roz pal sau diverse nuanțe de piersică. Podelele din lemn masiv în nuanță deschisă, chiar antichizată, reprezintă o parte esențială a oricărui interior shabby chic.” – Amalia Alexandru, designer de interior specializat în decorarea ferestrelor si managerul francizei Sophia din Ploiești.
Controlul luminii
Draperiile și perdelele pentru ferestre ar trebuie alese ținând cont de controlul luminii și intimitate. Dacă doriți să lăsați lumina să pătrundă în cameră, dar să fie ușor difuză, optați pentru perdele din voal. Draperiile sunt considerate cea mai bună opțiune pentru intimitate, deoarece blochează lumina și zgomotul și asigură o izolare adecvată. Acest lucru se datorează faptului că greutatea și lungimea draperiilor, precum și căptușeala lor, le ajută să cadă mai aproape de fereastră, astfel încât să existe mai puține goluri pentru ca lumina și aerul să pătrundă. Acest lucru le face perfecte pentru dormitoare și camere de zi. Optați pentru țesături mai grele, cum ar fi catifea, damasc sau tafta.
„Deși pare o treabă simplă la prima vedere, nu este ușor să îmbini culorile și țesăturile potrivite, care să ofere un rezultat spectaculos, așa cum ne dorim cu toții și este normal să apară confuzii când vine vorba de alegerea perdelor și draperiilor. Cu acces la sute de modele, texturi și culori, designerii de la Sophia vă ghidează prin opțiuni nesfârșite pentru a face spațiul interior să arate exact așa cum vă doriți. Pe lângă consilierea gratuita la domiciliu timp de 2 ore, experții noștri vă ajută și cu un număr infinit de alte sfaturi, de la găsirea culorii și a materialului perfecte până la măsurătorile care dau cea mai mare bătaie de cap dacă nu sunt efectuate corect. Amenjarea casei nu este un lucru pe care îl facem foarte des, de aceea este important să investim de la început într-un proiect făcut cu și de profesioniști, cu materiale și produse de calitate, deoarece aceasta este o investiție pe termen lung.” – Anamaria Ştefan Georgescu, Fondator şi Manager General Sophia.
Indiferent de tipul de cameră, asigurați-vă că perdelele și draperiile alese contribuie la crearea unei atmosfere plăcute și funcționale, adaptată nevoilor și preferințelor specifice ale fiecărui spațiu din casă.
Despre Sophia
Brandul Sophia s-a născut în 2004 în Iași având în spate un concept de business unic în România: extinderea unei rețele de francize la nivel național și internațional, specializată în perdele și draperii pe comandă confecționate în ateliere proprii de creație și consultanță specializată în home-deco. De-a lungul timpului brandul a renăscut continuu prin prezența la târgurile naționale și internaționale, astfel că în prezent deține o rețea de 30 de francize în România și una în Miami, Statele Unite ale Americii. De-a lungul celor 20 ani, Anamaria Ștefan, sufletul Sophiei, artistul și inițiatorul din spatele poveștii, a călătorit prin lume, de unde a adus culori, tradiții, stiluri și tendințe. A început pe când avea 26 de ani cu ideea de a promova produse 100% originale din India. Apoi, odată cu evoluția gusturilor publicului spre un design mai modern, brandul a fost reinventat ca un concept dedicat decorațiunilor interioare pentru reședințe, hoteluri și muzee, fiind în pas cu trendurile și standardele de calitate europene.
Magazinele Sophia din România te așteaptă cu perdele și draperii de colecție, materiale cu atitudine, cu stil, cu parfumul mesajului pe care îl poartă, fețe de pernă, cuverturi, pleduri, traverse de pat, fețe de masă, lenjerii, sisteme de prindere, obiecte decorative, magneți, canafi, flori decorative, mobilier Astăzi Sophia este prezentă la nivel național, având o rețea de 30 de magazine și francize: București – 5 magazine, Ploiești, Alba Iulia, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj, Oradea, Baia Mare, Buzău, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Pașcani, Brăila, Vatra Dornei, Târgu Jiu, Pitești, Focșani, Constanța, Comănești, Bacău, Roman și, în curând, Craiova și Botoșani. De altfel, Sophia livrează oriunde în lume, astfel că și românii din diaspora pot primi în casele lor perdele și draperii confecționate atelierele brandului românesc din Iași. Puteți programa o consiliere gratuită la domiciliu sau online și un designer Sophia vă va contacta în cel mai scurt timp.