Cum întâmpinăm adolescența

Cum întâmpinăm adolescența – Fiecare etapă din viața copiilor este o provocare pentru orice părinte. Ne dorim să creștem copii independenți, curajoși și siguri pe ei, care să facă față cu brio tuturor obstacolelor cu care se vor confruntă de-a lungul vieții. În ultimii ani însă evoluția rapidă a tehnologiei, avalanșa de informații și noutățile din zona informatică, au făcut ca unii părinți să nu mai poată ține ritmul și să piardă lupta cu proprii copii.

Una dintre cele mai provocatoare perioade din viața unui copil o reprezintă adolescența. Este o parte firească a vieții și una dintre etapele cele mai atent observate și studiate de către specialiști. Când adolescența este considerata mai degrabă un proces decât o amenințare, suntem liberi să ne gândim cum să lucram cu ea, mai degrabă decât împotriva ei. Când vine vorba despre abordarea adolescenței, o mare parte din discuții se concentrează asupra modului de a combate sau de a depăși problemele acesteia. Ca adulți, poate este ușor să ne gândim la anii adolescenței ca la o simplă perioadă de confruntări și îndurări, însă acest tip de gândire devine contraproductiv după o perioadă. Scopul final al părinților este acela de a colabora cu copilul adolescent și nu de a fi împotriva lui. Este așadar necesar să înțelegem nevoile adolescentului.

Perioada adolescenței este o perioadă fundamentală în formarea identității și caracterului oricărui copil. Având în vedere vulnerabilitatea vârstei, părinții responsabili conștientizează necesitatea accesării unui mediu adecvat, în care copilul este înconjurat de modele sănătoase. Impregnată de modele și valori, educația oferită are ca finalitate formarea unui ADN autentic.

Specialiștii Academiei OPEN TRIBE ne dezvăluie câteva dintre cele mai importante moduri prin care putem aborda perioada adolescenței, pentru a ne ajuta să colaborăm așa cum ne dorim cu adolescenții, astfel încât ei să ajungă responsabili pentru viitorul lor, și să le rămânem în același timp cei mai buni prieteni.

1. Ajuta-i să fie independenți

Ieșirea în societate pentru a explora, învăța și a se distra în siguranță fără un adult este o parte importantă a călătoriei copilului adolescent către maturitatea independenta. “Pregătirea copiilor pentru a ieși în mod independent în societate începe cu mult înainte de adolescență. Este indicat ca adolescenții să iasă fără un adult când părintele consideră că a pus bazele pregătirii lui pentru a se confrunta cu societatea. Această ieșire îi ajută să-și dezvolte abilitați de viață, promovează sănătatea mintală bună – de exemplu, independența este benefică pentru dobândirea încrederii adolescenților, creșterea stimei de sine și sentimentului de apartenență, încurajează activitatea fizică și construiește conexiuni cu comunitatea. Odată ce adolescenții devin mai independenți și gata să iasă singuri, îi puteți ajuta să își continue construirea independenței prin pași mici, dar fermi, într-un ritm care este confortabil atât părintelui cât și copilului.”, explică Elizabeth Balla, Psiholog, Trainer și Coach în cadrul Academiei OPEN TRIBE.

2. Fiți voi înșivă

Mitul conform căruia adulții trebuie să fie cool și moderni pentru a stabili o relație cu adolescenții a existat dintotdeauna și, în ciuda cantităților abundente de dovezi care arată contrariul, nu pare să dispară niciodată. Însă adolescenții nu au nevoie de părinți pentru a fi la modă, ei vor să fie autentici. “Adolescenții știu că adulții sunt adulți. De asemenea, sunt foarte sensibili la oamenii care încearcă să pară ceea ce nu sunt. Adulții care se străduiesc prea mult să fie pe placul adolescenților vor obține exact opusul. Interacțiunea cu adolescenții înseamnă să fiți voi înșivă. A fi autentic și sincer vă contribui în mare măsură la dezvoltarea unei relații solide cu ai voștri copii.”, explică Emese Balog, Psiholog și Trainer în cadrul Academiei OPEN TRIBE.

3. Comunicarea este cheia succesului

Nu doar în viața de zi cu zi, ci și în relația părinte – adolescent, comunicarea este cheia succesului. “Pentru adolescenți relația cu părinții este totul, deoarece adolescenții simt nevoia validării părintelui. De aceea nu trebuie să subestimăm nici puterea comunicării cu un adolescent la nivel relațional ca mijloc de îmbunatățire a nivelului de implicare. Dacă un adolescent simte că sunteți interesat de el, că este respectat și auzit, și el la rândul lui va fi mult mai dispus să comunice, să asculte și să respecte ceea ce i se transmite de către un adult.  A ști ce face un adolescent ne ajută să ne reglăm planurile și așteptările. Pe măsură ce copilul trece prin anii adolescenței, își va dori mai multă independența, dar și mai multă comunicare din partea părinților.”, dezvăluie Flori Bicăzan, Coach și Trainer, Academia OPEN TRIBE.

4. Adolescentul este subiectul principal

Adolescenții învață noi moduri de a gândi și de a relaționa. Un rezultat al acestui proces de dezvoltare este că ei sunt foarte concentrați pe ei înșiși. Aceasta înseamnă că gândirea lor poate fi descrisă ca fiind egocentrică – centrată pe ei înșiși. Ei evaluează în mod constant și dau sens lumii, cu ei înșiși în centrul acesteia. “Provocați adolescenții să se gândească la idei, concepte sau oameni prin conectarea lor cu subiectul, cu modul în care îi va afecta sau nu. A le cere părerea sau a încadra o conversație în așa fel încât să-i implice personal este o modalitate simplă și ușoară de a-i convinge.”, explică Emese Balog, Psiholog și Trainer în cadrul Academiei OPEN TRIBE

5. Stabilirea unui set de reguli

Orice copil are nevoie de reguli și de limite, indiferent de vârsta la care se află. Părintele trebuie să știe când să fie permisiv și afectuos și când să traseze limite. Cu predilecție în perioada adolescenței, impunerea unui set de reguli va putea ajuta să fiți clari cu ce este și ce nu este negociabil când vine vorba de independența copilului. Regulile pot de asemenea ajută copilul să înțeleagă așteptările și limitele stabilite de părinți. “În anii adolescenței, este bine să implicăm copiii în elaborarea regulilor pentru că acest lucru îi vă ajuta să înțeleagă de ce regulile sunt importante. Aceasta înseamnă totodată că au mai multe șanse să vadă regulile drept corecte și să le respecte. Odată ce setul de reguli este realizat și pus în aplicare, aplicați-le în mod consecvent și evaluați-le totodată în mod regulat pe măsură ce copilul se dezvoltă. Monitorizați cât de bine își gestionează copilul independența, deoarece acest lucru vă va ajuta să știți când trebuie regulile ajustate.”, explică Elizabeth Balla, Psiholog, Trainer și Coach în cadrul Academiei OPEN TRIBE.

Călătoriți împreună cu copilul vostru prin profunda lui lume interioară! Experții Open Tribe vă vor arata cum să fiți sinceri și reali cu adolescenții, mai degrabă decât să luptați pentru control sau aprobare. Programele Academiei Open Tribe au ca scop facilitarea discuțiilor aprofundate asupra impactului modelelor parentale asupra adolescenților și ajustarea lor practică cu rezultate pozitive concrete.

Educarea adolescenților de către părinți este o sarcină monumentală, necesită multă răbdare, dăruire și chiar măiestrie, însă și recompensele sunt pe măsură. Dacă aveți o strategie inteligentă și aplicată corect, rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Este nevoie însă de determinare, creativitate și perseverență. În acest sens Academia Open Tribe vă oferă o ședință gratuită în care se vor discuta tehnici care vă pot ajuta să vă îmbunătățiți relația părinte-adolescent. Mai multe detalii pe: www.opentribe.ro.

 

My title page contents