Cum să-ți faci singură manichiura, acasă? 6 pași de urmat!

Cum să-ți faci singură manichiura, acasă? 6 pași de urmat!

Cum să-ți faci singură manichiura, acasă? 6 pași de urmat! Pentru a obține unghii impecabile și o manichiură de lungă durată nu ai nevoie neapărat de un profesionist alături, ci doar de sfaturile sale. Cu instrumentele potrivite, este nevoie doar de șase pași. Și… câteva minute în plus pentru a le dedica îngrijirii și înfrumusețării mâinilor.

Sfaturi, tehnici și instrumente… Să începem!

Timpul nu este niciodată suficient pentru a face tot ceea ce ne propunem, mai ales când vine vorba să mergi la salon pentru a-ți face manichiura și, poate, pentru a te bucura chiar de o manichiură semipermanentă. Însă, pentru astfel de situații există un plan de rezervă: soluția ar putea fi să înveți cum să-ți faci singură manichiura, urmând toți pașii pentru a obține o aplicare perfectă și durabilă a lacului de unghii. Sună încurajator, nu-i așa?

Dar, despre ce pași este vorba? Pași simpli de urmat, chiar și acasă, care-ți permit nu numai să aplici bine lacul de unghii, ci și să ai grijă de unghii și mâini. Pentru a garanta efectul și durabilitatea manichiurii, de fapt, nu contează doar tipul de lac de unghii ales. Pregătirea unghiei și îngrijirea acesteia sunt momente la fel de importante și de bază atunci când vrei să-ți faci singură manichiura.

Rezultatul? Mâini bine îngrijite, chiar și atunci când petreci doar câteva minute aplicând lacul de bază. Toate acestea pot fi posibile, desigur, dacă urmezi cu atenție 6 pași esențiali pentru a realiza singură și în mod corect manichiura dorită.

Pasul 1: Îndepărtează lacul de unghii

Înainte de a aplica un (nou) lac de unghii, este foarte important ca unghiile să fie curate și perfecte. Tocmai din acest motiv, este important să folosești un solvent specific. Dacă pentru lacul de unghii simplu, clasic, ai nevoie de o acetonă (solvent) simplă, pentru semipermanent este necesar să utilizezi un produs specific.

Pentru a profita la maximum de manichiura realizată chiar de tine, ideal este să lași solventul să acționeze câteva minute. Mai exact, înmoaie pur și simplu un tampon de bumbac în solvent și așază-l pe unghie, după care înfășoară-l cu folie de aluminiu. După câteva minute, lacul semipermanent se va desprinde cu mare ușurință, fără a-ți da bătăi de cap.

Pasul 2: Îndepărtează cuticulele pentru a pregăti lacul de unghii

Pentru a scăpa de cuticule, este necesar să acționezi ușor. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să le înmoi cu apă caldă (prin scufundarea mâinilor într-un vas) și, eventual, să le masezi cu un ulei specific. Apoi, nu trebuie decât să le împingi înapoi spre baza unghiei cu un băț special pentru cuticule. Evită să le tai, dacă este posibil, și apelează la aceste operații numai dacă cuticulele sunt foarte evidente sau uscate.

Pasul 3: Cum să tai și să pilești unghiile

În general, pilirea unghiilor este mult mai sigură, fie că este necesară remodelarea manichiurii, fie că este vorba doar de scurtarea acestora. Scopul, desigur, este de a păstra linia unghiei intactă, jucându-te cu forma acesteia. În special, pila este foarte utilă pentru a trata unghiile scurte și fragile, pentru a evita slăbirea sau provocarea microfracturilor. Inevitabil, o pilă buffer permite obținerea unui rezultat perfect, tratând întreaga suprafață a unghiei. Mai exact, un buffer este potrivit pentru pilirea, finisarea și lustruirea patului unghiilor, pregătind manichiura pe care urmează să o faci chiar tu.”, explică Diana Marandiuc, Education Manager OPI.

Pasul 4: Cum să aplici baza

Pregătirea unghiilor pentru o manichiură pe care urmează să o realizezi chiar tu, se poate încheia numai cu aplicarea unui strat de bază (base coat). Scopul este de a preveni ca unghiile să devină galbene sau fragile și casante, prelungind totodată durata lacului de unghii. În acest sens, alegerea formulării depinde de nevoile unghiei: întărirea sau albirea; stratul de bază are grijă de unghii și, totodată, întărește smalțul.

Pentru a răspândi bine baza de unghii, ia o cantitate mică de produs și aplic-o în partea centrală a unghiei, fără a ajunge la cuticule. Un pas fundamental este uscarea: de fapt, manichiura semipermanentă trebuie tratată sub lampa UV sau LED, în timp ce pentru lacul de unghii normal va fi suficient să aștepți câteva minute pentru a se usca natural.

Pasul 5: Tehnica de aplicare corectă a lacului de unghii, simplu sau semipermanent

Odată aplicată baza, fiecare manichiură DIY poate continua doar cu aplicarea ojei colorate. Pentru a folosi o tehnică corectă și o aplicare perfectă, începe prin plasarea pensulei în centrul unghiei și, apoi, trage culoarea pe lungimea unghiei și vârf. Procedează la fel și pe părțile laterale ale unghiei, lăsând întotdeauna spațiu pentru un efect de prelungire. Răsfirând puțin perii pensulei aplici lacul ușor și la baza unghiei.

Pentru ca rezultatul să fie impecabil, și în acest caz este necesar ca uscarea lacului semipermanent să se facă sub lampă și să se continue cu o a doua aplicare a ojei. În același mod, chiar și în cazul folosirii unui lac de unghii normal, este bine să aștepți până când smalțul este uscat, înainte de a întări culoarea cu un strat nou.

Pasul 6: Aplicarea stratului superior

Ultimul pas pentru realizarea unei manichiuri perfecte chiar de către tine constă în aplicarea stratului superior. Un lac de unghii sigilant și transparent, care protejează culoarea și permite manichiurii DIY să dureze mult timp. Efectul: o artă, un aspect profesional al unghiilor și de lungă durată! De asemenea, și în acest caz, lacul de unghii semipermanent trebuie polimerizat sub lampă, în timp ce cel tradițional trebuie lăsat să se usuce la aer. Atenție însă: pentru ca manichiura făcută de tine cu lac semipermanent să fie completă, va trebui să degresezi și suprafața unghiei cu un solvent specific.

Și iată cum, respectând câțiva pași și urmând sfaturile specialistului, ai realizat singură manichiura dorită!

 

 

My title page contents