De mici învățăm că unul dintre cele mai importante aspecte ale sănătății noastre este grija pe care trebuie să o avem față de dinți. Un zâmbet sănătos, frumos şi rezistent în timp se obține cu disciplină, grijă și cu supravegherea atentă a unui dentist foarte bine pregătit. Astăzi, facem cunoștință cu Dr. Lorena Silaghi, medic stomatolog generalist, din București, care reușește să aducă pacienții cu probleme dentare pe drumul cel bun.
O dantură perfectă nu este foarte greu de obținut, mai ales când te lași pe mâna specialiștilor, care reușesc să-ți trateze problema prin cele mai facile soluții. Atât periajul constant, cât și vizita periodică la medicul dentist vor ajuta la menținerea sănătății orale.
Afecțiunile dentare există și vor exista totdeauna, depinde doar de noi să nu amânăm vizita la dentist, ci să acționăm prompt atunci când sesizăm că ne confruntăm cu o problemă.
În cabinetele doamnei Dr. Lorena Silaghi vom descoperi întreaga gamă de servicii stomatologice de care avem nevoie, de la tratarea cariilor, albire dentară, igienizare, tratamente de canal, până la lucrări protetice.
Pregătită în domeniul stomatologiei la Universitatea de Medicina și Farmacie Victor Babeș din Timisoara, Dr. Lorena Silaghi lucrează în București la două cabinete, Finess Dental București și AwaDent, cu aparatură medicală premium, într-un mediu steril.
În cabinetele Dr. Lorena Silaghi, pacientul va fi informat asupra beneficiilor și riscurilor intervenției stomatologice stabilite, asupra procedeului operator, precum și asupra metodelor alternative de tratament. Fiecare persoană care va alege să pășească în cabinetele Dr. Lorena Silaghi va avea posibilitatea să pună întrebări și să discute deschis despre intervenția dorită.
Pe lângă studiile superioare absolvite, Lorena Silaghi a continuat pregătirea în domeniul stomatologiei participând la diferite congrese menite să-i crească performanțele: “Experiența din timpul facultății am dobândit-o atât prin intermediul lucrărilor practice unde aveam de realizat anumite manopere stomatologice în funcție de materiile studiate, dar și sub îndrumarea atenta a Asis. Univ. Dr. Adrian Marinescu din cadrul catedrei de endodonție. Pe această cale țin să îi mulțumesc pentru atenția, implicarea și susținerea acordată”.
În cabinetele Dr. Lorena Silaghi vom descoperi alți profesioniști alături de care lucrează pentru a ajuta pacienții să obțină rezultatul dorit: „Lucrez împreuna cu asistentele mele precum și cu medici tineri și tehnicieni dentari în cadrul cabinetelor stomatologice”.
Dr. Lorena Silaghi, despre frica de dentist: „Este nevoie de răbdare, empatie și comunicare”
Multe persoane se confruntă cu teama de a se lăsa pe mâna dentiștilor din cauza durerii pe care ar putea să o resimtă. Frica de medicul stomatolog este cu adevărat o problemă, însă realitatea contemporană ne-a arătat că medicina a evoluat, iar tehnicile multiple au dat șansa medicilor să folosească cea mai bună soluție pentru ca pacientul să nu resimtă dureri.
“Medicina actuala a făcut pași importanți în ultimii ani pentru tratamente lipsite de durere. Frica de dentist nu ar trebui sa mai existe! Prin atitudinea prietenoasă a medicului și cu ajutorul tehnologiei actuale reușim să oferim pacienților o experiența nedureroasă și confort”, spune Dr. Lorena Silaghi.
Atunci când pacienților le este teamă de dentist, pot avea stări de anxietate, iar una dintre cele mai importante virtuți ale unui medic stomatolog este răbdarea: „Pacienții cărora le este teamă de dentist prezintă anxietate în momentul în care trec pragul cabinetul stomatologic, iar din momentul respectiv este nevoie de răbdare, empatie față de pacient și comunicare. Tratamentul unei simple imperfecțiuni estetice, redă pacientului stima de sine; precum și înlăturarea durerii reda starea de confort a pacientului”, spune Lorena Silaghi.
Lorena Silaghi este un medic stomatolog care menține legătura cu pacienții săi și are o cumunicare eficientă atât înainte de tratament, cât și după: „Relația dintre mine și pacienții mei este bazată pe încredere profesională, comunicare atât în cabinet, cât și ulterior pentru a urmări evoluția tratamentului și satisfacția pacientului”.
Dr. Lorena Silaghi poate fi găsită la Finess Dental București, Str. Nicolae G. Caramfil 51 și la AwaDent, pe strada Academiei 28-30.
Număr de telefon : 0748679567
Adresa de e-mail : Lorenanicoleta.silaghi@gmail.com
Facebook: Silaghi Lorena