SESDERMA, companie spaniolă înfiinţată acum 30 de ani în Spania de către o echipă de medici dermatologi condusă de Dr. Gabriel Serrano, intră pe piaţa din România cu o gamă inovatoare de produse dermato-cosmetice. Compania foloseşte NANOTEHNOLOGIA în dezvoltarea celor mai revoluţionare soluţii pentru tratarea pielii, atât a problemelor de suprafaţă, cât şi a celor din profunzimea acesteia.

Produsele dermato-cosmetice și tratamentele SESDERMA sunt dedicate frumuseţii şi sănătăţii pielii. Compania a dezvoltat două linii principale: SESDERMA, cosmetice accesibile direct consumatorului şi MEDIDERMA, o marcă exclusiv dedicată profesioniştilor din domeniul dermato – estetic.

În prezent, piața produselor cosmetice din România este dominată de companii multinaționale. Poziția puternică a acestora pe piața locală este atribuită gamelor largi de produse, dar și investițiilor susţinute în comunicare. Majoritatea acestor produse intră în categoria cosmeticelor, segmentul dermato-cosmeticelor fiind în schimb mai puțin acoperit.

Sectorul de igienă personală și cosmetică din România a avut o rată medie de creștere în ultimii patru ani de 10%. În plus, perspectivele dezvoltării pentru următorii ani sunt încurajatoare. Creșterea vânzărilor în acest sector va fi determinată în principal de clasa de mijloc din ce în ce mai răspândită, de preocuparea tot mai vădită a populației în ceea ce privește aspectul fizic și de faptul că toți consumatorii vor fi mai bine informați. În acest context, compania noastră a decis să intre pe piaţa din România.

,,SESDERMA este una dintre companiile pionere în dermato-cosmetică ce doreşte să aducă şi în România produse dedicate tratării problemelor pielii și a părului. Mai mult, SESDERMA vine cu produse specializate cum sunt cele anti-îmbătrânire, anti pete, anti seboreice, împotriva căderii părului etc. Am remarcat că există consumatori români care cunosc marca SESDERMA deoarece, în călătoriile lor în afara ţării, au achizitionat sau au văzut această marcă.”, a declarat Dr. Serrano, fondatorul SESDERMA.

În prezent, SESDERMA oferă tratamente pentru numeroase afecţiuni ale pielii, dar și pentru îngrijirea dermatologică, ce se disting prin utilizarea celor mai noi tehnologii. Este singurul laborator la nivel mondial care produce cosmetice și dermato-cosmetice care utilizează produse încapsulate în bule lipidice (nanolipozomi) și care aplică nanotehnologia în fabricarea produselor pentru piele. Această tehnologie favorizează stabilitatea și, în special, transportul şi pătrunderea substanțelor active în profunzimea pielii.

Compania a lansat recent mai multe linii de produse bazate pe geno-cosmetică, un alt pas în inovația dermato-cosmetică. Datorită acestei tehnologii se obţin substanțele active pentru a acționa în structurile celulare și sub-celulare cu scopul de a repara daunele care pot exista în acestea.

Cea mai vândută linie a SESDERMA este C-VIT, marca de vitamina C lider în farmaciile din Spania și în toată lumea. Este linia antioxidantă favorită a clienților noștri care conferă luminozitate și redă vitalitatea tuturor tipurilor de piele. De asemenea, compania este recunoscută pentru produsele cu nano retinol, care sunt cele mai eficiente și cel mai bine tolerate pe piața mondială, în prezent. Se remarcă linia Retiage cu 3 tipuri de retinol încapsulate în lipozomi. În ultimii ani, sunt cunoscute în întreaga lume și produsele cu acid tranexamic (Azelac RU, Atopises, Hidraderm TRX) care rezolvă problema petelor și a pigmentării pielii.

Pentru cercetarea și dezvoltarea continuă a tehnologiilor, compania lucrează în parteneriat cu cele mai bune institute științifice ori de tehnologie, centre și universități, alături de care dezvoltă programe de cercetare și soluții inovatoare pentru piele, dintre care amintim: IECE, Echevarne, Bionos (Spitalul Universitar La Fe, Valencia), Spitalul General Universitar din Valencia, Facultatea de Farmacie din cadrul Universității din Valencia, Școala de chimie a Universității din Valencia etc.

În anul 2018, SESDERMA estimează în România vânzări cuprinse între 650.000 și 750.000 Euro, iar pentru anii 2019 și 2020, se așteaptă la o creștere de cel puțin 35%. Compania are un număr mare de produse de referință, cu un preț mediu de 25 Euro.

În România, distribuția produselor cosmetice este foarte concentrată. Există un număr mic de distribuitori care comercializează cele mai prestigioase mărci. Produsele SESDERMA vor fi comercializate în farmacii, iar cele profesionale în clinici medicale.

Distribuţia începe în București, acesta fiind cel mai important oraș din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor și al consumului, oraşul unde este concentrată cea mai mare parte a distribuției în farmacii din țară, dar, foarte curând, compania va alege și orașe precum Timișoara, Constanța, Brașov și altele.

La nivel global, SESDERMA se așteaptă la o creștere a vânzărilor de 30% pentru a atinge cifre de 100 milioane Euro, la finalul anului 2018.

 

 

Despre SESDERMA

Compania a fost înființată în Valencia, Spania, cu aproape 30 de ani în urmă. Bazele companiei au fost puse de Dr. Gabriel Serrano, care a venit în Europa, din țara sa natală, Columbia, pentru a studia medicina și apoi pentru a urma o specializare în Dermatologie. După ani de consultații, Dr. Serrano a constatat că multe dintre problemele pielii nu puteau fi tratate cu un singur tip de produs. Așa s-a decis să pună bazele propriei companii de dermato-cosmetice, SESDERMA.

Valorile companiei sunt umanitatea, generozitatea și know-how-ul. Dorința de cunoaștere și cercetare reprezintă baza inovaţiei SESDERMA în dermato-cosmetică.

Actualmente, compania este prezentă în 75 de țări, din care 21 sunt filiale, printre care India, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, SUA, Mexic, Columbia, Brazilia, Peru, Republica Dominicană, Salvador și Costa Rica.

În data de 14 iulie 2018, compania va deschide o nouă fabrică în Puzol, Valencia, cu 24.000 metri de facilități dedicate fabricării produselor SESDERMA. Fabrica va fi echipată cu cele mai moderne reactoare și echipamente din acest sector.

 

 

My title page contents