Ai încercat dieta oloproteică?

Ai încercat cam toate dietele de care ai auzit sau citit și rezultatele nu au fost cele dorite. Regimul disociat, ketogenic, Dukan, Montignac, Rina. Chiar și înfometarea… Dar dieta oloproteică ai încercat-o?

 

Dieta oloproteică este o dietă cu o durată de 21 de zile, în vederea pierderii unui procent de circa 10% din greutatea inițială. Această dietă asigură o pierdere de greutate relativ rapidă, efectuată în principal în detrimentul masei de grăsime și fără recuperarea ulterioară a greutății dacă este urmată corect.

Dieta oloproteică și contraindicațiile ei

De la început trebuie precizat faptul că această dietă este contraindicată în cazul anumitor afecțiuni și trebuie urmată sub supraveghere medicală. Astfel, ea este interzisă persoanelor care suferă de diabet (în special cei insulinodependenți), pancreatită și celor cu probleme la nivelul ficatului. Explicația este aceea că poate provoca o scădere bruscă a glicemiei și suprasolicită activitatea celor două organe menționate. Susținătorii acestei diete nu ascund nici faptul că sunt inevitabile efecte secundare precum durerile de cap, greața, insomnia, amețelile, constipația, starea de agitație/apatia. Partea bună este că toate aceste reacții adverse la dietă dispar după câteva zile de la începerea ei. Nu îți face iluzii că dieta, singură, face minuni. Ea trebuie completată cu activități fizice, cu mișcare. Trebuie avute în vedere și procedurile de remodelare corporală pentru tonifierea pielii, pentru că această slăbire destul de rapidă produce și unele… neplăceri din punct de vedere estetic.

Mai mult lichidă decât solidă

Principiul de acțiune al dietei îl reprezintă inducerea cetozei, bazată pe mese substitutive compuse din preparate proteice și fibre, suplimente minerale și vitamine. Practic, dieta este una preponderent lichidă. Distribuția alimentelor pe parcursul unei zile este următoarea: două dintre mesele principale sunt înlocuite cu shake-uri pe bază de proteine din zer și apă, iar o masă (la alegere, prânz sau cină) este formată din carne sau pește, la care se adaugă legume fibroase (spanac, fenicul, sparanghel etc). Cele două gustări sunt tot shake-uri, însă în care sunt integrate fibre, minerale și vitamine.

Ce ai voie să mănânci

Dieta oloproteică nu poate depăși, zilnic, 800 de kcal, nefiind sub nicio formă permise zaharurile și grăsimile. Ai voie să mănânci: carne (piept de pui/curcan, vită), pește (știucă, plătică, calcan, ton, cod, somon afumat, calamar, caracatiță, crustacee), legume (sparanghel, spanac, salată verde, fenicul, anghinare, sfeclă, dovlecei, castraveți, vinete, varză, ciuperci, țelină, ridichi, andive, rucola), condimente (două lingurițe/zi de ulei de măsline extravirgin, oțet de mere sau de vin, lămâie, ceapă, usturoi, oregano, sare, piper).

Alimente interzise

  • pâine
  • orez
  • cartofi
  • roșii
  • morcovi
  • fasole
  • năut
  • mazăre
  • linte
  • fructe
  • lactate
  • sucuri, siropuri și băuturi carbogazoase
  • alcool
  • dulciuri

Numai împreună cu nutriționistul

Regimul va fi supervizat și condus de un nutriționist din mai multe motive. În primul rând că el va fi alcătuit ținându-se cont și de preferințele alimentare ale persoanei care dorește să slăbească. Impunerea unor anumite alimente, pe care acesta nu le consumă în mod obișnuit și chiar îi displac, poate fi frustrant. Și poate determina abandonul. În al doilea rând, nutriționistul este cel care știe să calculeze cu exactitate cantitatea de proteine ce urmează a fi ingerată în fiecare zi din cele 21 ale dietei. Aceste calcule sunt personalizate și se bazează pe măsurătorile antropometrice ale subiectului.

My title page contents