Top 5 expresii de nerostit in fata copilului tau

Expresii de nerostit in fata copilului!

Expresii de nerostit in fata copilului! Da, da…Sa fii parinte a devenit in ultimul timp cea mai studiata meserie din lume. Mii de articole pe internet, sute de carti de psihologie ne invata exact ce si mai ales cand sa spunem anumite lucruri copiilor nostri. Cum sa vorbim si sa ne purtam in fata lor pentru ca ei sa creasca fericiti si lipsiti de orice grija.

Ei bine, viata are surprizele ei. Uneori, oricat ne-am stradui sa respectam regulile foarte clar impuse de specialisti, din cauza stresului, oboselii si a tuturor celorlalte detalii, cedam.  Ajungem sa spunem in fata copiilor lucruri pe care le regretam in secunda imediat urmatoare. Iata cinci din cele mai intalnite greseli.

Iata 5 expresii de nerostit in fata copilului!

Expresii de nerostit in fata copilului: Maica-ta (nota: bunica) e o proasta!

In afara de faptul ca nu veti reusi sa schimbati nimic din dinamica relatiei pe care o aveti cu soacra, s-ar putea sa aveti surprize. La prima vizita pe care i-o va face bunicii, copilul va repete ce a auzit. Cu adaugirea ca “mami a spus asta. Deci sigur e adevarat, pentru ca mami nu minte niciodata”.

Expresii de nerostit in fata copilului: Iti promit ca nu ma mai joc niciodata cu tine!

Oricat de mult v-ar fi suparat copilul ca sa va faca sa spuneti asa ceva, nu o spuneti, va implor. Consecintele vor fi doua. Prima data, va plange cu sughituri si veti sfarsi prin a-l tine in brate si a-i promite orice isi doreste in acel moment. Incepand cu a doua data, daca insistati in aceasta greseala, copilul nu va lua in serios amenintarea. El stie deja ca nu vorbiti serios si ghici cine va fi cel care se va enerva si mai tare? In general, evitati sa pronuntati cuvantul Niciodata in fata copilului. El va invata surprinzator de repede ca nu exista “niciodata” in viata.

Nu avem bani…

Stiu, vreti sa scapati de jucaria stupida careia i se face reclama la televizor.  Stiti deja ca o va arunca imediat dupa ce o va primi. Copilul s-ar putea sa inteleaga ca n-o sa mai aveti bani de mancare si o sa muriti toti de foame. Folositi-va imaginatia si gasiti o alta formula prin care sa evitati cheltuiala pe care nu vreti sau nu puteti s-o faceti.

Nu-i spune maica-tii ce-am zis acum!

E valabila si reciproca (Nu-i spune lui taica-tu ce-am zis acum). Lasand gluma la o parte, e ca si cum ati invata copilul ca e bine sa minta.

Expresii de nerostit in fata copilului…

nota: in locul celor trei puncte, puteti sa va imaginati orice injuratura va trece acum prin minte. In general, asemenea vorbe se spun la nervi . Pasiunea cu care rostiti vorbele urate ar putea fi interpretata gresit de copil. El le va repeta, cu aceeasi intonatie, cu prima ocazie in care va vrea sa fie remarcat. De preferat, in fata preotului care vine sa va sfinteasca locuinta sau la gradinita, in fata tuturor celorlalti parinti.

 

FOTO: Shutterstock.com

My title page contents