Găluşte cu caise sau visul unei nopţi de vara. În Ardeal, găluştele cu aluat de cartofi sunt la rang de cinste. Un desert săsesc care trezeşte amintiri bune şi savuroase din copilărie. Până să vină prunele, ne bucurăm de găluşte cu caise.
INGREDIENTE
- Vanilie
- scorţişoară
- 125 g zahăr sau xyilitol
- 2 linguri pesmet
- 125 g unt/ ulei de cocos
- 2 ouă
- 400 g caise din compot sau 400 de grame de caise crude opărite in apa fierbinte ( 5-10 minute)
- un vârf de cuţit de sare
- 250 g făină
- 1 kg cartofi
MOD DE PREPARARE
- Mai întâi te ocupi de caise. Dacă sunt crude, le speli, le rupi în jumătate şi le opăreşti
- Apoi le laşi la răcit
- Pui la fiert cartofii în coajă. Îi cureţi când încă mai sunt calzi şi îi zdrobeşti cu o furculiţa sau cu zdrobitorul pentru piure.
- Separat, amesteci făina, sarea şi ouăle, apoi vii şi cu cartofii zdrobiţi. Omogenizezi bine.
- Cum formezi găluştele? Iei în palmă udă o lingură generoasă de aluat, o întinzi şi pui la mijloc o caisă bine scursă.
- Găluştele astfel obţinute le vei pune în apă clocotită şi le laşi la fiert 10-15 minute la foc mic.
- Pasul următor? Acoperi vasul şi mai laşi găluştele 5-10 minute în cratiţă, până se ridică toate deasupra.
- Acum e rândul pesmetului, pe care îl caleşti într-o tigaie cu unt sau cu ulei de cocos.
- După ce e gata şi arămiu, îl dai deoparte şi îl amesteci cu zahăr/xylitol.
- Prin această mixtură, vei tăvăli galusetele.
- Presară deasupra scorţişoară.