Inițiativă legislativă. Vacanțele copiilor împărțite pe regiuni ar putea salva turismul din România

Inițiativă legislativă. Vacanțele copiilor împărțite pe regiuni ar putea salva turismul din România și ar oferi mai multor familii posibilitatea de a-și plăti un sejur. Cum arată propunerea lui Cristian Marinescu

Inițiativă legislativă. Vacanțele copiilor împărțite pe regiuni ar putea salva turismul din România și ar oferi mai multor familii posibilitatea de a-și plăti un sejur. Cum arată propunerea lui Cristian Marinescu

O propunere legislativă care vizează vacanța intersemestrială și de vară vine cu o mulțime de beneficii pentru elevii din România, familiile lor, pentru industria turismului, dar și pentru stat. Decalarea vacanțelor pe regiuni ar putea fi luminița de la capătul tunelului pentru dezvoltarea și salvarea unor resurse însemnate.

Cristian Marinescu, patronul celui mai mare complex turistic din Păltiniș, implicat în domeniu de peste 15 ani, vine cu o propunere ce ar putea schimba cursul multor lucruri din România și le-ar îndrepta într-o direcție în care deja merg state mari din Europa.

Având o bază semnificativă, fiind implicat și în structurile de conducere ale Guvernului – pentru mai mult de doi ani Secretar General al Ministerului Transportului din cadrul Guvernului României – Cristian Marinescu a expus motivele pentru care descentralizarea vacanțelor elevilor aduce plusvaloare familiilor din România, turismului, care are atât de mult nevoie să fie resuscitat, dar și statului.

În cazul în care vacanța intersemestrială ar fi decalată pe zone geografice și începutul vacanței de vară pe ani de studiu ar aduce sume însemnate la bugetul de stat și ar fi un pilon important în dezvoltarea turismului din România: „Nu ar mai exploda prețurile nejustificat și ar exista mai mulți bani la bugetul de stat”, explică Cristian Marinescu.

Mai concret, dacă elevii ar primi vacanța de iarnă decalat, pe regiuni, ar exista un flux controlat de oameni care vor părăsi orașele și se vor duce către zonele turistice și în acest fel se va evita aglomerația pe drumurile naționale, care sunt oricum problematice. De asemenea, dacă sezonul va fi mai lung datorită decalării vacanțelor, proprietarii pensiunilor nu vor mai fi nevoiți să crească prețurile pentru că vor avea ocazia să le ofere turiștilor serviciile pe o perioadă mai lungă de timp.

Beneficiile sunt nenumărate! Dacă de exemplu vacanța intersemestrială va fi de la începutul lunii ianuarie până în pe data de 20 februarie, vor exista mai mulți oameni care vor munci, piața muncii va fi în plină expansiune, iar această inițiativă va duce totodată la dezvoltarea turismului pe termen lung. Nu va exista doar o singură săptămână în plin sezon, ci mai multe.

Cel mai important aspect este legat de explozia de prețuri, care se va diminua considerabil tocmai pentru faptul că proprietarii vor putea încasa sumele aferente serviciilor oferite pe o perioadă mai lungă de timp pentru a-și putea susține afacerile. În acest fel, cheltuielile persoanelor care vor să profite de distracția din plin sezon vor fi mult mai mici și mai multe familii își vor putea permite vacanțe pentru că prețurile vor fi accesibile. De asemena, dacă există familii cu mai mulți copii, atunci fiecare va putea profita de oportunitățile de distracție și învățare de exemplu la skipass, pentru că ședințele nu vor mai costa mult. Timpul de așteptare la pârtii va fi mai mic, aglomerația din stațiune scăzută, aspect care va duce la servicii mai bune pentru că se va lua presiunea de pe umerii celor implicați în servirea turiștilor. Pentru elevi va exista posibilitatea de a petrece timp liber pe pârtiile de ski fără aglomerațiile din prezent.

Însă, dacă vacanța rămâne la fel, turismul nu va mai avea șansa dezvoltării, ci îndeosebi a plafonării la un moment dat: „Mă gândesc la toți cei care au investit în turismul de iarnă, care au nevoie de un ajutor și totodată vor exista contribuții semnificative la bugetul de stat”. Hotelierii își pot face planuri predictibile și pe termen lung, având posibilitatea de a oferi servicii de înaltă calitate oaspeților.

Mai mult, serviciile nu vor mai costa “o avere”, așa cum Cristian Marinescu a explicat, deoarece decalarea vacanței de iarnă pe regiuni va oferi posibilitatea proprietarilor să încaseze sume pe o perioadă mai lungă de timp și nu vor mai fi constrânși să facă profit doar pentru a avea siguranța că își pot salva afacerile.

România are nevoie să înțeleagă necesitatea dezvoltării turismului ca parte integrată a dezvoltării echilibrate a statului și a cetățenilor. Inițiativa legislativă propusă de specialistul Cristian Marinescu nu este izolată, ci la nivelul statelor europene, educate, decalare vacanțelor este deja implementată. Luăm exemplul țărilor precum Germania, Spania, Italia, Austria și Elveția, state care strălucesc la capitolul turism și ajută în dezvoltare tocmai pentru că decizia a fost implementată deja și face parte dintr-o strategie menită să susțină munca, afacerile, bugetul de stat și banii familiilor.

Cristian Marinescu a inițiat aceste demersuri împreună cu autorități locale, județene și naționale. Astfel, au fost deja purtate discuții cu unul dintre prim vicepreședinții la nivel național PNL, persoană implicată, devotată și care este una dintre persoanele foarte apropiate Ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, cu secretarul general adjunct din Ministerul Educației precum și cu consilierul d.lui ministru Sorin Câmpeanu. De asemenea, discuțiile s-au purtat până în acest moment cu parlamentari din partide diferite iar studiul a fost trimis și doamnei deputat Natalia Intoterro, președintele comisiei pentru educație din Camera Deputaților.

Între timp, Cristian Marinescu a discutat și cu deputatul USR Apostol Alin, persoana care a mai încercat un astfel demers și care se alătură din nou propunerii. Dar și cu deputatul de Argeș PSD, Georgescu Nicu, care lucrează în calitate de profesor și înțelege în spectru larg necesitatea împărțirii vacanței de iarnă pe regiuni.

„Fie că împărțim România în patru și luăm pe patru regiuni, fie că o împărțim pe șase și luăm pe șase regiuni, în acest fel putem avea chiar o lună, o lună și trei săptămâni de vacanță de iarnă. Unul dintre principalele motive sunt prețurile care vor fi mai mici atât la skipass, la monitor, la echipamente, cât și la cazare. Mai mulți părinți vor fi mai fericiți deoarece o să plătească prețuri mai mici. Durata ar trebui să fie între 1 și 45 de zile de vacanță, săptămânile luate eșalonat. Se creează în mediul turistic și educațional un climat de relaxare. Toată lumea va fi mai relaxată, nu va mai fi presiunea aceea din perioada de zece zile de vacanță, 1 – 10 ianuarie. De asemenea, drumurile din România vor fi mai libere – și așa la capitolul autostrăzi nu strălucim. Aglomerația la pârtie ar scădea de patru ori, cel puțin. În loc de 45 de minute de așteptare pentru o singură urcare, timpul s-ar scurta la 7 – 8 minute, 10 minute cel mult. De asemenea, echipamentele și  monitorii vor fi mai accesibili și rezonabili la preț. Totodată, va crește calitatea serviciilor la cazare, la restaurant, prețurile produselor vor fi mult mai mici, dar și la alte activități care se desfășoară în stațiunea Păltiniș și Valea Prahovei. Agenții economici ar face mai multă publicitate dacă sezonul se prelungește, lucru care ar aduce sume însemnate pentru spațiile destinate advertisingului (presa, ziare locale, televiziune, dar și rețele de socializare)”, spune Cristian Marinescu.

Vacanța de iarnă pe care o au copiii din toată țara, în același timp, nu le oferă posibilitatea de a se bucura de excursii în cele mai mari stațiuni din România, pentru că nu sunt atât de multe locuri de cazare: “Nu sunt suficiente locuri de cazare în cele 7-10 zile de vacanță pentru oamenii din toată țara, pentru toți copiii. Practic, noi îi trimitem afară din țară. Cu ocazia acesta ne ținem în țară copiii, dar și părinții lor”, explică patronul celui mai mare complex turistic din Păltiniș, Cristian Marinescu.

„Dacă avem 200.000 de copii, până în 12 ani, din statistici reiese că locuri de cazare pentru ei se găsesc doar într-o proporție de 20% – 25%. În acest fel caută cazări în alte țări, în Bulgaria, în Germania, Austria etc. Și astfel se duc banii afară din țară”, mai adaugă Cristian Marinescu.

Același caz se aplică și pentru vacanța din februarie, care ar trebui reintrodusă eșalonat:

Era o gură de oxigen vacanța din februarie, dar au scos-o! Nu numai că trebuie introdusă vacanța din luna februarie, trebuie introdusă eșalonarea vacanțelor, adică să avem vacanța de iarnă a copiilor din 1 ianuarie, până în 20 februarie, dar luată pe regiuni, așa cum este și în Germania și în Austria, cât și în alte țări”.

Familiile nu se pot bucura împreună cu copiii lor de frumusețile țării pentru că se pune o presiune enormă pe turism doar într-o singură săptămână de vacanță. Calitatea serviciilor scade pentru a putea face față cantității. Și, din nefericire, familiile își caută vacanțe în afara țării, unde vor găsi probabil cazări la care prețurile sunt accesibile și se pot bucura de toate serviciile fără a sta la cozi interminabile câte 45-60 de minute.

O astfel de lege care prevede eșalonarea vacanțelor ar aduce mult mai mulți bani la bugetul de stat: „Dacă vacanța este de șapte, opt zile și noi, atunci, să presupunem că încasăm două miliarde, dacă vom funcționa la capacitate maximă 50 de zile, vom încasa de patru sau de cinci ori mai mult, deci automat și la bugetul de stat ajung bani mai mulți”, spune Cristian Marinescu.

De asemenea, monitorii, operatorii economici, firme de închiriat echipamente de schi ar avea de câștigat pe o perioadă de minimum două luni și un aspect cât se poate de important se referă la atragerea mai multor investitori.

„Dacă s-ar introduce vacanța eșalonată, pe zone, investitorii ar veni la noi în țară. Avem două luni de vacanță, avem clienți și profit. Cei care sunt acum implicați o duc foarte greu”, mărturisește Cristian Marinescu.

„Timpii pregătire ai mâncării în restaurante, pregătirea pe pârtie a echipamentelor de schi s-ar reduce considerabil! Nu ar mai sta atât de multă lume la cozi, nu ar mai fi oamenii stresati, epuizați de așteptare”, mai explică el, fiind din domeniu și înțelegând profund situația.

Mai mult, toți operatorii economici ar avea vânzări mai mari: „Ar crește consumul produselor alimentare și nealimentare. Toate supermarketurile și depozitele ar vinde mai mult, de aici și mai mulți oameni ar intra pe piața muncii, iar de aici ajungem iar la mult mai mulți bani care se adaugă la bugetul de stat”.

„Până acum nu am găsit un punct negativ în această propunere. Nimeni nu ar avea de pierdut. Toate duc la dezvoltarea României. Dacă vin investitori, cresc și vânzările la materialele de construcție și nu numai, la toate consumabilele. Ar duce-o mai bine atât firmele de finisaje, firmele de organizare evenimente, agențiile de turism, cele care organizează tabere, dar și firmele de mentenanță”, spune Cristian Marinescu.

„Organele de control ar face mai multe controale. Nu ar verificat doar doi, trei agenți economici, ci șase. Și aceste controale sunt bine-venite din punctul meu de vedere”, mai adaugă el.

De asemenea, un aspect important și delicat se referă la accesul rapid în caz de accidente. Salvările, SMURDUL, echipajele de intervenție ar ajunge mult mai repede la locul cu fapta, dar și la spital pentru că nu ar mai exista atât de multă aglomerație.

„Am toată încrederea în domnul ministru Sorin Cîmpeanu și sunt convins că vom reuși să rezolvăm această problemă pentru toată țara. Măcar în pandemie ar fi trebuit aplicată vacanța eșalonat pentru evitarea aglomerației, dacă în condiții normale nu s-a vrut”, spune Cristian Marinescu.

Cristian Marinescu a luat legătura cu mai multe persoane din politică, amintite deja mai sus și are sprijinul lor, însă este nevoie ca propunerea să fie făcută de un parlamentar: “Să lăsăm deoparte orgoliile politice când este vorba despre binele țării!”, conchide Cristian Marinescu.

Motive:

  • Prețurile vor fi mai mici atât la skipass, la monitor, la echipamente, la cazare
  • Familiile vor fi fericite pentru că își vor putea permite o vacanță și mai mult decât atât, alături de copii vor putea beneficia de serviciile oferite plătind mai puțin
  • Se creează în mediul turistic și educațional un climat de relaxare
  • Drumurile din România nu se vor mai aglomera
  • Aglomerația la pârtie ar scădea de patru ori, cel puțin, dar și aglomerația de la pârtie
  • Echipamentele și monitorii vor fi mai accesibili și rezonabili la preț
  • Crește calitatea serviciilor, dar și accesibilitatea la cazare, baruri, restaurant, dar și la alte activități care se desfășoară în stațiunea
  • Agenții economici ar face mai multe publicitate
  • Nu sunt suficiente locuri de cazare în cele 7-10 zile de vacanță pentru oamenii din toată țara, pentru toți copiii
  • Oamenii nu ar mai părăsi țara pentru a-și găsi un loc de cazare pentru vacanță
  • Bani mai mulți la bugetul de stat
  • Monitorii, operatorii economici, firme de închiriat echipamente de schi ar avea de câștigat pe o perioadă de minim două luni
  • Atragerea mai multor investitori la noi în țară
  • Controalele de la ANAF s-ar putea desfășura într-un cadru mult mai relaxat
  • Timpii pregătire ai mâncării în restaurante
  • Ar crește consumul produselor alimentare și nealimentare. Toate supermarketurile și depozitele ar vinde mai mult
  • Ar crește numărul oamenilor în câmpul muncii
  • Ospătarii și oamenii care lucrează în stațiuni ar fi mult mai relaxați și financiar și psihic și ar putea acorda mai multă atenție clienților
  • Toate duc la dezvoltarea României
  • Bani mai mulți la bugetul local
  • Cresc vânzările la materialele de construcție și nu numai, la toate consumabilele
  • Ar duce-o mai bine atât firmele de finisaje, firmele de organizare evenimente, firmele de organizare evenimente, agențiile de turism, cele care organizează tabere, dar și cele de mentenanță
  • Organele de control ar face mai multe controale
  • Acces mai rapid la serviciile medicale Salvare, SMURD, echipaje de intervenție pentru că drumurile vor fi libere
  • Defecțiunile din stațiuni ar fi mult mai reduse (apă, curent)

 

My title page contents