ISDIN Eryfotona AK-NMSC – adjuvant în keratoza actinică și cancer de piele non-melanom este disponibil acum și în România.

ISDIN Eryfotona AK-NMSC - adjuvant în keratoza actinică și cancer de piele non-melanom este disponibil acum și în România.

ISDIN Eryfotona AK-NMSC – adjuvant în keratoza actinică și cancer de piele non-melanom este disponibil acum și în România. Vara aduce cu sine soare și bucurii, dar totodată și nevoia de mai multă atenție pentru piele și protejarea acesteia de arsurile solare. Știi deja, da? Protecția solară nu trebuie să îți lipsească indiferent unde te-ai afla, pentru că radiațiile ajung la noi chiar și când afară sunt nori. Expunerea neprotejată la soare este responsabilă atât de fotoîmbătrânire, cât și de majoritatea tumorilor de piele. Așadar,o arsură nu e ceva banal care trece, deoarece ea afectează ADN-ul celular, ceea ce ar putea duce la apariția cancerului de piele.

Daunele solare, dintre care cele mai cunoscute sunt fotoîmbătrânirea și fotocarcinogeneza, sunt provocate de expunerea la radiațiile UV și, în timp, pot deveni cronice. Razele UVB provoacă daune directe deoarece sunt absorbite de ADN și generează mutații, în timp ce razele UVA acționează indirect, și provoacă fotosensibilitate și stres oxidativ. Însă ambele tipuri de radiații pot duce în timp la apariția cancerului de piele prin deteriorarea barierelor de apărare naturale.

De aceea, este esențial să folosim protecția solară dacă vrem să rămânem sănătoși! Ai auzit însă veștile bune? ISDIN a lansat și în România produsul Eryfotona AK-NMSC – un adjuvant în keratoza actinică și cancerul de piele non-melanom.

ISDIN Eryfotona AK-NMSC asigură prevenție și tratament adjuvant protector în leziuni actinice (cu risc mai mare de a dezvolta cancer de piele) și cancer de piele non-melanom. Inovatorul produs include tehnologia patentată DNA Repairsomes®: SPF 100+ UVB, UVA, LUMINĂ VIZIBILĂ, IR-A și fotoliază încapsulată în lipozomi (molecule care transportă enzimele de fotoreactivare care au rolul de a repara mutațiile ADN-ului produse de ultraviolete). Utilizarea fluidului Eryfotona AK-NMSC reduce și ameliorează câmpul de cancerizare subclinic asociat cu keratoza actinică și alte forme de cancer de piele non-melanom, cu numeroase rezultate dovedite clinic de la lansarea lui pe piața din Spania în 2008

Radiația solară cauzează fotocarcinogeneză

Daunele produse la nivelul ADN-ului de razele UVB duc la schimbări la nivelul membranei celulare, iar radicalii liberi intracelulari determină modificări în homeostaza celulelor, conducând în final la formarea celulelor cu arsuri solare. Acestea sunt, de fapt, keratinocite care trec prin procesul de apoptoză ca mecanism de protecție împotriva efectelor carcinogene ale UVB. Mitocondriile acționează ca principal punct de control, iar dereglarea sistemelor de semnalizare în cascadă poate duce la dezvoltarea cancerului de piele. Dacă în celula normală există p 53, principalul supresor al tumorilor, în celulala cu arsură, el este inactivat de mutațiile apărute ca urmare a deteriorării AND-ului.

Fotoprotecția este necesară

Fotoprotecția este cheia prevenției apariției atât a fotoîmbătrânirii, petelor pigmentare, cât și a cancerului de piele. Dacă, însă, s-a ajuns la o acumulare de daune solare cronice manifestate prin keratoze actinice sau cancer de piele non-melanom avem la dispoziție  produse care combină protecția solară ridicată cu ingrediente active ce ajută la repararea ADN-ului.

Ce este fotoliaza?

Fotoliaza este o enzimă reparatoare de ADN pe care oamenii nu o au, dar care se găsește în mod natural în plante și algele albastre-verzi. Este fotoactivată de lumina vizibilă, iar sudiile au arătat că aplicarea ei pe piele scade cu 40-45% daunele de ADN provocate de razele UV, sugerând că această deteriorare poate fi reparată.

Eryfotona AK-NMSC ISDIN conține fotoliază încapsulată în lipozomi, acele molecule care asigură penetrarea cutanată și activarea reparării ADN-ului afectat de expunerea la soare. Această enzimă se leagă practic de leziunea produsă de razele UV și reactivează repararea ADN-ului. Studiile arată că nu doar fotoprotecția este cheia, ci și că fotorepararea este necesară pentru a  preveni daunele solare cronice. Dovezile clinice demonstrează că enzimele reparatoare de ADN îmbunătățesc eliminarea daunelor de ADN- și reduc apariția de noi leziuni de keratoză actinică și, prin urmare, eficiența acestora în prevenirea cancerului de piele.

Utilizarea de enzime reparatoare de ADN împreună cu fotoprotecție e este cea mai bună alegere pentru toate persoanele cu un nivel ridicat de expunere la soare și pentru cele cu un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele. Studiile arată că această dublă  acțiune îmbunătățește îndepărtarea leziunilor de ADN, reduce apariția de noi leziuni de keratoză actinică și crește regresia leziunilor existente..

Paza bună trece primejdia

  • Evită expunerea la soare în intervalul 12am și 4 pm.
  • Poartă vestimentație din țesături dense, naturale, pălărie și ochelari de soare
  • Aplică creme și loțiuni de protecție solară cu spectru larg (UVA și UVB) SPF 30-50.

Știai că?

  • 80% din razele UV trec prin nori și ceață, iar 50% din expunerea la UVA provine de la lumina reflectată, chiar și atunci când stai la umbră sau când ești în apă.
  • Nu există protecție solară 100%. Chiar și produsele de îngrijire solară SPF50+ (care includ formule cu un SPF mai mare de 60) lasă unele raze să penetreze și permit pielii să se bronzeze.
  • Cantitate optimă de cremă pentru o protecție eficientă este de 2 mg/cm² de piele, respectiv cât o minge de golf pentru întregul corp.
  • Dacă alegi un produs de pulverizare (spray sau ulei), sunt necesare 10 până la 15 pulverizări pe zonă pentru a proteja corect pielea și asigurarea că produsul este distribuit uniform pe piele.
  • 1 din 3 cazuri diagnosticate de cancer este cancer de piele? 90% se dezvoltă în keratinocite, carcinom, iar restul de 10% sunt tumori maligne, melanom. Produsele ISDIN se găsesc în farmacii fizice și online

https://www.isdin.com/en/product/eryfotona/ak-nmsc-spf-100-fluid-eng

https://comenzi.farmaciatei.ro/ingrijire-personala/protectie-solara/produse-cu-spf-pentru-fata/fluid-cu-spf-100-eryfotona-ak-nmsc-50-ml-isdin-p360721

 

Bine de știut:

Care este fototipul tău de piele?

Unii oameni se ard imediat ce stau la soare, în timp ce alții se pot relaxa ore întregi fără niciun disconfort. Diferența este dată de cantitatea de melanină prezentă în mod natural în piele. Cu cât fototipul este mai mic, cu atât nevoia de protecție solară este mai mare! Specialiștii au identificat 6 fototipuri:

FOTOTIP 1: piele albă/păr roșu sau blond (deseori cu pistrui) – Întotdeauna se arde, nu se bronzează niciodată

FOTOTIP 2: piele deschisă/blond, păr roșu spre castaniu deschis (uneori cu pistrui) – Arsuri solare frecvente, bronzare foarte rar sau foarte lent

FOTOTIP 3: piele medie/păr brun deschis spre închis – Ocazional arsuri solare, bronz gradual

FOTOTIP 4: piele maro deschis/păr șaten spre negru – ocazional arsuri solare, se bronzează rapid

FOTOTIP 5: piele maro închis/păr negru – Arsuri solare rare, bronz intens

FOTOTIP 6: piele neagră/păr negru – Aproape că nu se arde niciodată.

 

 

My title page contents