Măseaua de minte și povestea ei delicată – Cine nu-și dorește o dantură sănătoasă și un zâmbet frumos? Și poate chiar ai făcut tot posibilul să le ai. Însă, tocmai când credeai că ai dantura completă și poți sta liniștit/ă, iată că un musafir nepoftit își face apariția și îți tulbură liniștea: măseaua de minte!
De fapt, măseaua de minte este al treilea molar din cavitatea bucală și apare în cea mai îndepărtată zona a maxilarului, respectiv a mandibulei. Aceste măsele încep să erupă la vârsta adultă, între 17 și 30 de ani (sau chiar peste 30 de ani, în unele cazuri)motiv pentru care sunt numiți molari de minte. Există persoane care pot avea 1, 2, 3, 4 sau chiar mai mulți molari de minte, și persoane care nu au niciunul.
Este un dinte care nu are o funcție specifică, nu este folosit pentru a mesteca mai bine și, practic, este posibil să nu avem nevoie de el.
Și atunci apare întrebarea: de ce apar acești molari, dacă nu avem nevoie de ei?
„Pentru că aceștia sunt o rămășiță a evoluției noastre, atât ca specie, cât și ca rasă. Strămoșii noștri de acum un milion de ani aveau fălci foarte dezvoltate și chiar posedau un al patrulea molar. Astăzi, însă, omul tinde să aibă trăsături faciale mai moi, mandibule și maxilare mai puțin pronunțate și marcate. În consecință, omul modern nu se adaptează întotdeauna la acest al treilea molar, care de cele mai multe ori nu găsește spațiul necesar pentru a ieși.”, punctează dr. Lorelei Nassar.
Probabil, acum 150.000 de ani, măseaua de minte a contribuit la mestecarea alimentelor crude și tari, caracteristice unei diete primitive și adaptate stilului de viață al acelei perioade. Astăzi, însă, acest al treilea molar nu este fundamental în mestecat, și nu are nici măcar o funcție estetică, deoarece prezența sau este aproape complet irelevantă. Cu alte cuvinte, în cele mai multe cazuri, măseaua de minte mai mult încurcă decât ajută.
De ce durează atât de mult să iasă? Ce complicații pot apărea?
Întrucât măselele de minte apar la o diferență de ani de zile după ceilalți dinți, de foarte multe ori nu au suficient spațiu pentru a crește corespunzător, iar această poziționare defectuoasă este motivul multor supărări pe care le provoacă.
Pe lângă această cauză comună, totuși, problemele legate de măselele de minte sunt foarte diferite și depind de modul în care se prezintă. De foarte multe ori, acestea nu pot ieși din gingie, care continuă să le acopere chiar și după ce sunt complet formate. Avem de-a face cu ceea ce stomatologii numesc molarii incluși. O măsea de minte poate fi, de asemenea, inclusă doar parțial, atunci când este doar parțial vizibilă.
„Mai mult, este posibil ca aceste măsele să se dezvolte de-a lungul unei axe orizontale, mai degrabă decât a unei axe verticale. Evident, ca orice alt dinte, se poate întâmpla și să reușească să iasă complet și corect. Pentru a putea avea o evoluție normală, măseaua de minte are nevoie de spațiu de dezvoltare pe arcada dentară matură. Cea mai problematică este, de obicei, măseaua de minte inferioară, deoarece plângerile pacienților sunt mai frecvente, dar și cea superioară are complicațiile ei.”, adaugă dr. Nassar.
De ce dor măselele de minte când erup?
„Când măseaua de minte este pe cale să iasă, aceasta doare pentru că există inflamație, și nu pentru că apasă și împinge pentru a ieși, așa cum deseori se crede. De fapt, senzația de împingere este dată de zona inflamată. De asemenea, este posibil ca durerea să provină chiar din molar, deoarece este carios și caria a ajuns la pulpă provocând o durere foarte puternică. Este posibil ca durerea să provină de la un dinte anterior la măseaua de minte.”, completează specialistul.
Când se ajunge la extracție și de ce?
În cazul în care măsele de minte nu se dezvoltă armonios și nu sunt sănătoase, atunci acestea pot duce la dezvoltarea unor infecții și mai apoi la alte complicații, din punct de vedere stomatologic. Soluția? Există și este de cele mai multe ori una chirurgicală: extracția acestui molar.
Printr-o simplă vizită la cabinet, stomatologul sau chirurgul va verifica starea de sănătate a dinților și va face recomandarea potrivită, de extracție sau nu.
Cauzele care stabilesc extracția sunt:
- carii cu/fără implicarea pulpei: este dificil să decizi să obturezi sau să devitalizezi (scoaterea nervului) un molar de minte, mai ales dacă acesta este dificil de accesat. Dacă, în schimb, caria este mică și se poate ajunge cu ușurință, este posibil ca dintele să fie tratat și vindecat;
- prezența abceselor, granuloamelor, chisturilor;
- poziția lor nu este aliniată cu ceilalți dinți, ceea ce face igiena dificilă și provoacă cariile dentare și probleme ale gingiilor atât pe molarul de minte, cât și pe dinții învecinați (de obicei al doilea molar).
Este dureroasă extracția molarului de minte?
„Acolo unde este necesar, îndepărtarea unei măsele de minte este o operație care se efectuează sub anestezie locală, pentru care nu există percepția durerii. Este important să urmezi toate sfaturile medicului și să te bazezi pe expertiza sa. Acest lucru va reduce și posibilul disconfort după extracție.”, punctează dr. Nassar.
Din punct de vedere stomatologic, o extracție de molar de minte se poate face în următoarele două cazuri:
- Atunci când o parte din măsea rămâne în gingie. Acest lucru se poate întâmpla deoarece molarii de minte erup în zona cea mai din spate a cavității bucale, unde este greu să vezi exact ce se petrece acolo, iar periajul este destul de anevoios. În plus, măselele de minte care erup parțial, pot fi coridoare deschise pentru retenția resturilor alimentare. Acestea pot cauza boli ale gingiei și alte infecții orale;
- Când spațiul din cavitatea bucală nu este suficient pentru o dezvoltare normală, atunci măselele de minte pot să-și facă loc cu forța. Mai simplu spus, acestea împing în molarii lângă care cresc. Apare astfel, fenomenul denumit și dinți încălecați, sau se poate ajunge chiar la deteriorarea molarilor din apropiere; se poate întâmpla ca acest efect al dinților încălecați să capete un efect de domino generalizat și să apară înghesuiri dentare în mai multe locuri.
Cel mai important sfat pe care-l poți primi: nu neglija vizita regulată, o dată la 6 luni, la medicul stomatolog! Vino la un consult la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, str. Puțul lui Zamfir nr. 17, sect. 1, București sau trimite-ne un mail la contact@drnassar.ro!