O piele sănătoasă şi frumos bronzată

O piele sănătoasă şi frumos bronzată. Mai ales ca vara ne-a copleşit. Ne-a înconjurat şi ne-a sedus până la capăt. Gata! E rost de haine decoltate şi de piele bronzată. Cum faci însă ca să te alegi cu un bronz perfect şi sănătos?

 

 

Ne ajută Nicoleta Ion, Trainer Repechage România. Iată de ce e nevoie să ţii cont, atunci când mergi la plajă. Obiectivul principal? Protecţia solară împotriva razelor UV. Mai ales în primele zile de plajă. Acum este important să foloseşti o crema cu SPF cât mai mare ca să nu te alegi cu arsuri. În felul acesta, pielea se bronzează treptat, iar bronzul va rezista mai mult. După câteva zile, pe măsură ce pielea se colorează, poţi scădea factorul de protecţie. Acesta însă nu trebuie să lipsească. Crema de protecţie trebuie aplicată de fiecare dată când ieşi din apă sau la interval de o ora” susţine Nicoleta Ion, Trainer Repechage România.

Hidratare şi protecţie.

E important să reţii că tenul are nevoie şi de hidratare, dar şi de protecţie. Soluţia? O crema hidratantă, fondul de ten sau chiar o soluţie specială, aşa cum este Repechage Mineral Face Shield. Aceasta protejează atât împotriva razelor UV, cât şi împotriva poluării. De asemenea, constituie o baza excelentă pentru machiaj. Cu cât SPF-ul cremei este mai ridicat, cu atât pielea sensibilă a fetei este mai bine protejată. Fondul de ten şi celelalte produse de make-up se pot aplică imediat după soluţia de protecţie. Aceasta trebuie aplicată zilnic, indiferent dacă mergem la plajă sau nu. În caz contrar, pot apărea probleme legate de deshidratare sau arsuri, iar în cel mai rău caz pot apărea petele pigmentare.

Te rugăm să nu uiţi ca, în timpul expunerii la soare, să te mişti cât mai mult. Să nu rămâi în aceeaşi poziţie pentru mult timp. În felul acesta, nu vei capătă urme inestetice şi pielea nu se va arde. De asemenea, consumul de lichide este important. Soarele deshidratează, şi este important să compensezi pierderea.

Expunerea la soare este nerecomandată în orele amiezii. Atunci razele UV sunt foarte puternice şi pot provoca arsuri grave, pete pigmentare sau, pe termen lung, chiar cancer de piele. Se recomandă expunerea la soare dimineaţă până în orele 10 – 11 sau seară după orele 17 – 18.

Spor la bronzat!

 

My title page contents