Paradă de baloane de săpun pe 1 iunie la Sun Plaza

Paradă de baloane de săpun pe 1 iunie la Sun Plaza

Paradă de baloane de săpun pe 1 iunie la Sun Plaza – Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, timp de două ore, esplanada Sud din Sun Plaza va aparține în totalitate micilor sărbătoriți ai zilei! Muzică, dans, magie, multă veselie și multe, multe baloane de săpun sunt surprizele evenimentului dedicat și oferit cu toată dragostea copiilor: Bubble Parade.

 

Nimic nu poate fi mai înduioșător decât chipul unui copil care se bucură din tot sufletul lui, cu toată sinceritatea și inocența. Și pentru că simpaticului Sunny, bunul prieten al celor mici, îi place să îi vadă pe copii râzând cu ochii strălucind de încântare, a pus la cale un spectacol inedit. Despre care se va vorbi, probabil, multă vreme.

Chiar pe 1 Iunie, Ziua Copilului, de la ora 16 până la ora 18, esplanada Sud din Sun Plaza se transformă într-o feerie de sunet, culoare, mișcare și veselie, pentru a găzdui Parada Baloanelor de Săpun. Sunny, desigur, va fi prezent printre invitații lui și împreună se vor distra pe cinste.

Pentru „încălzire”, în așteptarea paradei de baloane, copiii (și adulții cu suflet de copil) vor lua parte la momente de muzică și dans susținute de micii artiști de la „Fantezia” și „Five GYM”, care sugestiv și foarte realist și-au intitulat show-ul „Chef de joacă”.

Și cum cheful de joacă nu se termină niciodată, este pregătit încă un moment, și mai antrenant, și mai colorat, un spectacol pentru întreaga familie adus de „Minunații lui Verdini”: „Baloane de Săpun”. Totul completat de un spectacol al baloanelor de săpun, pentru că nu au cum să lipsească! Împreună cu Minunații, sărbătoriții zilei vor învăța imnul Baloanelor de Săpun și îl vor cânta în cel mai așteptat moment al evenimentului, cel de final, când va avea loc Parada Baloanelor de Săpun.

Organizatorii vor oferi tuturor copiilor prezenți baghete și tuburi pentru baloane de săpun, așa încât esplanada să poată fi inundată de ele, dar și de râsul și bucuria celor cărora le este dedicată ziua de 1 Iunie și acest eveniment.

 

***

Despre Sun Plaza

Inaugurat în luna februarie a anului 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

Centrul comercial a trecut prin cel mai amplu proces de reconfigurare desfășurat pe piața de retail din București. Peste 20.000 de metri pătrați de spații comerciale au făcut obiectul reconfigurărilor, dintre care 11.000 într-o aripă nou construită în care au fost inaugurate peste 40 de noi magazine, Sun Plaza având în prezent un grad de ocupare de 100%.

În plus, centrul comercial a trecut și printr-o acțiune de reîmprospătare a designului, fiind realizate două noi piațete, reconfigurate alte două, în timp ce pasajul de acces către stația de metrou Piața Sudului și alte spații din cadrul mall-ului au fost decorate cu creații grafice realizate de către Peter Kogler, artist austriac cu recunoaștere internațională și unul dintre pionierii artei generate pe computer.

www.sun-plaza.ro

 

 

My title page contents