Peste 4000 de donatori susțin Institutul Autism Voice

Peste 4000 de donatori susțin Institutul Autism Voice

Peste 4000 de donatori susțin Institutul Autism Voice – După doar o lună de la lansarea campaniei „Institutul care merită”,  peste 4000 de  oameni  și 15 companii din țară, printre care Yardi România, BRD Asigurări de Viață și Willis Towers Watson România s-au alăturat până acum eforturilor depuse de Asociația Autism Voice pentru a deschide Institutul Autism Voice, un proiect unic în țară, ajungând la suma de 74.000 euro din totalul necesar.

Organizația nonguvernamentală Autism Voice și-a propus să deschidă în 2022 primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism,  Institutul Autism Voice care va contribui la o mai bună înțelegere a răspândirii tulburărilor din spectrul autist, în România , la dezvoltarea de terapii adaptate nevoilor celor afectați și ladezvoltarea de instrumente de lucru în domeniu. Pentru a strânge suma de 270.000 de Euro, necesară realizării institutului, ONG-ul a demarat în luna decembrie 2021 o campanie de strângere de fonduri națională .

Institutul Autism Voice va ocupa o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, în București, va include atât zone dedicate cercetării  și dezvoltării terapiilor (ABA, senzorială, psihoterapie, logopedie, -), cât și săli de lucru, în care vor avea loc ședințe de terapie, de integrare școlară, formare profesională, evaluare, consiliere, ce vor servisa 500 de beneficiari copii, adolescenți și adulți . În plus, în cadrul institutului, specialiștii români vor dezvolta materiale și instrumente științifice, create special având în vedere situația națională, pentru nevoile oamenilor cu tulburări din spectrul autist și terapiile la care răspund.

„Totul a pornit de la întrebările: Ce  se întâmplă cu copilul pe care-l avem în terapie de când avea 3 ani și acum are 14 ani?; Ce-i recomandăm unui părinte care are în grijă un adult cu autism de 25 de ani, care are nevoie de un specialist?

Dacă menționezi autismul celor mai mulți oameni, se vor gândi la copii, dar este un diagnostic pe viață. Copiii cu autism cresc pentru a deveni adulți cu autism. Se știe prea puțin despre modul în care simptomele se schimbă odată cu vârsta. În Romania, copiii au început să fie diagnosticați la vârste mici și să fie incluși în programe de terapie abia în ultimii 20 ani, iar acum au devenit adulți. Abia acum înțelegem mai bine tulburarea și cum se schimbă de-a lungul vieții.

Autism Voice Institute va oferi cele mai bune servicii de terapie pentru copii, la fel ca în ultimii 13 ani – de la programe de diagnosticare și evaluare precoce, terapie individuală, la programe de integrare socială și școlară, dar, sub același acoperiș, vor dezvolta programe pentru adolescenții și adulții cu autism, care au nevoie de acest institut.

Pas cu pas, vom extinde intervenția terapeutică, astfel încât să acoperim cât mai multe dificultăți pe care tinerii cu autism le au și vom crea programe specializate”, a declarat Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice

România nu are, în acest moment, armele necesare pentru a se lupta cu tulburările din spectrul autist (TSA). Deși, în țara noastră, estimările arată că 1 din 59 de copii suferă de o astfel de afecțiune. Foarte mulți dintre aceștia nu beneficiază de ajutorul adecvat, confruntându-se cu o serie de piedici, de la stigmatul social asociat, la numărul mic de terapeuți acreditați ai căror servicii sunt decontate doar într-o mică parte de Stat, la costurile ridicate ale terapiei, ce variază între 3.000 – 6.000 Lei, pentru o lună.

În acest context, Autism Voice, organizația care de 14 ani le oferă o voce copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist, a realizat la finalul anului trecut un experiment într-un Mall din București. Astfel, organizația a invitat o serie de persoane publice și vizitatori ai mallului într-o încăpere care le-a permis acestora să fie martori la un episod de tantrum al unui copil cu TSA ce se află în îngrijirea terapeuților Autism Voice.

Poți vedea filmul experimentului aici   https://youtu.be/lNP0-y2yvp8

Detalii despre Institut si despre cum poți dona aici https://autismvoice.ro/institutul/

 

Despre Autism Voice

Asociația Autism Voice, fondată în 2008, este prima asociație specializată în recuperarea copiilor cu autism, care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților. De peste 13 ani, Autism Voice oferă programe complexe de recuperare a copiilor cu autism, în centre sau la domiciliu, iar 87% dintre copiii aflați în recuperare sunt incluși în programe sociale și școlare. Asociația dispune de două centre de terapie, unde 400 de copii cu tulburări beneficiază anual de servicii de recuperare și ajutor specializat.

 

 

My title page contents