Protejarea mediului înconjurător începe cu pași simpli – educația tinerei generații

Protejarea mediului înconjurător începe cu pași simpli – educația tinerei generații

Sustenabilitatea este o parte integrantă a strategiei Herbalife Nutrition, iar reciclarea și protecția mediului înconjurător reprezintă cheia pentru atingerea acestui obiectiv. În prezent, compania este implicată în peste 50 de proiecte active și semnificative pentru sustenabilitatea mediului în întreaga lume.

Herbalife Nutrition România și-a propus să îi familiarizeze și pe cei mici cu aspecte legate de protecţia mediului înconjurător şi reciclarea deşeurilor prin organizarea unui workshop pentru 12 copii din cadrul Asociaţiei ,,Ana și Copiii”. Celor mici le-au fost prezentate informații despre protejarea mediului înconjurător şi colectarea selectivă a celor mai des întâlnite deşeuri, iar împreună cu Luminița Voica, meșter popular, au dat o viață nouă cutiilor de plastic de la produsele Herbalife Nutrition, realizând ghivece în care au plantat tradiționalul grâu de Sf. Andrei.

„Este foarte important pentru noi să le spunem copiilor că pot trăi într-o lume mai curată, să le arătăm cât de ușor o pot face și astfel să reușim împreună să facem din mediul care ne înconjoară un loc în care îţi face plăcere să trăieşti. Contribuția fiecăruia dintre noi contează. Pentru Herbalife Nutrition, sustenabilitatea este o parte esențială a procesului de îmbunătățire a vieții”, a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria.

,„Credem că educația este cea care stă la baza protecției mediului! În cele din urmă este despre ce alegem să facem fiecare dintre noi, zi de zi. Cu cât educația de mediu (colectarea corectă a deșeurilor, reducerea risipei de resurse, etc.) începe mai repede, cu atât mai bine! Nimeni nu este prea tânăr sau bătrân să facă o schimbare pentru a ne ajuta pe toți pe termen lung. De la preșcolari, elevi, adulți, toți cred că avem încă multe de învățat când vine vorba de protecția mediului, mai ales în contextul actual în care ne aflăm!” a declarat Mihaela Voivozeanu, Președintele Asociaţiei ,,Ana și Copiii”.

Herbalife Nutrition România a continuat și anul acesta să se implice în activităţi de voluntariat așa cum o face de peste 10 ani. Misiunea Herbalife Nutrition Foundation alături de Asociația “Ana si Copiii” este aceea de a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și a familiilor lor, oferindu-le o nutriție sănătoasă și acces la educație nutrițională specializată. În cadrul proiectului Asociației ,,Cămara Copiilor”, Herbalife Nutrition a pregătit pentru copii și familiile lor coșuri cu legume și fructe.
Proiectul ,,Cămara Copiilor” își propunere să asigure alimentele atât de necesare traiului zilnic pentru cei 242 de copii care vin zilnic în Centrele de Sprijin Social și Educațional ,,Ana și Copiii” din București (sector 1), Prahova (Urlați) și Călărași (Fundulea), dar și pentru alți aproximativ 600 de copii pe care Asociația îi sprijină punctual, direct în comunitățile lor. Donațiile se pot face aici: https://anasicopiii.ro/vreau-sa-donez/.

În primul Raport de responsabilitate globală 2020 al Herbalife Nutrition se evidențiază dedicarea companiei în ceea ce privește încurajarea progresului și dezvoltării sustenabile a comunităților la nivel mondial și subliniază angajamentul său de a opera într-o manieră responsabilă din perspectivă socială, ce include sprijinirea inițiativelor sociale, pentru protecția mediului și filantropice care livrează rezultate importante și măsurabile cu scopul de a hrăni oamenii și planeta.
Pentru a aduce și mai mult în atenție impactul companiei asupra comunităților, oportunităților economice și planetei, raportul include angajamentul Herbalife Nutrition de a crea 50 de milioane de efecte pozitive până în 2030, când va sărbători 50 de ani de existență, precum și descrie cele peste 3,8 milioane de efecte pozitive atinse în 2020, dar fără a se limita la următoarele:

• Donarea, alături de Herbalife Nutrition Foundation (HNF*) a peste 975.000 de mese și cutii cu produse alimentare pentru familii și comunități
• Reciclarea a peste 766.000 kg de ambalaje și alte materiale
• Suport acordat, împreună cu HNF, pentru peste 367.000 de beneficiari prin parteneriate non-profit

 

Despre Herbalife Nutrition

Herbalife Nutrition este o companie globală care a schimbat viața oamenilor oferind produse nutriționale excepționale și o oportunitate de afaceri dovedită pentru distribuitorii săi independenți încă din 1980. Compania oferă produse de înaltă calitate care au la bază studii științifice, vândute în peste 90 de țări de către distribuitori independenți. Aceștia oferă consiliere individuală și o abordare orientată spre comunitate, iar acest lucru îi inspiră pe clienți să adopte un stil de viață mai sănătos, mai activ. Prin inițiativa globală, de eradicare a foametei, Herbalife Nutrition se angajează, de asemenea, să ofere nutriție și educație comunităților din întreaga lume.
Pentru mai multe informații, vizitați IAmHerbalife.com.

.

 

 

My title page contents