Șamponul nuanțator este un produs de îngrijire de care femeile sunt atrase, dar și terifiate. De ce? Ei bine, acest șampon magic face minuni asupra culorii, dar multe doamne se tem să folosească un astfel de tratament ca nu cumva, din greșeală, să își strice culoarea. Așadar, iată ce ar trebui să știi despre acest produs, de la A la Z.
La ce este bun șamponul nuanțator?
Șamponul nuanțator este ideal pentru tonurile de blond sau șuvițe, dacă vrei să îți menții culoarea între programări. Știi de ce acest șamponare culoarea mov? Pentru că, pigmentul violet neutralizează culorile calde și oferă părului blond aspectul proaspăt ca după o vizită la salon.
Șamponul nuanțator este esențial la casa oricărei blonde, fie că vorbim de blond auriu sau caramel. Atuul lui? Ține departe culoarea „galben pui” de părul tău.
Cât de des trebuie folosit șamponul nuanțator?
”Frecvența utilizării acestui tip de șampon diferă de la un tip de blond la altul. În cazul unui păr auriu, ideal este să îl folosești atunci când firul de păr începe să-și schimbe nuanța, în timp ce pentru părul foarte deschis, vopsit în tonuri reci, șamponul nunațator ar trebui folosit cu regularitate”, spune Mihai Badin, stilist Wella Professionals. Specialiștii recomandă folosirea acestui produs o dată pe săptămână, în funcție de efectul dorit.
Cât trebuie lăsat pe păr să acționeze?
Dacă luăm două șampoane nuanțatoare, observăm că timpul de acționare diferă pentru că niciun produs nu este identic altuia. Unele pot fi mai puternice, în timp ce altele mai slabe, ceea ce înseamnă că ai nevoie de câteva minute bune pentru diferențe notabile.
Ce se întâmplă dacă folosești șamponul nuanțator pe părul uscat?
Există multe trucuri despre șamponul nuanțator care circulă pe Internet. ”Pentru că părul este mult mai poros atunci când este uscat, produsul nu se absoarbe uniform, iar astfel vei obține efecte diferite și pete. Ideal este să aplici produsul pe părul umed și să-l masezi pentru un finish fără cusur”, ne sfătuiește specialistul Wella Professionals.
Poate fi folosit pe părul închis la culoare?
Ei bine, da. Deși, până de curând, se credea că șamponul nuanțator este doar pentru echilibrarea părului blond, află că acesta poate fi aplicat și pe nuanțele închise de brunet. Pentru un păr închis la culoare, nevoia de a aplica un astfel de produs este rară.
Sfaturi pentru a preveni decolorarea tonurilor de păr
- Optează pentru antioxidanți- Poluanții sunt principala cauză a acestor efecte. Atunci când folosești antioxidanți pentru îngrijirea părului, precum colecția ColorMotion+, acest produs poate bloca radicalii liberi, iar astfel ei nu vor mai acționa asupra părului.
- Folosește o cască de înot- Clorul este un alt agresor pentru păr, pentru că îndepărtează uleiurile esențiale, îl usucă, iar culoarea se îndepărtează mai repede. Un truc pentru a menține părul sănătos este folosirea unei caschete pentru înot.
- Folosește protecție pentru păr- Știm deja că instrumentele de styling și temperaturile crescute ne agresează părul și ne afectează culoarea. Este recomandat să folosești spray pentru protecție termică pentru a crea un scut de protecție asupra acestor factori.
Cum acționează șamponul nuanțator asupra părului alb?
În timp, părul alb tinde să prindă nuanțe de galben, iar acestea pot fi neutralizate cu șamponul nuanțator. Ai grijă însă, să nu-l lași să acționeze prea mult timp.
Șamponul nuanțator poate usca părul?
Acest detaliu ține de tipul de șampon nunațator pe care alegi să îl folosești. Cel de la INVIGO Blonde Recharge – Cool Blonde va usca părul, ci doar va neutraliza culorile nedorite. După șamponare, se recomandă folosirea unul balsam sau a unei măști hidratante.