Teresa Tina – de la folclor la naratiuni tamaduitoare despre viata – Cantareata este autoarea mai multor carti de dezvoltare personala- Cristina Boboacă, cantareata de muzica populara cunoscuta sub numele de Teresa Tina, a lansat mai multe carti inspirate din viata sa, ce au ca tema dezvoltarea personala, prin transformarea traumelor emotionale in oportunitati de crestere a iubirii de sine.
Recent, am stat de vorba cu vedeta, pentru a afla mai multe despre planurile sale de viitor.
Buna Teresa Tina si felicitari pentru noul proiect! Pentru persoanele care inca nu te cunosc, ne poti relata cateva lucruri esentiale despre tine?
Sunt o fata simpla, nascuta în comuna Rosiile din Drăgăşani, acolo unde a copilărit si legendara Maria Ciobanu.
Am fost binecuvantata de Dumnezeu cu o voce puternica, ce m-a ajutat sa ma fac remarcata la ,,Telediscul muzicii populare” de la TVR 1. Dupa lansarea mai multor albume de muzica populara, am simtit nevoia unei tamaduiri sufletesti, care s-a realizat prin scris.
Astfel, am publicat romanul meu de debut, ,,Pe cine căutați, doamnă?”, in ediție bilingvă: chineză și japoneză, care a avut parte si de aprecierile unor vedete internationale, precum celebrul actor Jackie Chan.
Pentru a ma conecta si mai mult cu lumea asiatica, am decis sa imi dezvolt in continuare portofoliul literar, prin noi romane, care constituie adevarate confesuni ale sufletului.
Ce te-a inspirat sa alegi acest nume de scena?
Numele de scena este inspirat de la celebra cantareata taiwaneza Teresa Teng, un simbol al muzicii asiatice, care s-a remarcat prin iubirea sa imensa pentru fanii sai, pe care ii considera ca o mare familie. In anul 1995, cand aceasta a disparut prematur, am decis sa adopt acest nume de scena. Membrii fan clubului Teresa Teng si compozitorul pieselor superstarului, Lin Huang Kun, mi-au apreciat eforturile artistice, prin care incerc sa pastrez vie imaginea celebrei cantarete.
Am inceput să-i interpretez muzica divină şi, treptat, să conturez în minte ideea unei cărţi în care să creionez portretul cântăreţei. După o muncă asiduă şi multe sacrificii, volumul a fost lansat bilingv, în limbile română şi chineză.
Care este evenimentul din viata ta care ti-a schimbat traiectoria vietii, marcandu-ti drumul catre a deveni scriitoare?
Cu siguranta, fiica mea a reprezentat un nou inceput pentru mine, din toate punctele de vedere. Dezamagirea enorma cauzata de tradarea si abandonul partenerului meu de viata, urmata de iubirea imensa resimtita fata de copilul meu au fost cele 2 emotii puternice care m-au schimbat complet si care mi-au alimentat creativitatea si forta launtrica de a scrie romanele semnate de mine pana in prezent.
Cat timp ti-a luat sa iti scrii cartile?
Cartile le-am scris treptat, in circa 7 ani de zile, avand o mare incarcatura emotionala. Primul roman scris a fost “Pe cine cautati, doamna”, urmat de: “Din victima in invingator”, “Imi dau voie sa ma iubesti”, “Pe aripile deznadejdii” si “Ati ramas in inima mea”.
Noul roman la care lucrez acum se numeste “Cum sa convertesti suferinta in iubire”.
Care din cartile scrise au cea mai mare incarcatura emotionala?
In primul rand, primul meu roman, “Pe cine cautati, doamna”, a fost foarte greu de finalizat, pentru ca are ca tema abandonul partenerului meu de viata si refuzul acestuia de a-si asuma rolul de tata. Pentru a-l incheia cu succes, a fost nevoie sa imi vindec ranile emotionale. Pot spune ca terapia prin scris m-a ajutat sa trec peste acest eveniment marcant din viata mea.
Apoi, as mentiona cartea “Pe aripile deznadejdii”, inspirata tot din viata mea ca mama singura, care mentioneaza detalii tulburatoare despre familiile monoparentale, despre saracie, despre munca pe branci si vointa de fier a unei mame capabile sa faca orice pentru copilul ei.
Care este tema principala a ultimei carti la care lucrezi si prin ce se remarca aceasta pe piata din Romania?
Romanul “Cum sa convertesti suferinta in iubire” relateaza cat de important este sa ne vindecam traumele emotionale, abandonul, tradarea, pentru a evita relatiile toxice si a transforma raul intr-o oportunitate de dezvoltare personala.
Daca sunt neglijate toate aceste probleme, oamenii isi vor crea doar relatii disfunctionale si nocive.
Carui public se adreseaza cartile semnate de tine?
Romanele mele se adreseaza unui public larg, pentru ca fiecare dintre noi avem traume emotionale nerezolvate, neintelese, stocate, ce ne pot impacta intreaga existenta.
Ce lectii putem extrage, citind noul roman?
Principala idee a romanului este faptul ca valoarea fundamentala a omenirii este data de IUBIRE si de CREDINTA in Dumnezeu.
Ca si celelalte carti scrise anterior, si aceasta, “Cum sa convertesti suferinta in iubire” include un proces de vindecare si cei 3 pasi spre iluminare, pe care ii parcurge majoritatea dintre noi. De exemplu, primul pas este suferinta. Prin problemele vietii, care uneori par coplesitoare si aducatoare doar de nefericire, oamenii, ca si personajele mele, ajung sa pretuiasca tot ce le rezerva viata ulterior, pentru ca fiecare lucru se intampla cu un scop.
Asadar, ca o concluzie, toate hopurile vietii pot fi noi oportunitati de a ne redescoperi puterea interioara de a iubi, atat pe noi, cat si pe cei din jur si de a reconstrui ceva mult mai maret.
Care sunt cei 3 pasi spre iluminare mentionati in noua carte?
Asa cum spuneam, primul pas catre iluminare este suferinta, care te ajuta sa cresti ca om.
Al doilea pas este trairea cu tot sufletul a prezentului.
Al treilea moment important spre iluminare presupune sa iti asculti intuitia si sa controlezi problemele pe masura ce apar. Sa nu le ignori, caci doar daca iti infrunti problemele si demonii, poti sa evoluezi.
Cum este relatia cu fetita ta? Te sustine in noul tau demers artistic?
Ne intelegem foarte bine, insa, ca in orice relatie de familie, exista si tensiuni, mai ales ca este la varsta adolescentei. Insa, inspiratia mea pot spune ca este copilul meu, care m-a transformat intr-un om mai bun din toate punctele de vedere.
De unde se pot procura cartile tale?
Toate cartile mele se regasesc in librariile Carturesti. In plus, se pot comanda online de pe site-ul www.luolijun.com, de pe conturile mele de Social Media, scriindu-mi un e-mail la teresatina@yahoo.com.
Ce planuri de viitor ai?
In primul rand, imi doresc sa finalizez noua carte, ”Cum sa convertesti suferinta in iubire” si sa o lansez toamna aceasta, pana in luna noiembrie 2022. Este important pentru mine sa ajunga la cat mai multi romani, pentru a-si trata ranile adanci avute, ca sa ne bucuram impreuna de viata intr-un mod mai pozitiv, fara frici, fara temeri, imbratisand doar iubirea si credinta divina.
In acelasi timp, mi-am propus sa dezvolt cat mai rapid proiectul Teresa Teng, alaturi de investitorii care au crezut in aceasta idee complexa si de cramele Vinarte si Via Viticola, pentru care am creat chiar o licenta comerciala, ca toate produsele pe care urmeaza a le lansa sa fie brand-uite, pentru o recunoastere mai usoara in piata.
Vreau sa le multumesc din suflet doamnei Filuta Bogdan, membru al ansamblului Maria Tanase din Craiova, Violetei Maria Priboi, prietena mea de suflet, care imi aduce inspiratie si alinare zilnica si domnului Sorin Ungureanu, trei oameni fara de care acest proiect nu ar fi fost posibil.
Ce mesaj doresti sa transmiti actualilor si viitorilor cititori si fani ai tai?
Imi doresc ca toti oamenii sa traiasca in prezent si sa se apropie cat mai mult de Dumnezeu, caci totul se intampla cu un scop precis. Oricat de greu ar parea un drum, nu abandonati lupta, ci mergeti inainte. Asa cum spunea si Lao Tzu, “o calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas”.