Tuborg dă tonul alături de Jason Derulo, noul brand ambasador

Tuborg dă tonul alături de Jason Derulo, noul brand ambasador

Tuborg dă tonul alături de Jason Derulo, noul brand ambasador – Începând din vara lui 2022, Tuborg are un nou ambasador, un artist de renume mondial: Jason Derulo, cântăreț, compozitor și dansator. Astfel, brandul Tuborg continuă să-și facă simțită prezența în lumea muzicală și își întărește angajamentul de a aduce împreună oameni de pretutindeni prin intermediul muzicii și al experiențelor memorabile.

 

De curând, artistul american a fost prezent în România, la festivalul IntenCity, organizat de Opera Română Craiova, unde alături de Tuborg a dat tonul distracției pentru cei 55.000 de spectatori veniți la eveniment. Aceștia s-au bucurat de prezența artiștilor preferați și de oportunitatea oferită de Tuborg de a cuceri scena și de a învăța mișcări de dans originale de la dansatori profesioniști, aduși special pentru a-i inspira și a-i motiva să uite de inhibiții și să se miște pe ritmul muzicii favorite. Colaborarea dintre Tuborg și artiști de renume internațional este apreciată deja de iubitorii muzicii din întreaga lume, printre artiștii care au fost implicați în proiecte alături de Tuborg numărându-se David Guetta, The Chainsmokers, Clean Bandit, Diplo sau Major Lazer.

„Muzica este un liant puternic pentru oamenii de pretutindeni și un instrument de comunicare universal.  Tuborg își dorește să îi aducă împreună pe toți iubitorii de muzică, oferindu-le bucurie prin intermediul campaniilor derulate cu ambasadorii săi. După succesul campaniei cu David Guetta în 2021, anul acesta am început să colaborăm cu un nou partener. Jason Derulo este un artist îndrăgit în toată lumea, astfel că parteneriatul cu el va fi cu siguranță unul apreciat în România și nu numai. Ne bucurăm că Tuborg a dat tonul distracției și la Craiova, la unul dintre cele mai mari evenimente ale verii. Tuborg ne invită pe fiecare dintre noi să profităm din plin de orice oportunitate și să ne depășim limitele și va continua să fie un susținător puternic al muzicii”, a declarat Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.

Colaborarea Tuborg cu Jason Derulo este evidenţiată și într-o piesă a artistului, lansată la începutul verii. Slidin’ este o melodie fresh, ce emană optimism și voie bună. Tuborg crede cu tărie în bucuria pe care muzica o aduce în viețile oamenilor, astfel că, prin intermediul campaniei globale a brandului, a susținut în ultimii ani zeci de artiști și a oferit acces publicului la cântăreți cunoscuți din întreaga lume.

 

###

 

 

Despre Tuborg România (URBB)

Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg 0.0%, Carlsberg, Calsberg LUMA, Carlsberg 0.0%, Holsten, SKOL Original, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

 

My title page contents