Vara în pași de parfum: alege esențele care îți definesc energia. Vara este momentul perfect să experimentezi cu parfumuri care îți amplifică energia și îți reflectă personalitatea. Totuși, știm cu toții că temperaturile ridicate pun o provocare serioasă: parfumurile se evaporă mai repede, iar aroma dispare înainte de prânz. Dar există soluții simple și eficiente pentru a prelungi magia unei esențe.
Începe prin a-ți hidrata pielea cu o loțiune lejeră sau un ulei de corp înainte de a aplica parfumul. Moleculele aromate aderă mai bine pe pielea bine hidratată, iar dacă folosești o cremă din aceeași gamă ca parfumul, efectul este și mai intens. Aplică parfumul în punctele de puls – gât, încheieturi, coate interioare, chiar și în spatele genunchilor – acolo unde căldura corpului intensifică mirosul. Evită frecarea încheieturilor după aplicare, pentru că asta degradează structura parfumului. Iar pentru un plus de prospețime pe parcursul zilei, ține în geantă o variantă travel-size sau un parfum roll-on – discret și mereu la îndemână.
Notino a ales pentru tine cele mai hot parfumuri ale momentului. Esențe care transformă orice zi de vară într-o stare de spirit.
Un parfum care prelungeste vara la nesfârșit – chiar și în zilele agitate de oraș. Cu note de portocală amară, cardamom, ceai Earl Grey și patchouli, această apă de toaletă te poartă direct pe Coasta Amalfi (chiar dacă tu mergi la birou!), între briza sărată a mării și livezile de citrice scaldate în soare. Este energic, proaspăt, dar cu o adâncime condimentată care îl face de neuitat. Unisex și vibrant, e parfumul celor care nu vor să lase vara să plece.
Imaginează-ți un buchet de flori abia trezite din roua dimineții – asta inspiră Jasminum Sambac, un parfum floral-verde, în care esența delicată a iasomiei indiene e însoțită de note de frunze de gardenie, hedionă și vetiver haitian. Elegant și senin, parfumul celebrează o feminitate sofisticată, dar plină de prospețime, perfectă pentru zilele leneșe de vară sau pentru serile în care vrei să te simți ca într-o grădină secretă. Iar sticla parfumului surprinde esența colecției – natură stilizată, cu semnătura inconfundabilă a casei de modă Chloé.
Dacă vrei ca vara ta să aibă gust de fructe coapte și trandafiri scăldați în lumină roz, Creed Eladaria va fi alegerea ideală. Începe cu mandarină suculentă și piper roz, apoi se așterne într-un buchet de trandafiri, bujori și lăcrămioare. Vanilia caldă și lemnul de cașmir adaugă profunzime și senzualitate. E un parfum Millésime, adică rafinat, lucrat manual, creat cu ingrediente de top – și se simte ca un omagiu adus dimineților tihnite și femeilor care le iubesc.
Feminitate, libertate, încredere – toate într-un parfum floral-senzual care pare pictat cu raze de soare. Notele citrice de bergamotă și mandarină se contopesc cu trandafir, iasomie și floare de portocal, într-o compoziție radiantă, în care lemnul de santal și vanilia fină adaugă acel aer de visare care te însoțește întreaga zi. Ô Féminin este ideal pentru orice anotimp, dar vara îl face să strălucească.
Parfumul – semnătura invizibilă a unei femei
Parfumul nu este doar un accesoriu olfactiv – este o declarație de stil, o extensie a stării tale de spirit. El evocă emoții, creează amintiri și transformă banalul în extraordinar. Vara e anotimpul în care parfumul nu doar se simte, ci se trăiește. Alege aroma care te definește și las-o să-ți scrie povestea, notă cu notă.