Wildlife watching în județul Covasna

Wildlife watching în județul Covasna

Wildlife watching în județul Covasna – Zile mai calde și mai lungi, mai multă energie, verde în jur și miros de flori… E iarăși primăvară! E anotimpul revenirii la viață, al bucuriei. Și nu doar pentru noi, oamenii, ci și pentru animale. Tot acum este momentul când ies urșii din hibernare, iar natura capătă suflu.

În Ținutul Covasnei, primăvara dă sens poveștilor și experiențelor. Suntem parte a naturii și, ori de câte ori putem, trebuie să ne reluăm legătura strânsă cu aceasta. Face parte din drumul spre fericire.

În acest sens, invitația de a vizita acest tărâm minunat al Covasnei continuă. Pentru că, în județul Covasna, există o mulțime de locuri unde natura neîmblânzită, pădurile și apele neatinse oferă experiențe aproape de natură. Te invităm să descoperi și tu aceste locuri minunate la pas, cu bicicleta sau chiar călare. Vei redescoperi frumusețea naturii, vei respira aerul ei proaspăt și curat și vei experimenta starea de pace.

Iată câteva idei și programe care-ți permit să observi comportamentul animalelor sălbatice în mediul lor natural, adică în mijlocul naturii:

Atunci când îți stabilești planul de vacanță, poți include o vizită în Parcul Cinegetic la Saciova Hills, Saciova. Programul este accesibil pentru minimum 4 persoane, și se desfășoară înainte de amurg. Parcul Cinegetic se află la câțiva km de sat și Saciova Hills – Noble Retreat și este accesibil cu ajutorul gazdelor tale, care te vor transporta la fața locului. Aici, te vei putea bucura de experiențe nobile în mijlocul naturii. Vei putea urmări cum îngrijitorul de animale hrănește viețuitoarele parcului (cerbi carpatini și lopătari, mufloni), care, încet-încet își fac apariția din pădure pentru a se bucura de o cină specială. De asemenea, aceasta va fi o experiență interesantă și pentru copii! Apoi, după vizita în parc și observarea animalelor, alături de familie și/sau prieteni, poți lua o cină delicioasă pregătită din preparate vânătorești, la Saciova Hills!

Îți ofer un pont: Pentru observarea comportamentului ursului brun carpatin, ai posibilitatea să alegi între:

  • programul oferit de Cabana de vânătoare Kormos Residence, situată pe malul pârâului Cormoş din Brăduț, sat aflat în partea de nord-vest a județului Covasna. Vila de vânătoare de care aparține observatorul, este în sine o călătorie în timp, deoarece a fost construită în 1984, în perioada numită „Epoca de Aur”, special pentru cuplul Ceaușescu. De altfel, soții Ceaușescu au vizitat de multe ori această vilă, cu ocazia partidelor de vânătoare. După programul incitant, te vei putea delecta cu o cină din preparate vânătorești în sălbăticia pădurii, într-o atmosferă relaxantă, departe de zgomotul lumii!
  • observatorul de urși de la Zabola Estate, care se află într-o rezervație de habitat denumit Conservation Transylvania. După programul stabilit de către Observator, te vei putea răsfăța cu preparate culinare extravagante din bucătăria holistică a hotelului castel Zabola Estate.
  • observatorul de urși de pe lângă Lacul Sf. Ana, proiectat și construit de Bence Máté, un fotograf peisagist talentat din Ungaria și specialist în observarea animalelor sălbatice, care a câștigat numeroase premii internaționale. Așadar, nu uita aparatul de fotografiat! Zona oferă multe cadre de neratat, ce trebuie musai să fie imortalizate.

Atenție! Toate programele necesită înregistrare prealabilă!

În plus, trebuie să știi că observatoarele de urși funcționează ca un cinematograf, unde ai ocazia să-l observi, în siguranță, pe regele Carpaților. Trebuie doar să ai curaj, să te înarmezi cu răbdare (aceste programe durează circa 2-2,5 ore), și să aștepți în liniște, deoarece ursul este un animal sălbatic cu auz foarte bun. Însă, odată îndeplinite toate aceste condiții, vei avea ocazia de a face minunate fotografii, cu care mai apoi să te mândrești în rândul prietenilor! Ba chiar sunt bineveniți și cei care vânează cu teleobiective, adică fotografii profesioniști.

 

Deci, ce zici de propunerea noastră? Accepți invitația de a fi parte din natură, de a o observa în toată splendoarea ei? Te așteptăm în Ținutul Covasnei!

https://www.visitcovasna.com/ro/places?cat_type=xhznrsrb6upzpq

 

 

 

My title page contents