3 greseli de parinte

Am descoperit-o de curand pe Dr Shefali si mesajele ei. Ea este un parintele constient si sustine acest tip de parenting. Prezent, apropiat, care valideaza copilul. Si iata ce ne invata.

 

 

Crizele de plans sunt greu de dus pentru un parinte. Pentru ca, intr-un fel sau altul, noua parintilor, ne e frica de plans. Si daca aceste momente de inclestare sunt insotite si de tantrumuri, atunci e ingrozitor.

Aceste clipe te sug efectiv de viata. Simti cum energia te paraseste. Urletele copiilor si crizele de isterie te lovesc in moalele capului si te lasa fara reactie. De cele mai multe ori. Si odata ce au aparut, e nevoie sa le faci fata, pentru ca nu ai alta cale de scapare. Creierul copilului tau e pe campii si tu te gasesti fata in fata cu un extraterestru.

Lovituri, urlete, fata schimonosita, rosie, transpiratie. Inclestare. Tot ce iti doresti este sa fugi, sa te evapori. Insa nu poti. Asa ca urmatorul gand care iti trece prin cap este: „Cum pot sa il fac sa inceteze?”.

Furia si, de fapt, frica si panica ne face sa nu mai gandim limpede. Si ajungem sa le spunem lucruri grele copiilor. Cuvinte pe care le vom regreta. Facem gesturi care vor durea sau vor lasa urme…si care, de cele mai multe ori, inrautatesc situatia. Afirmatii care fac tantrumul si mai puternic si care il indeparteaza si mai tare pe copil de noi.

Iata un top al celor 3 cele mai frecvente greseli pe care noi, parintii, le facem in timpul unei crize de nervi.

 

 

  1. NE FOLOSIM DE CUVINTE

 

Noi, parintii, incercam sa le vorbim copiilor in timpul unei crize de nervi si le cerem si lor sa faca asta. O tampenie! O aberatie! Pentru ca ale noastre odrasle pur si simplu nu pot face asta in mijlocul unui razboi. Creierul lor nu ii ajuta sa faca asta. Mai ales cei care au sub 6 ani. Si uite asa aducem si mai multa tensiune in peisaj. Iar tipetele cresc in intensitate.

Pe de alta parte, ce putem face in mod concret, este sa ne pastram energia pozitiva. Sa fim acolo pentru ei. Sa le aratam ca vrem sa ii ajutam, fara sa ii dominam. Daca ne lasa, e bine sa ii mangaiem sau sa ii tinem in brate. Sa ii privim cu blandete.

 

  1. „Ce s-a intamplat? Te porti ca un animal!”

 

Si ce ai vrea sa iti raspunda. <Da, asa e?>. E lipsit de noima. In incercarea de conectare si de gasire de raspunsuri, parintii se folosesc de intrebari. Se agata de cuvinte ca sa gaseasca cheia catre inima copiilor lor. Pentru ca, nu-i asa, vrem sa le aratam ca ne pasa, ca suntem ingrijorati. Ca suntem ingroziti. Si atunci, ii bombdardam cu intrebari, la care, in mod real ei nu pot raspunde.
Ti-am zis deja …creierul lor e pe campii. Si nu au ce sa ne spuna mai mult decat ne arata. Se simt rau. Plang. Sunt la pamant. Si tu inca ii mai intrebi ce au.

Lasa-i sa se exprime. Sa isi simta durerea. Pentru ca si copiii sunt oameni. Si atunci vor sa fie auziti si vazuti. Haideti sa ii acceptam asa cum sunt. Sa ii lasam sa isi manifeste sentimentele.

 

  1. „INCETEAZA! Daca nu incetezi in aceasta clipa, o sa vezi tu…!”

 

Cu alte cuvinte, ii spui sa taca. Il cenzurezi. Il interzici. Ii indesi niste mancare in gura, dar nu ii dai voie sa o inghita. Wow! Copiii se vor simti ca nu cadreaza. Ca nu e ok sa iti exprimi sentimentele. Asa ca se vor considera slabi. Prosti. Imaturi. Nepotriviti.
Ti se pare ok ca ai tai copiii sa isi sedimenteze astfel de mesaje? Mie, nu. Si atunci cum procedezi?

Le arati ca nu iti e frica de temerile lor. De fricile lor. De urletele lor. De ceea ce vor sa iti transmita. Si atunci si ei vor intelege ca nu e niciun motiv pentru care sa se teama. Parintii nu trebuie sa controleze ce, cum si cand simt copiii. Ba dimpotriva! Tot ce au de facut parintii este sa isi sustina copiii si sa le fie alaturi. Sa ii faca sa simta ca si ei conteaza.

 

Credit foto: Shutterstock

Puteti citi mai multe articole interesante pe pagina noastra de Facebook: https://www.facebook.com/9vremparinti/

 

 

Articole asemanatoare:

My title page contents