Copilul neatent – ce se intampla cu el?

Copilul neatent pare sa „pluteasca“ prin viata, fara sa ramana intr-un loc pentru prea mult timp. Parintii lui se plang ca este „aerian“. Uita sa-si lege sireturile, sa aduca acasa tema pentru a doua zi, sa-si adune jucariile. Profesorii se plang ca nu este atent la scoala. Spun ca nu poate respecta instructiunile si nu se poate concentra. De ce este atat de neatent? Dr. Stanley I Greenspan iti explica in cartea „Copilul care iti da de furca – cinci tipuri de copii dificili”, aparuta la editura TREI.

 

Un copil neatent isi poate gasi cu oarecare greutate cuvintele pentru a descrie lucruri. Daca il intrebati ce a facut peste zi, ridica din umeri. „A fost bine, cred, spune in cele din urma.“ Cand vorbeste, schimba tot timpul subiectul. Este greu sa porti o conversatie cu un astfel de copil pentru ca sare de la un subiect la altul.

Parintii unor copii de varsta scolara isi fac probleme, si pe buna dreptate, deoarece copiii care nu sunt capabili sa fie atenti nici macar perioade scurte de timp vor avea de suferit la scoala. Insa problemele de atentie nu se limiteaza la copiii de varsta scolara. Acestea sunt frecvente in randul copiilor de toate varstele. De fapt, acum putem observa astfel de probleme chiar si in randul copiilor mici si prescolarilor. Chiar si sugarilor li se intampla sa nu se poata concentra asupra figurii tatalui lor sau asupra unei jucarii; atentia lor isi schimba rapid directia. Unii copii mici nu sunt capabili sa se concentreze asupra a ceea ce le spune cineva sau sa indeplineasca niste indicatii simple.

Sintagma „probleme de atentie“este folosita tot mai frecvent in scoli. Multi copii care au probleme la scoala sunt etichetati ca avand tulburare de deficit de atentie (Attention Deficit Disorder, ADD). in unele cazuri, copiii despre care se crede ca sufera de ADD sunt tratati medicamentos fara o evaluare medicala adecvata, din punctul de vedere al dezvoltarii si sanatatii psihice, prin care sa se poata determina daca au sau nu aceste probleme de atentie sau de alt fel si daca medicatia este necesara.
PROBLEME DE ATENTIE

Dificultatile pe care le intampinam in organizarea comportamentului, in intelegerea informatiei vizuale sau verbale, sau cand trebuie sa reactionam la senzatii, toate ne influenteaza atentia. Fiecare copil poate avea motive diferite care-l impiedica sa fie atent. Din punct de vedere clinic, parerea mea este ca dificultatea de a planifica sau organiza actiunile sau comportamentul este elementul care favorizeaza in cea mai mare masura deficitele de atentie. Un copil care are aceasta dificultate nu poate face lucruri „pe pilot automat“ asa cum fac alti copii. Comportamente evidente, precum verificarea ghiozdanului sa vada daca are cartile necesare pentru tema pentru acasa, presupun un efort constient si de aceea pot fi uitate.
Sistemul motor al unui copil influenteaza si atentia acestuia. Spre deosebire de procesarea informatiei, adica de modul in care copilul isi insuseste si „introduce“ datele, sistemul motor este sistemul de „iesire“ — adica modul in care copilul comunica lumii ce simte, ce gandeste, ce idei are. Sistemul motor contribuie la modul in care copilul isi organizeaza comportamentul intr-o anumita ordine sau in functie de anumite tipare de miscare. Asadar, daca copilului ii este greu sa isi organizeze corpul si tiparele de miscare, ii va fi greu si sa fie atent. Simplul act de a privi sau de a asculta presupune tipare organizate, constante, de miscare. Daca ne este greu sa facem ceva, de pilda sa punem in ordine trei sau patru actiuni motorii, suntem predispusi sa fim distrasi cu mai multa usurinta.
PROBLEME DE REACTIVITATE

Atentia nu tine pasul si din cauza modului in care copilul reactioneaza la senzatii. Copiilor care reactioneaza prea putin sau in mod exagerat la senzatii (hiporeactivi, respectiv hiperreactivi) li se poate parea dificil sa se concentreze.

Un copil care reactioneaza mai putin la stimuli are nevoie de un aport mai mare de informatie.

Daca reactioneaza mai putin la sunete, inseamna ca e nevoie de mult zgomot inainte ca el sa raspunda. Trebuie sa-i vorbiti in mod persistent si energic si cu o voce convingatoare. Daca nu primeste aportul energetic necesar, nu va fi atent. Cand era bebelus sau copil mic, parintii erau obligati sa-i vorbeasca cu voce tare, persistent, pentru ca el sa fie atent. Daca vocile erau calme sau linistite, isi pierdea interesul si privea in alta directie. Cand era prescolar, prefera probabil sa se joace de unul singur, in lumea lui, jocuri „de-a…“ — nu pentru ca nu-l interesau cuvintele parintilor lui, ci pentru ca nu putea fi atent la ei decat daca vocile lor erau clare si insistente. Cand era scolar, parea sa fie preocupat de visarea cu ochii deschisi si de gandurile interioare, privind pe fereastra in timpul orelor. Dar daca profesorul se apropia de copil si-i spunea cu o voce autoritara: „Ai auzit ce-am spus? Am spus «Va rog, deschideti cartile de istorie la pagina 53.»“, atunci copilul se intorcea surprins, de parca n-ar fi inteles pana in acel moment ca i se vorbeste.

shutterstock_132696545

De fapt, este usor de presupus ca un astfel de copil, care viseaza cu ochii deschisi si nu este atent, nu vrea sa asculte. Cei din jur sunt pusi deseori in situatia de a spune: „Te rog, asculta-ma“ sau „Iar nu ma asculti!“ Ceea ce ei nu inteleg cel mai adesea este ca acest copil are nevoie de un sunet mai autoritar, mai persistent inainte sa poata fi atent si ca ii ia ceva timp pana sa iasa din lumea lui interioara si sa fie atent la cei care ii vorbesc.

Copiii care reactioneaza mai putin la stimulii vizuali au nevoie de imagini vii, fascinante, convingatoare care sa le atraga atentia, altminteri vor ramane concentrati asupra propriilor ganduri. Cand sunt sugari, nu raspund prea repede la figura zambitoare a mamei sau la surasul tatei. Parintii trebuie sa fie insistenti, sa aiba figurile pline de viata, tot timpul zambitoare, pentru a le capta atentia. Altfel, privirile lor ratacesc in jur. Profesorii se intreaba uneori de ce acesti copii stau cu privirile atintite pe jocurile Nintendo sau la filmele de actiune, dar nu sunt capabili sa se concentreze cand scriu pe tabla. Motivul este ca imaginile care se misca rapid si culorile vii ale jocurilor sau filmelor le retin atentia, in timp ce imaginile statice, alb-negru, de pe tabla, nu reusesc sa faca asta.

La polul opus se afla copiii care au probleme de atentie deoarece sunt prea sensibili la senzatii precum atingerile, sunetele, miscarile, imaginile. Dupa cum spuneam in capitolul 3 referitor la copilul hipersensibil, multa vreme, cei mai multi dintre noi am avut impresia ca simturile tuturor lucreaza similar — ca toti functionam pe aceeasi frecventa. Acum intelegem ca fiecare are un nivel unic de raspuns la imagini, sunete, mirosuri, senzatii tactile. Multi copii hipersensibili sunt prea „receptivi“. Simturilor lor le lipseste un filtru adecvat: imaginile, zgomotele, mirosurile si atingerile care le fac placere altor oameni pot fi coplesitoare, iritante si uneori chiar dureroase pentru ei.

COPIII HIPERSENSIBILI

Astfel de copii hipersensibili pot avea probleme de atentie. Un sugar se concentreaza cu dificultate asupra fetelor parintilor deoarece atentia ii este distrasa de alte imagini, sunete si mirosuri din jurul lui. Un copil mic a carui atentie este distrasa de fiecare imagine noua si de fiecare sunet nou se intoarce in toate partile sa vada, in loc sa-si concentreze atentia o vreme pe o persoana sau pe o jucarie. Un prescolar implicat intr-un joc „de-a…“ cu papusile si jucariile lui se intoarce de la o jucarie la alta deoarece fiecare ii atrage atentia, dar nu se poate decide cu care sa se joace. Un copil de varsta scolara are probleme sa se concentreze in clasa deoarece este coplesit de agitatia ce domneste acolo. Sta in banca lui si aude nu doar vocea profesorului, ci si chicotelile si soaptele copiilor care stau cu doua randuri mai in spate, un claxonat din parcarea scolii, pasii de pe culoar si hartia mototolita de copilul de langa el. Dar si gandurile lui sunt greu de ignorat.

Nu e de mirare ca ii este greu sa se concentreze! Daca este sensibil la senzatiile tactile, probabil ca nu va putea sta sa asculte instructiunile profesorului in sala de sport, sau sa se concentreze asupra cuvintelor directorului in timpul unei adunari, deoarece copiii se inghesuie in jurul lui.

Nu este vorba de faptul ca un copil sensibil refuza cu incapatanare sa atinga un lucru. Reactivitatea lui fata de orice tip de senzatie din lumea inconjuratoare il atrage in prea multe directii in acelasi timp.

Nu toti copiii hipersensibili au probleme de atentie. Acest lucru depinde de cat de sensibil este copilul si in ce masura sistemul lui nervos compenseaza aceasta sensibilitate. Rolul parintilor este foarte important. Daca profesorii si parintii il pot ajuta sa se concentreze (in pofida faptului ca atentia ii este atrasa in multe directii), acest copil nu se va mai confrunta cu atat de multe dificultati.
Citeste mai multe despre cum sa te porti cu un copil neatent in cartea Copilul care iti da de furca – CINCI TIPURI DE COPII „DIFICILI“, aparuta la editura TREI.Copilul-care-iti-da-de-furca-prezentare

foto Shutterstock.com

Articole asemanatoare:

My title page contents