Ce trebuie să îi spună un tată fiului său: 8 lucruri pe care doar ei le pot discuta

ce trebuie să îi spună un tată fiului său

O relație puternică tată – fiu este importantă pentru dezvoltarea copilului vostru! Tocmai de aceea, ar trebui să discutați și să ajungeți la un consens în privința a ceea ce trebuie să îi spună un tată fiului său!

Deși unii spun că mamele joacă cel mai important rol în creșterea copiilor, există lucruri pe care tatăl le face cu siguranță mai bine, mai ales atunci când vine vorba despre un fiu!

Pentru început, copilul merge inițial la grădiniță, unde cel mai probabil va avea o educatoare. Apoi, următoarele etape sunt școala și liceu, unde cei mai mulți dintre profesori vor fi femei. În acest fel, dacă nu există un tată implicat, se va pierde educația și componenta masculină din viața fiului tău.

Potrivit Brightside.me, există câteva lucruri pe care orice băiat trebuie să le învețe de la tatăl său. Noi le-am ordonat într-o listă și îți prezentăm tot ce trebuie să îi spună un tată fiului său:

Tatăl trebuie să-l învețe pe cel mic cum să câștige și cum să piardă!

În afară de prieteni, cine mai este cel mai bun partener de joacă pentru copii? Tatăl! Astfel, cel mic se antrenează mai bine și își dezvoltă abilitățile masculine. Cu ajutorul jocurilor, cei mici vor descoperi ce înseamnă victoria și mai ales ce înseamnă să muncești pentru un câștig.

Mai mult decât atât, pentru tată, aceste jocuri vor fi ocazia perfectă să se apropie de fiul său și să îl învețe câteva trucuri, folositoare mai ales la maturitate. Spre exemplu, în timpul jocurilor, tatăl în poate învăța pe cel mic cum să se ridice atunci când cade!

Ce trebuie să îi spună un tată fiului său? Să-l învețe atitudinea corectă față de femei!

O mamă poate învăța copilul cum să se comporte cu o femeie, însă comportamentul tatălui este cel care îi va oferi un adevărat exemplu.

Mai mult decât atât, este extrem de important, ca tatăl să îl învețe pe cel mic lucrurile importante despre femei. De la prieteni sau de pe internet copilul nu va putea învăța mare lucru, este important comportamentul tatălui drept exemplu.

Spre exemplu, tatăl îl poate lua pe cel mic cu el atunci când merge în piața să cumpere flori pentru tine sau pentru mama lui. Un alt exemplu? Să îl învețe să comunice frumos cu femeile necunoscute, iar acest lucru poate fi învățat printr-o simplă vizită la magazin, în care tatăl vorbește frumos cu casierița.

Ce trebuie să îi spună un tată fiului său? „Cum săt treaba cu dragostea!”

Lasă-l pe cel mic să discute despre dragoste cu o „inimă masculină”. Mai ales pentru un adulescent, un tată care să îi povestească despre prima lui iubire și primele lui experiențe cu fetele va fi o lecție importantă.

Aceste discuții vor fi importante pentru amândoi și vor spori încrederea. Mai mult decât atât, de la tată un adolescent poate învăța cum să se comporte cu prietena lui.

Un tată trebuie să îl învețe pe cel mic să riposteze!

Tatăl este cea mai potrivită persoană care să-l învețe pe cel mic cum să fie puternic și cum să riposteze în cazul unui conflict.

În primul rând, tatăl îl poate învăța pe cel mic cum să nu dea atenție insultelor și răutăților celorlalți și când este totuși cazul să riposteze.

Tatăl îl va ajuta să-și găsească propria viziune despre lume!

Ce trebuie să îi spună un tată fiului său? Cum să își găsească singur viziunea despre lume și drumul către viitor!

Ca mamă, nici nu trebuie să faci mare lucru în această situație, doar să fi prezentă și să discuți cu copilul tău din când în când. Copilul trebuie să înțeleagă că nu există doar cerințele și așteptările mamei, ci și anumite dorințe și pretenții pe care tatăl le are de la el.

Sigur, atunci când vine vorba de deciziile importante, precum liceul pe care cel mic vrea să îl urmeze, media pe care o are la școală, etc. părinții trebuie să fie totuși pe aceeași lungime de undă.

Totuși, în ceea ce privește ideea despre lume și societate, puteți avea păreri diferite. În aceste situații, cu ajutorul tatălui, copilul poate vedea că există mai multe modalități prin care se poate aborda o situație și mai multe moduri în care poate reacționa când se confruntă cu anumite evenimente.

Tatăl trebuie să-l ajute să-și îmbogățească experiențele!

Totul începe atunci când cel mic este bebeluș! Încă de la vârsta de 6 luni, copilul va simți diferența dintre afecțiunea feminină și cea masculină.

Spre deosebire de mame, care preferă momentele de îmbrățișare și afecțiune, tatăl va dori să își petreacă timpul cu cel mic încerând fel de fel de jocuri care să-i sporească spiritul competitor.

Ce trebuie să îi spună un tată copiluli său? Să îl învețe tot felul de trucuri masculine!

Există numeroase lucruri pe care bărbații le pot face, pentru care femeile îi consideră adevărați magicieni! spre exemplu ei pot porni focul, pot repara mașina sau pot monta diverse piese de mobilier.

Mai mult decât atât, chiar dacă copilul tău este 100% „de la oraș”, asta nu înseamnă că cel mic nu va fi niciodată nevoit să aprindă un foc, cel puțin pentru un grătar. Indiferent de situație, cel mic va putea să învețe aceste lucruri de la tată!

Tatăl îl va ajuta să se descurce cu îndatoririle masculine!

Sigur, acestea se referă la înnodarea unei cravate, bărbierit și călcarea cămășilor. Evident, toate aceste lucruri pot fi învățate de pe internet, însă este mult mai bine să fie ajutat și ăndrumat de tatăl său.

 

 

 

 

 

 

My title page contents