Cele mai bune filme pentru copiii mici și mari revin primăvara aceasta la KINOdiseea Altfel!

KINOdiseea, unul dintre cele mai mari festivaluri de filme pentru publicul tânăr din Europa Centrală și de Sud-Est, are în premieră anul acesta o ediție intermediară, în cadrul săptămânii Școala Altfel, între 15 – 21 mai,  atât în București, la Cinema Muzeul Țăranului și Hollywood Multiplex dar și în Arad, la Cinema Arta, în Cluj, la Cinema Dacia și în Pitești, la Cinema Trivale.



Timp de 8 ani, KINOdiseea a adus publicului cele mai noi, iubite și apreciate filme pentru copii, filme premiate la festivaluri internaționale și aclamate de majoritatea criticilor. La KINOdiseea Altfel, spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme premiate la edițiile din anii trecuți dar și premiere pe ecranele din România.

Ponyo

Printre filmele din selecție se numără Ponyo, capodopera lui Hayao Miyazaki, câștigătoare a Celui mai bun film la KINOdiseea 2012 și a Leului de Aur la Festivalul de la Veneția. Filmul ne împărtășește povestea fantastică a lui Sosuke, un băiețel ce trăiește într-un oraș pe o stâncă de deasupra mării, și a lui Ponyo, peștișorul pe care îl salvează de la moarte și care dorește cu ardoare să devină om.

 Labyrinthus

De neratat pentru copiii mai mari este Labyrinthus, câștigătorul trofeului KINOdiseea pentru cel mai bun film în 2015, o istorie fantastică plină de aventuri și peripeții, în care viețile prietenilor protagonistului sunt în pericol într-un joc video.

Cel mai bun film la KINOdiseea 2016, Blanka,  spune poveste unei fetițe de 11 ani, care supraviețuiește singură în Manila, cerșind și furând de la turiști. Într-o zi îi vine în cap o idee absurdă: dacă ar fi în stare să-și cumpere o mamă, ar putea duce o viață mai bună. Dar trebuie să facă eforturi uriașe pentru a aduna destul de mulți bani.

Orășelul Alandal

De neratat este și simpaticul Orășel Alandala al lui Veit Helmer, unde copiii și bunicii reușesc să transforme un orășel din Europa într-un loc al invențiilor și al recordurilor. Mașina de gunoi devine fabrică de biciclete, o macara devine rollercoaster și totul pare posibil atunci când imaginația nu mai are limite.

Duminică, pe 21 mai, Trupa PAM PAM va prezenta în cadrul KINOdiseea Altfel o piesă de teatru muzical educativ pentru copii „LA ȘCOALA ESTE CA-N POVEȘTI”, unde cei mici vor canta și vor învăța o sumedenie de lucruri utile alături de personajele muzicale PIA (pianul), VIO (vioara) și KITO (chitara).

 

My title page contents