Urgente in sarcina

9 luni trec greu pentru o viitoare mama anxioasa. Dar uneori, ingrijorarile legate de sarcina si bebelus au temei. Cand trebuie consultat urgent un medic in timpul sarcinii? Mihaela Timofte (educator perinatal SAMAS) iti spune:

Este foarte important ca viitoarea mama sa stie ca in urmatoarele situatii trebuie consultat de urgenta medicul.

  • Daca nu simte miscarile fetale o zi intreaga intre saptamana 28 si 42, nu simte un minimum de patru miscari ale fatului timp de o ora dupa ce a baut apa sau ceai, a mancat ceva dulce, si s-a asezat intr-o pozitia confortabila).
  • Daca simte peste 10 contractii pe zi (burta tare cu presiune in spate, disconfort la nivel abdominal sau in regiunea inghinala) care nu trec cu odihna.
  • Daca are dureri de cap persistente care nu trec cu paracetamol, apa sau odihna.
  • Daca percepe un zgomot in urechi, are tulburari de vedere sau o iritabilitate neobisnuita.
  • Daca i se umfla brusc mainile, picioarele sau fata si se inregistreaza o crestere ponderala rapida. Acesta este unul dintre simptomele usor de recunoscut ale preeclampsiei. Preeclampsia apare in 7-8% din sarcini, de obicei, intre saptamana 20 si sfarsitul sarcinii. Preeclampsia este caracterizata de o disfunctie la nivelul endoteliului vascular si de vasospasm. Prin aceste doua mecanisme creste tensiunea arteriala a gravidei, care are drept efect prezenta proteinelor in urina (proteinuria).
  • Daca are dureri intense in abdomenul superior (senzatia de „durere ca un cutit”).
  • Daca are febra peste 38° C.
  • Daca a cazut sau a avut un soc la nivelul abdomenului.
  • Daca are secretii vaginale neobisnuite (culoare, miros, cantitate) sau mancarimi vaginale.
  • Daca are disurie (o ustura cand urineaza) sau daca are hematurie (are sange in urina).
  • Daca pierde sange sau lichid pe cale vaginala. Atentie, putin sange roz pal sau maroniu 24-48 de ore dupa un contact sexual sau un control ginecologic poate fi normal.

 

Foto Shutterstock.com

 

My title page contents