Există o întreagă listă de substanțe chimice interzise în sarcină, de care trebuie să ții cont.

În anumite etape ale dezvoltării intrauterine, fătul este extrem de vulnerabil la expunerea toxică. Astfel, există o întreagă listă de substanțe chimice interzise în sarcină, de care trebuie să ții cont.

 

Moment critic este și perioada în care femeia încă nu știe că este însărcinată, imediat ce a avut loc fecundația. Cele mai multe, însă, sunt pe parcursul sarcinii, iar altele apar după naștere, pe măsură ce copilul crește. A ști care sunt acele substanțe chimice interzise în sarcină și cum poți evita expunerea, este așadar de maximă importanță. Vestea bună e că o femeie cu un stil de viață sănătos, cu somn suficient, alimentație sănătoasă și exerciții fizice regulate își poate întări rezistența organismului împotriva expunerii chimice.

Substanțe chimice interzise în sarcină

Tot mai multe studii indică faptul că expunerea inutilă la substanțele chimice folosite în casă au un impact semnificativ asupra sănătății mamei și copilului. Iată câteva sfaturi simple pentru a le evita în timpul sarcinii și după naștere, pentru a-i oferi copilului un mediu sigur.

Prepară-ți propriile produse de curățenie

Este ușor, distractiv și ieftin să faci detergenți non-toxici din ingrediente sigure și eficiente, cum ar fi oțetul și bicarbonatul de sodiu. Anumite substanțe chimice din produsele de curățare au fost asociate cu reducerea fertilității, a malformațiilor congenitale, a riscului crescut de cancer mamar, a astmului și a tulburărilor hormonale.

Evită parfumurile sintetice

Chiar dacă pe detergenți sau pe produsele de îngrijire personală scrie ”Nu conține parfum”, e de preferat să nu riști. În compoziția unui parfum sintetic intră și ftalații, recunoscuți ca având efecte nocive asupra dezvoltării.

Fii atentă la produsele de îngrijire personală

Citește cu atenție eticheta, pentru a evita acele produse care conțin parabeni, surfactanți (lauret sulfat de sodiu și lauril sulfat de sodiu), thimerosal (mercur) și benzofenon. Produsele de îngrijire personală conțin o mare varietate de substanțe chimice, inclusiv unele cunoscute a fi periculoase, dar și multe altele asupra cărora nu s-au efectuat încă studii care să demonstreze că sunt sigure pentru sănătatea femeilor însărcinate. Multe dintre aceste produse sunt folosite prin aplicarea direct pe piele, de unde sunt ușor absorbite în organism.

Ferește-te de bisfenol!

Bisfenolul-A (BPA) se găsește în mod obișnuit în căptușeala conservelor și în ambalajele din plastic. Expunerea la BPA este asociată cu o serie de efecte asupra sănătății, legate de hormoni, precum riscul crescut de cancer, infertilitate, obezitate și diabet. Din păcate, studii recente nu au putut evidenția că BPS (substanța chimică de substituție a BPA) ar fi mai sigură decât bisfenolul.
Evită conservele și optează pentru fructe și legume proaspete sau congelate. Caută produse ambalate în sticlă sau carton în loc de cutii metalice.

Atenție la vase!

Gătește în vase din fontă sau oțel inoxidabil. Încălzit, teflonul eliberează acid perfluorooctanoic, susceptibil de afectarea dezvoltării fătului.

Nu te expune la vopseluri!

Vrei să renovezi sau să reîmprospătezi vopseaua unor obiecte? Lasă-l pe partener să se ocupe. Vopselurile pot conține compuși organici volatili, metale grele sau conservanți care dăunează sănătății tale și a bebelușului. Primul afectat este aparatul respirator.

Fugi de pesticide!

Nu e deloc ieftin să mănânci alimente organice, dar fă efortul ca măcar în perioada de sarcină să-ți procuri legume și fructe din gospodării unde nu au fost folosite pesticide. Expunerea semnificativă la acestea provoacă tulburări hormonale, putând crește riscul apariției malformațiilor congenitale. Expunerea este asociată și cu dizabilități de învățare la copiii mici.

Renunță la unele servicii de înfrumusețare

Colorarea părului, tratamentele de îndreptare și ondularea permanentă precum și unele tratamente pentru unghii reprezintă un oarecare risc din cauza substanțelor chimice conținute. Ne referim în principal la formaldehidă, toluen și ftalat.

My title page contents