Copiii din ziua de azi sunt surprinzatori. Sunt inimosi, deschisi si buni. Si sunt patrioti – daca noi le dam libertatea sa o faca. Fiul lui Iusti, Stefan, nu face exceptie.
- Tati, sa stii ca eu tin cu Romania! mi-a spus Stefan in masina, cand ne intorceam de la antrenamentul lui de baschet!
- Pai normal sa tii cu Romania, este tara ta, i-am raspuns. De unde ti-a venit ideea asta?
- Razvan nu tine cu Romania si s-a bucurat ca noi am luat bataie de la albanezi, a venit raspunsul.
- Pai poate i-a placut cum a jucat echipa Albaniei!
Stiu! A fost o incercare lamentabila de a schimba cursul discutiei.
- Nu! El nu tine niciodata cu Romania, pentru ca nu ii place aici!
Cam fara replica acest raspuns. Oricum, discutia s-a stins de la sine si asta nu din vina lui Stefan, ci din a mea, pentru ca, desi am incercat, n-am gasit niciun raspuns care sa nu para penibil sau de-a dreptul demagogic, cu patriotismul si cu iubirea de tara. Oricum, am fost scutit de continuarea discutiei pentru ca am ajuns la Mall pentru inghetata. Iar discutia a alunecat in acel sertar al memoriei in care se duc discutiile la care nu ai replica. Si stiti si voi ca este plin.
Mi-am amintit de discutie cand m-am la meciul de fotbal al Italiei cu Spania. 5 minute dureaza intonarea imnurilor nationale. Si italienii si spaniolii au parut posedati de acel moment. Vorba aia ”daca i-as intepa, nu ar curge sange, ci venin!” Am inchis televizorul si m-am gandit: oare cand vom avea si noi o generatie care sa fie asa de “posedata” in orice sport? Sau in orice domeniu de activitate care sa ne faca sa fim mandri de faptul ca vrem, nu vrem, suntem romani si nu putem schimba asta niciodata. Sau de ce nu mai avem oameni posedati? Cred ca doar asa am putea face ca si copiii nostri sa fie mandri de tara noastra (si a lor). In acest moment, noi ca societate suntem impartiti in sute de mii de tabere deoarece nu mai puteam sa ne reconectam la ceva care sa ne uneasca si sa ne faca sa ne bucuram ca natiune.
Despre imn si patriotism
Copiii nostri invata rugaciuni la scoala, dar nu invata imnul national. Nu am (prea multe) obiectii impotriva religiei in scoala, dar mi se pare mai important ca un copil sa stie, nu sa cante, ci sa recite macar o strofa din imnul national. Nu inteleg de ce nu se canta macar la inceputul fiecarei saptamani imnul national, o strofa in clasa? Probabil ca stiti ca in SUA si Canada, la inceputul saptamanii, se canta imnul national la scoala. La nivelul subconstientului, acest lucru ii insufla copilului ideea ca face parte dintr-o familie mai mare decat familia lui. Iar aceasta familie mare (cu toate oile ei negre, si aici nu ma refer la propriu, ci la figurat) a fost dintotdeauna prezenta ca sa il apere. Nu o ma aventurez acum in tot felul de teorii conspirationiste, ca se vrea disparitia identitatii nationale, pentru ca nu ma intereseaza cauza. Pe mine ma intereseaza efectul. Si, mai important, ma intereseaza modul cum putem contracara aceste efecte. Nu trebuie sa exacerbam acest sentiment national, ca noi suntem mai buni decat restul lumii, pentru ca acest fel de gandire elitist (si vedeti cum in viata noastra sintagma ”nu esti cu noi, nu esti bun de nimic” este prezent peste tot), nu cred ca ne reprezinta pe noi ca natiune. Pana la urma, fiecare dintre voi este capabil (si doritor sunt sigur!!!!!) sa isi invete copilul sa isi iubeasca acest loc unde s-a nascut si care (cu asta e de acord si printul Charles) este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Atunci cand copiii nostri vor fi emotionati in momentul intonarii imnului, sunt sigur ca vom reusi sa iesim din nou in strada sa ne bucuram pentru rezultatele lor!
