A fost inaugurat centrul de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor

A fost inaugurat centrul de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor. Spațiul se află în cartierul Titan și a fost amenajat de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA

Centrul de informare și suport pentru adolescenții dependenți și părinții lor, a fost inaugurat. (IN)Dependeţe, al 49-lea proiect susținut de Asociația Zi de Bine, a fost realizat în colaborare cu Asociația Română Anti-SIDA. Noul centru se află în zona Titan din București, în cadrul Centrului ARAS Titan și reprezintă un spațiu de întâlnire și consiliere pentru părinți și copii. În plus, pentru a crea o rețea de educare și sprijin în acest domeniu, în perioada imediat următoare se vor recruta și forma educatori din rândul tinerilor și părinților.

În mai puțin de o lună de la lansarea proiectului a fost organizat deja un prim grup de suport pentru părinții adolescenților dependenți, în cadrul căruia aceștia au primit sugestii și soluții despre cum pot să recunoască comportamentul tinerilor și cum să comunice cu ei, pentru a-i ajuta să depășească această perioadă din viața lor.

Proiectul (IN)Dependețe a fost susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, care au oferit 40.000 de euro pentru implementarea acestui proiect.

„Ușile noului centru pentru adolescenții dependenți care au nevoie de sprijin în lupta cu substanțele interzise, dar și pentru părinții lor, care vor să afle cum le pot fi alături, sunt deschise de astăzi. Iar reacțiile pe care le-am primit de la părinți și profesori de când am demarat acest proiect ne-au vorbit, o dată în plus, despre necesitatea unui astfel de proiect. Mai mult decât atât, numărul mare de solicitări care vin din afara Bucureștiului ne-au determinat să luăm în calcul organizarea de ateliere de formare în acest domeniu pentru toți adulții care interacționează cu tinerii și care vor să afle cum pot diminua efectele acestui adevărat fenomen care riscă să afecteze o întreagă generațieau declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Motivele pentru care tinerii aleg să meargă pe un astfel de drum sunt nenumărate: curiozitatea, conflictele de acasă, singurătatea, anxietatea, depresia sau frământările vârstei, care-i fac să creadă că drogul reprezintă evadarea din suferință.

Centrul ARAS a luat ființă în aprilie 1992 cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care consumă droguri, care practică sexul comercial și de asemenea, pentru persoanele care sunt afectate de HIV/SIDA sau au hepatite virale B și C (VHB și VHC), TBC. În cele 6 containere pe care le dețin, lucrează o echipă dedicată formată din doi asistenți sociali, doi lucrători sociali, un medic și un asistent medical, în baza unui protocol încheiat cu DGASPC Sector 3 care se reînnoiește la fiecare doi ani.

„Primul pas al proiectului de prevenire a consumului de droguri și consecințelor asociate consumului, a fost făcut prin reconstruirea din temelii și amenajarea centrului ARAS Titan. Atelierele (IN)Dependențe sunt la început de drum și vor ajuta enorm comunicarea tineri-părinți, contribuind astfel la răspunsul dat urgenței de sănătate publică reprezentate de consumul de droguri problematic în rândul tinerilor” a adăugat Monica Dan, psihoterapeut ARAS.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauza socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

 

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

 

Pentru mai multe informații:

Asociația Zi de BINE

Tel: 0725.565.375

Email: contact@zidebine.ro

My title page contents