Apa sulfuroasă păstrează pielea tânără și sănătoasă

Apa sulfuroasă păstrează pielea tânără și sănătoasă – Despre virtuțile apei minerale s-a vorbit și se va vorbi mereu. E și firesc! Apa minerală este o apă naturală bacteriologic pură, cu proprietăți terapeutice, cosmetice și igienice speciale. Ba mai mult: beneficiile apei termale pentru piele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Izvoarele cu ape termale din Băile Herculane provin din izvoare naturale. Bogate în minerale (sulf, magneziu, calciu), acestea și-au dovedit, de-a lungul mileniilor, proprietățile curative.

Unde poți beneficia de aceste beneficii uimitoare ale apelor de la Herculane? Îți spunem noi: La Bacolux Afrodita Resort & SPA! Aici, băile termale sunt alimentate cu apa provenită dintr-un izvor propriu, pentru ca noi să putem avea grijă de sănătatea și frumusețea corpului tău în cel mai bun mod posibil.

Efectul terapeutic al apelor minerale și rolul incontestabil al sulfului

Așa cum știi deja, cel mai important factor curativ natural în stațiune îl constituie izvoarele termale cu apă termosulfuroasă și cele clorurosodice radioactive. Acestea sunt utilizate în special pentru cura externă și în măsură tot mai mare și în cura internă. Temperatura izvoarelor termosulfuroase variază între 45˚C și 60˚C, cu diferite compoziții și particularități fizico-chimice, proprii fiecărui izvor. De menționat că sulful termal din apele termominerale din stațiunea Băile Herculane este un sulf solubil, dizolvat în apele termale de mare adâncime, cu o mare putere de pătrundere și de difuziune în organism în timpul îmbăierii.

De altfel, este deja știut și pe deplin admis că sulful joacă un rol fundamental în structura arhitectonică și funcțională a organismului viu. Fără sulf, procesele fiziologice fundamentale, transformările biochimice complexe vitale și intime ale țesuturilor nu ar putea avea loc. Singurul sulf asimilat în organism este sulful neoxidat. Prin urmare, un compus al sulfului este cu atât mai activ, cu cât este mai puțin oxidat. Într-adevăr, s-a stabilit prin cercetări farmacodinamice laborioase că o apă minerală sulfuroasă este cu atât mai eficace cu cât sulful neoxidat pe care-l conține este în cantitate mai mare. Astfel, sulful neoxidat parcurge prin țesuturile organismului seria completă a fazelor și stadiilor de oxidare progresivă, pentru a putea juca rolul constituțional dinamic, catalizator, catabolic și defensiv în ansamblul proceselor vitale de la nivelul tuturor celulelor.

Apa sulfuroasă păstrează pielea tânără și sănătoasă. Cum ajută apa sulfuroasă în tratarea afecțiunilor dermatologice

Băile cu magneziu și calciu sunt un mod plăcut și eficient în lupta cu stresul. De asemenea, îmbunătățesc ritmul cardiac și mineralizează oasele.

De menționat, totodată, că băile cu apă sulfuroasă sunt un remediu excelent pentru tratarea bolilor de piele. Afecțiuni precum psoriazis, pitiriazis, eczeme, scabie, mâncărimi, acnee sunt ameliorate sau chiar vindecate. Mineralele sunt absorbite în organism prin porii deschiși în apa caldă și intră în circulația sanguină, tratând și organele interne.

Însă, pentru cel mai mare organ al nostru, pielea, apele sulfuroase fac adevărate minuni. Tratamentul balnear cu apa termală crește imunitatea pielii, vindecă leziunile și are efect antiinflamator. Ai toate motivele să te bucuri  de o cură de tratament balnear cu apă sulfuroasă. Motivul? Pielea ta va fi hidratată, mai bine oxigenată și își va recăpăta aspectul sănătos și luminos.

Foarte important: în terapiile spa, apa termală are și efect antiage!

Proceduri wellness spa pentru un efect antiage

Apa termală este folosită și în tratamente cosmetice de rejuvenare facială. Masajele faciale, o terapie wellness spa indicată atât femeilor, cât și bărbaților, sunt o modalitate extrem de plăcută de a te relaxa și de a-ți recăpăta aspectul fresh, întinerit. În baza de tratament Herculum Spa vei descoperi o colecție de tratamente faciale în care se folosește apa termală Ivatherm, cu efect calmant asupra pielii. În ce constă procedura? Mișcările de masaj netezesc pielea și stimulează musculatura feței, iar apa termală hidratează în profunzime.

Efectul antiage este și mai evident în masajele mai lungi, de 80 de minute: UNA și Lifting by IVATHERM. Acestea conțin și acid hialuronic, elastină și extracte de plante potente în combaterea aspectului îmbătrânit al pielii. Ritualul acestor masaje te va detensiona și va șterge orice urmă lăsată pe chipul tău. Pentru ca la final, să te bucuri de efectul antiage: tenul tău va fi tonifiat, purificat și radiant!

La Băile Herculane te ajutăm să te bucuri de sănătate

În combinație cu o alimentație echilibrată și mișcare în aer curat, tratamentele spa și balneare fac minuni pentru sănătatea ta.

Alte boli ce pot fi tratate la Băile Herculane sunt cele ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic:

  • Reumatism cronic degeneratic (artroze, poliartroze, spondiloze);
  • Reumatism cronic inflamator (reumatism cronic secundar, spondilite anchilozante stabilizate);
  • Boli ale sistemului nervos periferic, discopatii vertebrale (nevralgii sciatice, nevrite)
  • Sechele după traumatisme ale aparatului locomotor;
  • Miosite, tendinite, sinovite cronice;
  • Afecțiuni ale aparatului respirator (rinite, laringo-traheite, bronșite cronice, sclero-emfizem pulmonar, pneumo-conioze, silicoză);
  • Afecțiuni ginecologice cronice (metrite, anexite);
  • Diabet zaharat incipient;
  • Intoxicații cu metale grele (plumb, mercur, cadmiu);
  • Boli digestive (gastrite hipoacide, colecistopatii, colite cronice);
  • Afecțiuni ale ochilor (blefaro-conjunctivite, infecto-alergice cronice).

La toate acestea pot fi adăugate câteva elemente care oferă și alte posibilități de tratament cum ar fi ionizarea negativă ridicată și climatul relativ blând – care influențează favorabil evoluția nevrozelor și a hipertensiunii, care stimulează creșterea copiilor și care în același timp sunt sedative, relaxante și tonifiante.

Totul spre binele tău! Te-am convins?

Te așteptăm la Afrodita Resort&Spa Băile Herculane pentru tratament dermatologic și rejuvenare facială antiage!

 

My title page contents