Aparatele dentare? Cum îi convingem pe copii să le poarte?

Aparatele dentare? Cum îi convingem pe copii să le poarte?

Aparatele dentare nu sunt un accesoriu prea plăcut pentru copii. Din păcate, multe dintre aparatele mobile pe care copiii ar trebui să le poarte zilnic, zac în cutiile lor, la baie. Copiilor li se pare incomod să le poarte. Uneori e dureros și, oricum, dacă nu le poartă o perioadă le vor simți și mai puternic și tot așa. Iar părinții, în mod firesc, sunt supărați. Motivul? Ori pentru că au cheltuit bani, ori  timp pentru cel mai potrivit tratament ortodontic pentru copiii lor.

 

Mai ales că, în copilărie, adulții de azi nu au avut posibilitatea să fie tratați ca astăzi. Pe vremuri, aparatele dentare erau urâte și neprietenoase. Din fericire, tehnica revoluționară care a atins și acest domeniu a făcut ca acestea să devină chiar un accesoriu șic. Colorate și cât mai subtile, s-au transformat din Cenușărese în simbol al grijii față de propria persoană, la adolescenți. Noi, medicii, spunem că s-au răzbunat peste timp și au ajuns să își ocupe locul dorit în viața copiilor mai mici sau mai mari.

Aparatele dentare – între vrere și putere

Și, totuși, unii copii nu vor să poarte aparatele dentare. Se ascund de părinți, ori ascund aparatele. Pe furiș, când pleacă de acasă, le pun deoparte. Sau cei care poartă aparate fixe nu vor să respecte indicațiile medicului privind elasticele, de altfel, componente importante într-un tratament ortodontic.

Cum îi convingi pe copiii mai mici să poarte aparatele dentare?

Cu abordarea potrivită, copiii mai mici pot fi convinși mai ușor să coopereze. Ei sunt la vârsta la care se identifică cu personaje de desene animate ori diferite vedete.

Dacă medicul are posibilitatea să simuleze cum vor arăta dinții lui după purtarea aparatelor, e interesat să îi arătați și lui variantele de ”before” and ”after.” Dacă nu, alte modele de pe online, cu copii vedete cu dinții drepți și zâmbete strălucitoare. Copiii pot fi și recompensați pentru efortul lor, la începerea tratamentului și eventual după fiecare vizită lunară la medic. Nu cu dulciuri, se înțelege. Poate jucăriile ori filmele preferate, de exemplu.

Aparatele dentare – culoare, stil, preferință

Dacă îi veți da voie să aleagă el la început culoarea cutiei și a aparatului, se va simți mai implicat pentru ceva ce oricum trebuie el să îngrijească și va deveni mai cooperant. Împreună cu medicul, poate crea o agendă colorată, în care să își treacă tot timpul estimat de purtare și să bifeze progresele pe care le-a făcut, așa încât să se simtă de fiecare dată mai aproape de final. Aratați-i mereu copilului fotografii cu zâmbete ale oamenilor celebri, care au avut răbdare să poarte aparate dentare.

Clubul aparatelor dentare

Dacă mai are prieteni care poartă aparate dentare, pot organiza un club exclusivist și niște petreceri, ca să se bucure împreună de ceea ce pot mânca în această perioadă. Viața cu aparate dentare nu este chiar atât de grea, nu-i așa? 🙂

Aparatele dentare la adolescenți

Dar ce facem totuși dacă copilul mare, aflat la vârsta îndoielilor și al afirmării de sine, nu vrea să îl poarte, oricâte argumente logice i-ați aduce? Iar dvs. știți că acum este momentul cel mai potrivit pentru îndreptarea dinților, mai ales că la vârsta optimă de 6-7 ani ați decis să amănați acest pas.

De regulă, la vârsta adolescenței, argumentele pe care le aducem copiilor sunt mai mult de natură emoțională sau prin comparație cu grupul din care fac parte ori cu idolii lor – vedete TV sau câtăreți, vloggeri sau youtuberi, adică persoane care au mare grijă de imaginea lor.

Aparatele dentare – subiect sensibil

Pentru început, puteți complota cu părinții prietenilor lor și să aduceți în discuție în grupul lor de prieteni acest subiect. Dacă veți convinge măcar un alt adolescent din grup să accepte apartul dentar, succesul va fi garantat.

Sunt faimos, deci port aparat dentar! – o idee care poate prinde mai repede la copiii mari. Dacă urmăriți ce vedete de la noi și din străinătate poartă aparat dentar și le aduceți în format digital să le vadă, poate fi de ajutor. Dacă pe vremuri și pentru vedete era greu să arate că au nevoie de îndreptatea dinților, acum e cool. Industria modei a acceptat în unanimitate aparatul dentar ca pe un accesoriu foarte șic și nimeni nu mai tachinează purtătorii lui.

Implicarea adolescenților

Dacă veți implica copilul în alegerea tipului de aparat dentar și îi veți da ocazia să decidă pe unele aspecte, va fi mai ușor pentru el să accepte.

De asemenea, fotografiile ”before” and ”after” pot fi foarte convingătoare. Vor fi fascinați de diferențele dintre cum arătau dinții înainte de purtarea aparatelor și cât de drepți și strălucitori devin ulterior. Puteți chiar să îi îndemnați să găsească ei diferențele.

Iată cum poți arăta în viitor

O simulare digitală a danturii post tratament poate fi una dintre cele mai convingătoare abordări. Nu e așa că e fascinant să vezi cum poți arăta în viitor? Va fi foarte motivant să vadă cât de bine și de frumos se va contura dantura, ca urmare a tratamentului ortodontic.

Vă puteți gândi și la modalități de a-i răsplăti pe copii pentru străduința lor – cu lucruri importante pe care știți că și le doresc.

La final, să le amintiți că acest tratament este pe termen scurt și nu vor purta aparatele dentare toată viața! Dimpotrivă, cu cât mai mult le poartă în prezent și respectă toate indicațiile, cu atât mai repede vor scăpa de el!

 

Material realizat de către dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială, cu experiență în domeniu de 16 ani si peste 4,000 de cazuri tratate. Este primul medic român și singurul admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume. Pentru mai multe informații despre noua ortodonție, dr. Oltean vă așteaptă pe www.ancaoltean.ro și https://www.facebook.com/drAncaOltean/.
My title page contents