Bergenbier S.A. își consolidează portofoliul în segmentul premium Stella Artois 0.0 și Staropramen 0.0 sunt noile produse fără alcool – Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, lansează două produse cu 0.0% alcool în segmentul premium. Staropramen 0.0 și Stella Artois 0.0 consolidează, astfel, portofoliul companiei, care în ultimii ani s-a extins atât zona fără alcool, cât și dincolo de bere, prin mixurile de bere și suc.
„Categoria berilor fără alcool este un teritoriu ce are o creștere sustenabilă. De altfel, segmentul are în prezent aproximativ 3% din piața berii din România, fiind pe un trend ascendent. Suntem mereu atenți la nevoile consumatorilor și suntem mândri să venim cu variantele fără alcool ale unora dintre cele mai puternice brand-uri din piață: Staropramen și Stella Artois. Prin aceste lansări, compania noastră continuă drumul diversificării portofoliului și promovează consumul responsabil în orice moment al zilei”, punctează Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.
Poziționate în segmentul premium, cele două sortimente oferă iubitorilor de bere experiențe desăvârșite.
Staropramen 0.0 se bucură de o metodă de producție specială, prin care este asigurat același gust distinct și savuros ca berea lager cu alcool. Se adresează consumatorilor care nu trebuie să facă niciun fel de compromis când vine vorba de gustul răcoritor al berii cu 0.0% alcool.
Stella Artois 0.0 continuă povestea brand-ului premium fondat în 1366, în Leuven, Belgia și înlocuiește varianta non-alcool a mărcii din portofoliul Bergenbier S.A. Noul sortiment transformă orice ocazie de consum într-una specială datorită gustului rafinat, fiind o bere potrivită meselor alături de cei dragi.
„Ne uităm cu atenție la trendurile din piață și vedem că noile generații de consumatori adulți caută variante fără alcool ale brand-urilor preferate. Staropramen și Stella Artois joacă într-un segment extrem de competitiv și credem că prin variantele 0.0% alcool avem premise bune să ne întărim poziția și să continuăm extinderea portofoliului”, completează Teodora Agafiței, Director de Marketing Bergenbier S.A.
Variantele 0.0 Staropramen și Stella Artois 0.0 sunt disponibile începând din luna februarie în România în magazinele off-trade și on-trade, în doze de aluminiu de 0,5l și sticle de 0,33l.
Despre Bergenbier S.A.
Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Fresh, Staropramen, Praha, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.
Despre Molson Coors
De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.