Ca să previi răul de mișcare în cazul celor mici, ai nevoie de Prevomit® Kids!

Ca să previi răul de mișcare în cazul celor mici, ai nevoie de Prevomit® Kids!

Ca să previi răul de mișcare în cazul celor mici, ai nevoie de Prevomit® Kids! Vară, vacanță, tabără, deplasare la munte sau la mare. Cu mașina, autocarul, trenul sau avionul. Cu familia, prietenii sau colegii. O perioadă din an așteptată și primită cu bucurie de copii, dar umbrită de o problemă pe cât de comună printre cei mici, pe atât de neplăcută: răul de mișcare.

 

Acesta apare atunci când există un dezacord între informațiile vizuale și cele senzoriale (din sistemul vestibular) pe care le primește creierul. În timpul mișcării cu un mijloc de transport, fie că este pe uscat, în aer sau pe apă, informațiile primite de ochi și urechi pot fi diferite, ceea ce duce la o discrepanță în percepția mișcării. Aceasta poate provoca dezorientare și, în cele din urmă, rău de mișcare. De ce este răul de mișcare atât de des întâlnit în rândul copiilor? Pentru că sistemul lor vestibular (responsabil pentru echilibru și orientare spațială) este încă în dezvoltare, iar acest lucru poate contribui la o sensibilitate crescută la răul de mișcare. Pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă, această sensibilitate tinde să se diminueze.

 

Simptomele răului de mișcare la copii pot varia, dar cele mai frecvente includ greața și vărsăturile, transpirația excesivă, somnolența și starea de oboseală, paloarea pielii, durerea de cap și, la unii, agitația. Odată instalate aceste simptome, ele sunt dificil de oprit, acesta fiind motivul pentru care este important ca răul de mișcare să fie prevenit. Cum? Acum poți găsi în farmacii acadelele Prevomit® Kids cu aromă delicios de lămâie, un produs destinat copiilor cu vârste peste 3 ani, oferite celor care suferă de rău de mișcare cu o jumătate de oră înainte de a pleca în călătorie cu mașina, trenul sau avionul sau înainte de o deplasare/plimbare cu vaporul sau barca.

 

Principalul ingredient al acadelelor Prevomit® Kids este extractul de ghimbir. De ce ghimbir? Pentru că această rădăcină are multiple beneficii pentru sănătate, și în acest caz ne referim în special la efectele pozitive asupra sistemului nervos și celui digestiv. Este un remediu redutabil împotriva grețurilor și vărsăturilor, ameliorează senzația de arsură și disconfort de la nivelul stomacului, reduce balonarea, îmbunătățește tranzitul intestinal și ajută la eliminarea gazelor, protejează mucoasa gastrică, stimulează producția de bilă și reduce inflamația de la nivelul tractului digestiv.

 

Așadar, dacă bagajele sunt pregătite și urmează să plecați în vacanță și dacă știi că cei mici se confruntă cu rău de mișcare, pentru liniștea ta și confortul lor, asigură-te că din trusa de urgență pe care o vei lua cu tine nu lipsesc acadelele Prevomit® Kids. Nu uita, pentru o călătorie fără incidente, oferă-i una până la trei acadele pe parcursul zilei, cu jumătate de oră înainte de călătorie. Drum bun si distracție plăcută în vacanță!

 

 

 

My title page contents