IKEA sărbătorește 30 de ani de la lansarea emblematicei sacoșe FRAKTA și lansează o nouă versiune

IKEA sărbătorește 30 de ani de la lansarea emblematicei sacoșe FRAKTA și lansează o nouă versiune. Sacoșa albastră FRAKTA este fabricată acum din cel puțin 90% materiale reciclate, păstrând designul emblematic, funcționalitatea și prețul accesibil, caracteristici apreciate de clienții IKEA din întreaga lume.
Timp de trei decenii, sacoșa FRAKTA a fost un partener de încredere pentru milioane de clienți. Concepută inițial ca un mijloc practic de a transporta cumpărăturile acasă, a devenit rapid unul dintre cele mai recunoscute simboluri IKEA și o soluție versatilă pentru numeroase activități zilnice. Cu un design simplu și inconfundabil, sacoșa FRAKTA reflectă viziunea IKEA de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Peste 44 de milioane de sacoșe FRAKTA sunt vândute în fiecare an, fiind cel mai bine vândut produs IKEA pentru amenajarea locuinței și o prezență familiară în casele din întreaga lume.
Pentru ca FRAKTA să răspundă și pe viitor nevoilor oamenilor, echipa de dezvoltare IKEA of Sweden a lucrat timp de mai mulți ani la identificarea unor soluții inovatoare care să permită creșterea semnificativă a proporției de material reciclat folosit în producția sacoșei, păstrând în același timp caracteristicile care au transformat-o într-un produs îndrăgit în întreaga lume.
„FRAKTA este unul dintre cele mai îndrăgite și emblematice produse IKEA, iar pentru noua sa versiune ne-am asumat o responsabilitate importantă. Ne-am dorit să creștem proporția de material reciclat fără a face compromisuri în privința elementelor care definesc FRAKTA: funcționalitate, simplitate, design distinctiv și preț accesibil. Deși la prima vedere sacoșa arată la fel, în spatele aspectului familiar se află schimbări semnificative”, spune Julia Rosenberg, Product Developer FRAKTA, IKEA of Sweden.
Noul model FRAKTA, în variantele de 36 și 71 de litri, este realizat din minimum 90% material reciclat. Cel puțin 70% din acest material provine din deșeuri de ambalaje din industria alimentară și cea a materialelor plastice, precum recipiente din plastic pentru alimente sau saci de mari dimensiuni utilizați pentru laptele praf. Pentru a păstra culoarea albastră emblematică a sacoșei, este adăugată o cantitate redusă de pigment albastru, iar o proporție minimă de polipropilenă virgină contribuie la menținerea rezistenței necesare pentru a transporta până la 25 kg.
Utilizarea eficientă a materialelor și un proces de producție optimizat
Noul model FRAKTA reflectă o abordare eficientă în utilizarea materialelor și procesul de producție. Atât sacoșa, cât și mânerele sunt realizate dintr-un singur material – polipropilenă reciclată (PP). În plus, sacoșa albastră este acum realizată printr-un proces de producție complet automatizat, care contribuie la creșterea eficienței, la menținerea calității și la reducerea pierderilor de material în timpul producției. Sacoșa este realizată într-un singur proces continuu, iar mânerele sunt integrate direct în material, în loc să fie cusute manual, așa cum se întâmpla în cazul modelelor anterioare.
Această schimbare reduce timpul de producție și elimină utilizarea a aproximativ 89.000 km de ață. În fabricile în care sunt produse sacoșele FRAKTA, materialul rămas este colectat și reintrodus în producție pentru realizarea unor noi sacoșe.
Începând din 2017, dezvoltatorii de produs și inginerii IKEA au lucrat îndeaproape cu furnizorii pentru a crește proporția de materiale reciclate, păstrând în același timp caracteristicile care au transformat FRAKTA într-un produs emblematic.
„Utilizarea unei proporții ridicate de material reciclat în producția sacoșei FRAKTA a presupus depășirea unor provocări tehnice importante. Polipropilena reciclată necesită etape suplimentare de procesare și control al calității, iar reproiectarea sacoșei astfel încât să fie realizată dintr-un singur material a însemnat regândirea unor elemente esențiale, fără compromisuri în ceea ce privește rezistența sau prețul accesibil. După mai mulți ani de testare și colaborare strânsă cu furnizorii, echipa a reușit să transforme modul în care este produsă sacoșa, păstrând în același timp caracteristicile distinctive FRAKTA”, spune Jakub Brat, Engineering Manager, IKEA of Sweden.
FRAKTA – Mai mult decât o sacoșă de cumpărături
Primul model al sacoșei FRAKTA a fost lansat în magazinele IKEA în 1996 și avea o capacitate de 71 de litri. În 2009, i s-a alăturat o variantă mai mică, cu o capacitate de 36 de litri. De-a lungul anilor, oamenii au adoptat-o dincolo de scopul ei inițial, transformând-o într-o soluție practică pentru viața de zi cu zi de acasă. Astăzi, clienții folosesc frecvent sacoșa FRAKTA pentru orice – de la depozitare, la sortarea deșeurilor reciclabile, mutarea lucrurilor și transportul obiectelor esențiale de zi cu zi, iar mulți dintre ei continuă să o folosească ani la rând după achiziție.
Cifrele din spatele FRAKTA sunt la fel de interesante ca povestea sacoșei. În fiecare an, pentru mânere sunt produși peste 96.000 de kilometri de bandă textilă. Iar dacă am aduna capacitatea de transport a tuturor sacoșelor FRAKTA produse într-un singur an, acestea ar putea susține împreună aproximativ 954 de milioane de kilograme, echivalentul a aproape 100 de Turnuri Eiffel sau a mai mult de două clădiri Empire State Building.
Noul model FRAKTA este disponibil acum în magazinele IKEA din întreaga lume.
***
Despre IKEA
IKEA oferă produse de mobilier și accesorii pentru casă bine concepute, funcționale, de calitate și la prețuri accesibile, realizate cu grijă pentru oameni și pentru mediu. Sub brandul IKEA operează mai multe companii cu proprietari diferiți, toate împărtășind aceeași viziune: să creeze o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. IKEA a fost fondată în Suedia în 1943.
Despre Inter IKEA Group
Inter IKEA Group include Inter IKEA Systems B.V., IKEA of Sweden AB, IKEA Supply AG și companiile asociate IKEA Industry AB. , Inter IKEA Holding B.V. este compania holding a Inter IKEA Group.







