Ce fel de parinte esti – cele 4 stiluri parentale

Ce fel de parinte esti. Ca parinti ne inscriem intr-una dintre aceste 4 tipologii – suntem autoritari, permisivi, blanzi si fermi sau neimplicati (cu adevarat). Psihologul Alina Ioana Ciocodan (Smartbox Family) iti arata cum influenteaza stilul tau parental relatia cu copiii, dar mai ales, dezvoltarea acestora.

PARINTII AUTORITARI

Acestia stabilesc standarde ridicate de comportament. Ei asteapta ca cerintele lor sa fie indeplinite fara intrebari, disciplina este foarte stricta, regulile foarte ferme, iar comportamentele copiilor sunt reglate prin pedeapsa sau amenintarea cu pedeapsa (inclusiv retragerea afectiunii parintelui in cazul in care copilul greseste). Parintele autoritar nu incurajeaza copilul sa puna intrebari despre regulile pe care trebuie sa le urmeze sau sa isi exprime parerea fata de ele.

Ce fel de parinte esti. PARINTII PERMISIVI

Sunt atenti la copii si afectuosi, dar nu seteaza reguli de comportament. Ei cred ca unui copil nu trebuie sa i se ceara sa-si infraneze impulsurile, ca adultii nu trebuie sa impuna copilului cum sa se comporte si ce sa faca. Parintii permisivi cred ca un copil trebuie sa aiba libertate totala de explorare in propriul lui mod, si de exprimare in propriul stil. Permisivitatea unor parinti poate ajunge pana la extreme, acestia acceptand comportamente antisociale ale copiilor, comportamente care fac rau altora, insulta sau distrug. Parintii permisivi isi doresc sa fie prieteni cu copiii lor, sa ii trateze ca egali, de multe ori asta insemnand, in final, lipsa de respect fata de parinti sau fata de alte persoane.
PARINTII BLANZI SI FERMI

Ii incurajeaza pe copii sa fie responsabili, sa respecte reguli de comportament, sa atinga standarde ridicate, dar ii incurajeaza de asemenea sa gandeasca pentru ei insisi, sa inteleaga regulile pe care trebuie sa le respecte, se isi dezvolte autonomia. Sunt atenti la ceea ce simte copilul si sunt gata sa ii ofere sprijin, dar nu renunta la limite si la regulile stabilite.

Ce fel de parinte esti. PARINTII NEIMPLICATI

Ofera copiilor putin suport emotional si nu urmaresc atingerea unor standarde de comportament. Se axeaza mai mult pe ingrijirea copiilor, nu si pe dezvoltarea lor. Sunt detasati de problemele copilului si neimplicati emotional.

Cel mai bun parinte
In definirea stilurilor parentale, cercetatorii iau in considerare doua dimensiuni esentiale:

  1. Suportul – care se refera la masura in care parintii dezvolta in mod intentionat individualitatea, autoreglarea si independenta copiilor prin atentia si sprijinul acordate nevoilor si solicitarilor lor
    si
  2. Controlul – care se refera la cerintele formulate de parinti, gradul de supervizare, metodele de disciplina si metodele de a gestiona situatiile in care copilul nu respecta regulile.

Un parinte bun trebuie sa ofere atat suport, cat si control in relatia cu copilul. In afara stilului parental bland si ferm, care reprezinta o imbinare a suportului pe care il ofera parintele cu controlul permanent asupra comportamentelor copiilor, celelalte stiluri parentale au una sau ambele dimensiuni prea scazute.
Nu este bine ca un parinte sa fie doar afectuos si atent la copil, dar sa nu impuna niciun standard de comportament. De asemenea, doar solicitari legate de comportamentul copiilor fara sprjin in realizarea lor sau in situatii dificile este de asemenea un stil parental neeficient.

Parintii neimplicati nu ofera copiilor lor nici suficient suport nici controlul care sa dea copilului sentimentul de siguranta si predictibilitate.

shutterstock_129152771
Iata in continuare cateva criterii pe care le puteti folosi pentru a identifica carui stil parental ii apartineti.

Daca sunteti de acord cu urmatoarele afirmatii, stilul vostru parental este cel bland si ferm:

  • Iau in considerare dorintele si emotiile copilului inainte de a-i cere sa faca un anumit lucru.
  • Imi incurajez copilul sa vorbeasca despre ceea ce simte.
  • Incerc sa il ajut pe copil daca este speriat sau suparat.
  • Ii explic copilului motivele pentru care astept sa se comporte intr-un anumit fel.
  • Respect opiniile copilului si il incurajez sa le exprime, chiar daca sunt diferite de ale mele.

Nu faceti parte din categoria stil bland si ferm daca:

  • Ii permiteti copilului sa isi lase neterminate treburile alocate.
  • Ii cumparati ceva copilului ca sa faca ceea ce i-ati cerut.
  • Uneori sunteti foarte furios pe copil.
  • Cand nu merita afectiunea voastra nu i–o oferiti, pentru a-l invata cum sa se comporte in viitor.

Parintii cu un stil parental bland si ferm stabilesc limite si reguli, le discuta cu copiii si ii ajuta sa inteleaga importanta standardelor ridicate de comportament, sunt atenti si raspund adecvat la nevoile lor emotionale. Acest stil parental ofera copilului cel mai bun context de dezvoltare.

Parintele bland si ferm isi respecta copilul si il trateaza ca pe o persoana cu individualitatea ei proprie, care gandeste si simte. Acest parinte asteapta maturitate si cooperare din partea copilului, dar ii ofera permanent sprijin, suport emotional si grija. Gaseste echilibrul intre libertatea copilului si asumarea responsabilitatii. Isi doreste un copil care se dezvolta independent, dar care stie ce inseamna autodisciplina, maturitatea si respectul fata de ceilalti.

Ce fel de parinte esti. Cum este stilul parental bland si ferm in comparatie cu celelalte stiluri parentale:

Ca si parintii permisivi, parintii blanzi si fermi sunt grijulii, demonstraza ca le pasa, sunt implicati si afectuosi. Spre deosebire de parintii permisivi insa, nu lasa comportamentele nepotrivite sa treaca neobservate, fara asumarea unor consecinte. Acesti parinti sunt fermi si respecta constant regulile pe care le-au stabilit, invatandu-i pe copiii asumarea responsabilitatii.
Ca si parintii autoritari, parintii blanzi si fermi considera foarte importante regulile si standardele de comportament. Spre deosebire de acestia insa, ghideaza copilul cu multa caldura si sprijin, si de asemenea ii explica copilului motivele pentru care exista respectivele reguli si importanta lor. Atunci cand regulile sunt incalcate, discuta cu copilul si incearca sa inteleaga cauza comportamentului problematic. incurajeaza copilul sa discute si ii explica ce consecinte au comportamentele sale. Nu folosesc ca metode de disciplinare pedeapsa, amenintarea, invinovatirea sau retragerea afectiunii atunci cand copilul greseste.
Stilul bland si ferm al parintilor aduce multe beneficii pentru copii

  • Caldura si atentia la nevoile emotionale ale copilului dezvolta atasamentul sigur si ii protejeaza pe copii de a dezvolta probleme emotionale.
  • Parintii care seteaza limite ajuta la prevenirea consumului de droguri sau alcool, delicventa sau probleme de comportament.
  • Discutiile cu copiii despre ceea ce gandesc si simt dezvolta relatia de atasament si ii invata pe copii sa fie atenti la ceea ce gandesc si simt ceilalti.
  • Parintii care nu ii „sanctioneaza” pe copii pentru problemele scolare (de ex. „Sunt dezamagit de nota pe care ai luat-o”) le dezvolta abilitatea de a rezolva probleme si de a invata.
  • Incurajarea independentei si caldura parintilor ii fac pe copii mai atenti fata de ceilalti, mai generosi si mai placuti de cei din jur.
  • Copiii din familii cu stil bland si ferm sunt mai apropiati de parinti, le cer mai mult sfatul si sunt mai putin influentati de copiii sau tinerii de varsta lor.

Ce fel de parinte esti. Copiii din familii cu stil bland si ferm

  • Se comporta adecvat in situatiile in care se afla;
  • Au performante scolare bune;
  • Sunt sanatosi emotional;
  • Sunt adaptati social, au abilitati de rezolvare de probleme si relationare, sunt placuti de ceilalti;
  • Au incredere in ei si isi dezvolta independenta;
  • Se bazeaza pe fortele proprii, au resurse proprii pe care le folosesc.

Mai multe despre stilurile parentale si cum sa dezvolti increderea in sine a copilului tau gasesti aici

foto Shutterstock.com

My title page contents