Clatite haioase pentru copii frumosi. De ce? Pentru ca, dragele de clatite sunt preferate copiilor. Poate pentru ca sunt dulci si, de fapt, nu sunt un fel de mancare, ci un desert, dar intotdeauna o sa ai succes in fata prietenilor copilului tau daca ii servesti cu clatite. Daca ii mai si implici in prepararea lor si ii lasi sa se murdareasca de faina si de ciocolata, poti concura cu succes la titlul de mama anului.
Ingrediente clatite haioase (pentru aproximativ 10 clatite mari)
- 3 oua
- 2 pahare de faina
- ½ lingurita ulei de masline
- Adaugi lapte pana cand coca va avea consistenta smantanii lichide
- Nutella sau dulceata
- Fructe de sezon pentru decor
- Timp de preparare: 10 minute (cu tot cu coacerea clatitelor)
Mod de pregatire clatite haioase:
1. Pui ouale, faina, putin lapte si uleiul de masline intr-un vas mai inalt si mixezi totul doua minute, pana nu mai ai deloc cocoloase. Il rogi pe copilul tau sa toarne lapte in continuare, in timp ce tu mixezi. Strigi STOP! pe un ton infricosator, de pirat periculos, cand observi ca ai obtinut consistenta dorita, aceea a smantanii lichide.
2. Pui cateva picaturi de ulei de masline in tigaia de teflon (daca ai una de ceramica, e si mai bine) si, dupa ce ai incins-o bine, torni un polonic de compozitie si intinzi bine coca in tigaie din incheietura mainii. Daca se intinde greu, mai adaugi putin lapte la compozitie.
3. O prajesti cu aproximatie jumatate de minut pe fiecare parte, dupa care il rogi pe asistentul de bucatar sef, copilul tau, sa o taie in ce forma vrea si sa o umple cu ce-i place lui mai mult.
Pofta buna!
foto Shutterstock.com