Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” își va desemna câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul evenimentului din București 

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” își va desemna câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul evenimentului din București 

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori” își va desemna câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul evenimentului din București 

  • Evenimentul marchează marea finală a competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” pentru categoriile Startup și Running Ops, când juriul va desemna cele 4 câștigători.
  • 14 echipe finaliste își vor susține pitch-urile live, pe scenă, în fața juriului, investitorilor, presei și publicului prezent.
  • Evenimentul include 4 scene diferite și oferă participanților oportunități valoroase de învățare, inspirație și conectare, alături de speakeri de renume din ecosistem.  
  • Cei care vor să ia parte la eveniment o pot face gratuit, rezervându-și locul aici.   

Românii sunt antreprenori este o competiție Startarium, inițiată de Impact Hub Bucharest și ING Bank, susținută de Pluxee. Marea finală din data de 29 noiembrie are loc la Radisson Blu Hotel, în București, și îi invită pe cei pasionați de lumea businessului și antreprenoriatului să se alăture unei experiențe captivante, plină de inspirație și oportunități relevante de învățare și conectare.

În cadrul evenimentului, devenit un punct de referință în celebrarea spiritului antreprenorial românesc, vor urca pe scenă finaliștii categoriilor Startup și Running Ops, dar și speakeri din ecosistemul Startarium și din mediul de business românesc. La final,  4 antreprenori vor câștiga premii în valoare cumulată de 90.000 de euro, nerambursabili.

Câștigătorii celei de-a treia categorii a competiției, „Ideea ta”, vor fi desemnați de către public: cele mai votate 10 idei de afaceri câștigă fiecare câte 1000 euro. Strângerea de voturi pentru antreprenorii înscriși în categoria „Ideea ta” continuă până la data de 1 decembrie.

4 afaceri vor fi premiate în cadrul categoriilor de Startup și Running Ops

Ziua de 29 noiembrie va găzdui atât semifinala, cât și finala secțiunii de Startup. Semifinala se va desfășura în prima parte a zilei, în format de roundtable pitching (fără public), când 35 de antreprenori selectați vor susține un pitch de 5 minute în grupuri restrânse, jurizate de 12 specialiști. 7 antreprenori vor intra în finala categoriei Startup și vor urca pe scenă în fața publicului, pentru susținerea pitch-urilor și șansa de a câștiga unul dintre marile premii puse la bătaie.

Semifinala pentru categoria Running Ops, dedicată startupurilor cu peste trei ani de vechime și care generează deja venituri, are loc online, ante-eveniment, pe 24 noiembrie. Finala categoriei Running Ops se va desfășura pe scena „Românii sunt antreprenori”, pe 29 noiembrie: cei 7 finaliști desemnați de juriu își vor susține pitch-urile pe scenă și vor răspunde întrebărilor suplimentare din partea juriului.

 

La final, juriul Startarium va alege câștigătorii celor 4 premii:

Locul 1 Startup: 20.000 de euro;

Locul 2 Startup: 10.000 de euro;

 

Locul 1 Running Ops: 40.000 de euro;

Locul 2 Running Ops: 20.000 de euro.

 

Oportunități de învățare și networking pentru participanții la eveniment

Pe parcursul zilei, cei pasionați de mediul de business și antreprenoriat vor avea ocazia să asiste la prezentări, discuții și sesiuni de învățare pe teme de actualitate.

 

În deschiderea evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe scena principală vor urca Dan Ștefan, cofondator Autonom, și reprezentanții organizatorilor competiției: Impact Hub Bucharest, ING Bank și Pluxee. Panelul Viitorul businessului în România, organizat împreună cu Romanian Business Leaders, va aduce în fața publicului antreprenori de succes ce vor împărtăși din experiența și viziunea proprie de business.

 

Sesiunile de învățare construite sub forma unor masterclass-uri – „Pastila de antreprenoriat” – vor fi disponibile publicului pe scene dedicate și cuprind următoarele teme:

 

  • Sustenabilitatea – adaptare de business sau transformare culturală? (Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom);
  • Principii STELL*R pentru înalta performanță (Adrian Florea, fondator Trend Consult);
  • Cum construiești un brand coerent (Andrei Lasc și Mihaela Joita, cofondatori Poarta 9);
  • Echipe performante (Cosmin Alexandru, cofondatorTeamology Institute);
  • Bani și libertate. Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri (Ovidiu Toader, Business Coach);
  • Cum îmi pot proteja compania de potențialele amenințări de securitate cibernetică (speaker, în curs de confirmare).

 

Moderatorul evenimentului va fi Alex Grecu, om de radio și antreprenor. Agenda completă este disponibilă pe pagina dedicată. Accesul la „Românii sunt antreprenori” este gratuit, însă necesită înscrierea prealabilă aici pentru rezervarea locului în sală.

 

Agrifood Innovation Stage, scena dedicată inovației în agrifood

 

Agrifood Innovation Stage (AFIS) este scena dedicată participanților interesați de inovația în agricultură și industria alimentară.  Aflată la cea de-a treia ediție în 2023, AFIS este organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, ca reprezentant EIT Food în România. Scopul inițiativei este de a oferi o perspectivă avizată asupra viitorului industriei agrifood, alături de experți din domeniul agroalimentar, agritech și cercetare. EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

 

Subiectele principale abordate în cadrul AFIS vizează siguranța alimentară în România, care sunt metodele potrivite prin care tinerii fermieri pot fi încurajați să adopte strategii de sprijin colaborativ, dar și lansarea celei de-a treia ediții a mapării ecosistemului de agrifood din România.

Despre Startarium și „Românii sunt antreprenori”

„Românii sunt antreprenori” este noua identitate sub care se desfășoară în 2023 evenimentul emblematic Startarium PitchDay. În cadrul celor 4 ediții de succes, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.

Peste 220 de antreprenori s-au înscris în ediția din 2023 a competiției. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11, iar antreprenorii s-au putut înscrie la următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea premiilor cumulate oferite este de 100.000 euro, nerambursabili.

Câștigătorii Startup și Running Ops vor fi desemnați pe data de 29 noiembrie, în cadrul evenimentului final al competiției, în urma procesului de jurizare. Câștigătorii secțiunii „Ideea ta” vor fi aleși de către public, prin vot online. Concursul de strângere de voturi continuă până la 1 decembrie, ora 23.59, urmând ca pe 5 decembrie să fie anunțați public cei 10 câștigători ai votului de popularitate.

Detalii despre agenda și speakerii evenimentului „Românii sunt antreprenori” sunt disponibile pe pagina dedicată aici. Accesul este gratuit și se face pe bază de înscriere prin completarea formularului dedicat. Locurile sunt limitate.

Despre organizatori

O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING. Startarium oferă acces gratuit, național, online, la toate resursele necesare pentru a lansa, a crește și a susține o afacere de succes: conținut educațional, mentorat de business, proiecte de incubare și accelerare, instrumente moderne de finanțare și competiția de pitching Startarium PitchDay.

De la lansare în octombrie 2016, Startarium a adunat o comunitate de 50.000+ de membri și 5.400+ de idei de business, peste 100 de contributori, consultanți și mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit, a publicat 1300+ de materiale educaționale și a deschis accesul la finanțări ce depășesc 840.000 de euro.

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială – Startarium.

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri. 

Pluxee este principalul partener global pentru beneficii extrasalariale şi soluţii pentru creşterea implicării angajaţilor la locul de muncă, care deschide o lume de oportunități pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să se bucure mai mult de ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Printr-o gamă completă de soluții inovatoare și digitale, Pluxee creează experiențe relevante, captivante și personalizate pentru a contribui la wellbeing-ul angajaţilor la locul de muncă și nu numai. De la experiențe oferite prin prânzul zilnic, evenimente culturale, vacanţe, cadouri până la wellbeing și servicii de telemedicină, produsele și serviciile Pluxee sunt concepute pentru a aduce mai multă valoare oamenilor. Pluxee susține creşterea puterii de cumpărare și promovează wellbeing-ul a peste 2 milioane de angajaţi. Pluxee ajută peste 35.000 de clienți să dezvolte relații mai bune cu angajații lor și susţine afacerile a peste 55.000 de locaţii partenere. Reconfirmat de fundaţia solidă construită de Sodexo, Pluxee, cu cei 250 de angajaţi ai săi, se angajează să-şi sporească implicarea în comunitate ca lider sustenabil, oferind clienţilor, partenerilor şi beneficiarilor săi mijloacele de a face alegeri mai durabile în fiecare zi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi https://www.pluxee.ro.

 

 

 

 

My title page contents