Copiii și ecranele – 8 lucruri de luat în calcul

Copiii și ecranele. Sunt o provocare zi de zi. Noi, părinții, trebuie să ne informăm despre comunitățile online și rețelele sociale, dar și despre jocurile video. Sunt câteva lucruri importante pe care trebuie să le luam în considerare atunci când ne gândim la cât de mult timp petrec copiii în fața unui calculator. Sau a unui monitor TV sau jucându-se la consolă.

 

 

1. Violență și agresivitate

Deși este exagerat să se spună despre jocurile video că reprezintă principala cauză a comportamentului violent și antisocial, studiile din domeniu au arătat că acestea pot fi, cel puțin, un accelartor al problemei. Doar văzând filme violente copiii pot dezvolta comportamente agresive. Dacă, în plus, ei mai sunt expuși și jocurilor video cu bătai, atunci, cu siguranță, acestea contribuie la problemele comportamentale agresive.

2. Obezitatea infantilă

Această problemă nu este o problemă inventată de mass-media. Copiii chiar au nevoie de mai mult exercițiu și de mai puțin timp stând pe scaun, în pat sau pe canapea. Ce-i drept, din ce în ce mai multe jocuri presupun ca cei mici să se miște mai mult și să fie activi. Totuși, în cele mai multe dintre cazuri, jocurile presupun un calculator sau un ecran TV la care copiii să se joace stând jos. Când acest stat jos înlocuiește orice tip de mișcare, copiii sunt expuși unui risc mai mare de a deveni obezi.

3. Dependența de jocuri

Când copiii se joacă în mod regulat, vor dori să se joace din ce în ce mai mult. Acestora le este din ce în ce mai greu să respecte ce spun părinții atunci când aceștia le cer să se oprească din a se juca. Ca și în multe alte domenii legate de copii, este important ca ei să experimenteze limitele.

4. Coordonarea motorie

Acest lucru este clar un avantaj al jocurilor video. Coordonarea mână-ochi și abilitățile motorii vizuale se pot îmbunătăți datorită jocurilor video. Un studiu recent al Universității Australiene Deakin a arătat că fanii  jocurilor electronice interactive au fost mai competenți în ceea ce privește abilitățile de control ale obiectelor. Un exemplu?Prinderea, lovirea cu piciorul, etc. – decât copiii care nu au avut de-a face cu jocurile video.

5. Beneficii educaționale

Calculele matematice, cititul, geografia precum și alte abilități pot fi îmbunătățite de o experiență de joc video. Condiția? Acesta să fie potrivit cu vârsta copilului și să nu fie violent.

  1. Siguranță și confidențialitate

Furtul de identitate, agresivitatea online precum și alte pericole ne pândesc în orice moment atunci când ne aflăm în mediul virtual. Pentru copii, care nu sunt capabili să se protejeze singuri sau care nu au un adult prin preajmă care să le supravegheze jocul, pericolele sunt cu atât mai mari. Este astfel important să conștientizeze că odată aflat pe internet, copiii pot trimite și primi informații care  pot conduce la pericole reale.

  1. Activități variate

Academia Americană de Pediatrie recomandă ca părinții sa limiteze timpul petrecut în fața ecranului sau monitorului la o oră, maxim două, zilnic. În rest, este recomandat ca cei mici să se joace afară. Să fie creativi, să citească, să participe la jocuri de echipă sau chiar să inventeze jocuri care să-i scape de plictiseală.

8. Conform vârstei

Este normal ca jocurile video la care participă un copil de 12 ani să nu fie toate potrivite pentru un copil de 6 ani. Tocmai de aceea este important să facem o mică muncă de cercetare legată de jocurile dorite de copii. De ce? Ca să luăm cele mai bune decizii, în cunoștință de cauză, vis a vis de joaca video.

 

My title page contents