Crama Villa Vinèa a înregistrat, în anul 2021, o creștere de 23% a vânzărilor
- Crama Villa Vinèa a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,8 milioane lei, în 2021.
- Valoarea vânzărilor către restaurante și vinoteci a atins, în 2021, nivelul celor din 2019, dinainte de declanșarea pandemiei.
- Anul trecut, tot mai mulți consumatori au ales vinurile din gama premium a cramei, o atenție mare fiind orientată către segmentul de spumante al Villa Vinèa, care a crescut de 5 ori comparativ cu 2020.
Villa Vinèa, producătorul autohton de vinuri din localitatea Mica, județul Mureș, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de peste 3,8 milioane de lei, cu 23% mai mare decât în anul anterior. Rezultatele financiare se datorează reechilibrării mixului de canale de vânzare, odată cu relaxarea restricțiilor aplicate industriei HoReCa, dar și interesului crescut al consumatorilor din retailul modern și magazinele de specialitate pentru vinurile cramei.
Valoarea vânzărilor către restaurante și vinoteci s-a dublat anul trecut față de 2020, fiind relativ egală cu nivelul celei din 2019. Recuperarea din zona de HoReCa vine ca urmare a eforturilor reprezentanților organizației și a colaborării apropiate cu clienții B2B, alături de care Villa Vinèa a organizat degustări și inițiative orientate spre pasionații de vinuri.
Turismul la cramă a beneficiat și el de o creștere, comparativ cu 2020, numărul de pachete de degustare vândute fiind cu 30% mai mare. Cu toate acestea, valoarea totală a încasărilor aferente acestui segment s-a situat la 60% din cea înregistrată în 2019.
“Creșterile de pe aceste două verticale de afaceri ne confirmă că, pe de o parte, în 2021, consumul s-a îmbunătățit, comparativ cu primul an de pandemie, dar și că strategia noastră de business a dat roade, compensând pentru cererea scăzută, cu care s-a confruntat piața. Dacă, în HoReCa, am reușit să creștem, în ciuda lipsei de predictibilitate a industriei, în ceea ce privește turismul la cramă, acolo nu am atins veniturile prepandemice. Acest lucru este asociat cu scăderile dramatice înregistrate de turismul de incoming. O parte relevantă, însă, dintre călătorii români care au acoperit acest gol, a generat vânzări și în zona de retail / e-commerce, achiziționând vinurile degustate la cramă.”, a declarat Mircea Matei, Director General Villa Vinèa.
În 2022, Villa Vinèa își propune o creștere a cifrei de afaceri de aproximativ 20%.
Comportamentele de consum s-au modificat în 2021
În ceea ce privește comportamentele de consum, așa cum arată informațiile companiei, anul 2021 a venit cu o serie de schimbări.
Românii consumă tot mai mult vin în confortul propriilor locuinței și optează pentru produse cu un nivel bun sau foarte bun de calitate. Acest lucru se observă și în evoluția vânzărilor pe gama de top a cramei Villa Vinèa, Selection, unde, în 2021, producătorul a înregistrat o creștere de 81%, față de anul anterior. Astfel, vinuri precum premiatele Rubin, Diamant, Contessa, Cuvée Celést și Rosé Celést reprezintă acum 30% din vânzările de vinuri ale cramei.
De asemenea, tot mai mulți consumatori sunt atrași de spumantele locale, pe care le consumă atât acasă, cât și în oraș. Categoria de spumante a producătorului transilvănean, din care fac parte cele două vinuri ale cramei, realizate prin metoda tradițională și degorjate în sticlă, Cuvée Celést și Rosé Celést, a crescut de 5 ori în 2021, comparativ cu 2020.
“În ceea ce privește comportamentul de consum în afara casei, atunci când vor să se bucure de un pahar de vin, tot mai mulți oaspeți ai industriei de HoReCa aleg localurile premium, care oferă experiențe complexe, ce îmbină latura gastronomică și cea oenologică. Astfel, pasionații profită de oportunități pentru a descoperi crame locale, dar și pentru a beneficia de sfaturile și recomandările specialiștilor. La Villa Vinèa, noi colaborăm cu somelieri și profesioniști ai industriei, pentru a ajuta consumatorii să se bucure de o experiență memorabilă, de fiecare dată când degustă un vin al cramei noastre.”, a menționat Mircea Matei.
Despre Villa Vinèa
Crama Villa Villa Vinèa a fost fondată în anul 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Obberauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri – Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în trei game: Premium, Selection și V2.