Cum să porți coafurile anilor ‘70 în 2022

Cum să porți coafurile anilor ‘70 în 2022 – Tot mai des vedem o întoarcere către anii ‘70. Covorul roșu, dar și platforme precum TikTok și Instagram sunt luate cu asalt de cele mai în vogă coafuri din acea perioadă. Din fericire, toate acestea pot fi adaptate anului 2022, așadar dacă vrei să ieși în evidență cu stil este momentul să optezi pentru cele mai în vogă coafuri.

Bretonul cortină

Probabil că te întrebi cum să obții acest tip de breton care obișnuia să facă furori în anii ‘70. ”Crede-ne pe cuvânt: ai nevoie de o perie și un foehn”, spune Laurențiu Bostan, stilist Wella Professionals. ”Apoi, după ce speli părul cu șampon și balsam, folosește-te de vârful degetelor atunci când îl usuci pentru a-l ridica de la rădăcină. Odată ce părul este complet uscat, fă o cărare pe jumătate, apoi usucă bretonul în laterale cu ajutorul periei sau folosește un ondulator pentru a obține acel effect retro”, ne explică specialistul Wella Professionals.

Coafura iconică Fawcett

Farrah Fawcett a făcut furori cu look-ul său voluminos și buclele care îi încadrau perfect fața. Cel mai bun mod prin care poți obține acestă coafură este cu ajutorul unui ondulator sau a bigudiurilor. Mai apoi, este nevoie doar să treci peria prin păr și să folosești un spray cu sare de mare pentru a oferi mai multă textură.

Bucle de rocker

Dacă Stevie Nicks a făcut furori cu acest look, poți face și tu! Trebuie doar să fii tunsă în scări și să creezi cât mai multă textură părului. După ce speli părul, usucă-l cu capul în jos pentru extra volum, apoi ondulează vârfurile pentru mai multă textură.

Edgy Mullet

Simți nevoia de o schimbare drastică? Optează pentru o coafură mullet, cunoscută pentru scările mici și dese și aspectul super dezordonat. Ai nevoie de puțină spumă de păr înainte de a-l usca și doar să îndrepți vârfurile.

Breton de bebeluș

De la Zoe Kravitz la Halle Berry, acest tip de breton micro este un real test. Este foarte important ca atunci când adopți această tunsoare să folosești câteva picături de gel, cremă sau spumă pentru a-l așeza cu ajutorul degetelor.

 

My title page contents