Deși ne trezesc noaptea din somn cu inima bătând să ne sară din piept, transpirați și îngroziți, coșmarurile pot fi benefice. Chiar așa: de ce avem coșmaruri?

 

Specialiștii susțin că, pentru supraviețuirea noastră, coșmarurile sunt utile. Pentru că dacă n-ar fi fost, ar fi dispărut din evoluția noastră. Un psiholog de la Universitatea Harvard, care a studiat fenomenul, susține că ele acționează asupra creierului pentru ca acesta să se concentreze pe problemele care trebuie abordate. Poate că ne-ar fi util să știm ce ce avem coșmaruri.
Deși adevăratele coșmaruri sunt mai frecvente în rândul copiilor, unul din doi adulți are coșmaruri din când în când. Astfel, un procent situat între 2% și 8% din populația adultă este afectată de coșmaruri.

De ce avem coșmaruri

„Coșmarurile au evoluat, probabil, pentru a ne avertiza cu privire la potențialele pericole”, este de părere psihologul. „Chiar și coșmarurile post-traumatice – care însă traumatizau din nou – erau utile în vremurile ancestrale. Gândiți-vă la atacurile animalelor sau triburilor rivale, care puteau ataca din nou.” Dar acest semnal de alarmă dat de coșmaruri e posibil ca în prezent să nu mai fie așa de util. Pericolele zilelor noastre – incendii de locuințe, accidente de mașină, violuri, tâlhării – este puțin probabil să se repete la aceleași victime, de aceea mecanismul adaptativ nu este neapărat folositor. Cu toate acestea, unele coșmaruri ne pot atrage atenția asupra lucrurilor pentru care trebuie să ne facem griji. Odată ce suntem conștienți de îngrijorare, ne putem convinge subconștientul să facem ceva și să nu mai pierdem timpul. Analizându-ne coșmarul ne ajută să vedem legătura cu grijile pe care le purtăm în noi pe parcursul zilei.

Ce sunt coșmarurile?

Coșmarurile sunt vise realiste, tulburătoare, care te trezesc dintr-un somn adânc. Ele tind să apară cel mai adesea în timpul fazei REM a somnului. Deoarece perioadele de somn REM devin progresiv mai lungi pe măsură ce noaptea înaintează, este posibil să aveți coșmaruri cel mai adesea în primele ore ale dimineții.
Subiectele coșmarurilor variază de la o persoană la alta. Cu toate acestea, există și „coșmaruri comune” pe care le experimentează multe persoane. De exemplu, mulți adulți au coșmaruri în care nu pot alerga suficient de repede pentru a scăpa de un pericol sau cad de la o înălțime mare. Dacă ați trecut printr-un eveniment traumatic este posibil să aveți coșmaruri recurente cauzate de această experiență.

Cauzele coșmarurilor la adulți

Coșmarurile la adulți sunt adesea spontane. Dar pot fi, de asemenea, cauzate de o varietate de factori. Unele persoane au coșmaruri după ce au mâncat noaptea târziu, ceea ce poate crește metabolismul și îi poate semnala creierului să fie mai activ. De asemenea, există o serie de medicamente care contribuie la frecvența coșmarurilor. Medicamentele care acționează asupra substanțelor chimice din creier (antidepresivele și narcoticele) sunt adesea asociate coșmarurilor. Chiar și medicamentele care nu sunt psihotrope (inclusiv cele pentru tensiune arterială) pot provoca, de asemenea, coșmaruri. Pot exista și o serie de declanșatori psihologici care provoacă adulților coșmaruri. De exemplu, anxietatea și depresia. Tulburarea de stres posttraumatică determină, de asemenea, coșmaruri cronice, recurente.
Coșmarurile mai pot fi cauzate de tulburările de somn provocate de apneea de somn și sindromul picioarelor neliniștite. Dacă nu se poate determina o altă cauză, coșmarurile cronice pot fi o tulburare de somn distinctă. Persoanele care au rude cu tulburări de somn sunt mai susceptibile de a avea aceeași problemă.

My title page contents