De ce este important să îți protejezi părul de soare? În curând e luna mai și temperaturile de afară dau tonul la vară. Probabil că știi deja cât de importantă este folosirea produselor cu protecție solară pe toată durata anului. Însă nu uita de părul tău, razele UV pot avea același impact asupra lui. Afară e din ce în ce mai cald, ia poziție!
Protecția împotriva soarelui nu ar trebui să se oprească la scalp, deoarece razele UV dăunătoare pot usca părul, pot deteriora vârfurile, în timp ce vor estompa și culoarea părului. În acest articol îți dezvăluim cât de dăunător este soarele pe timpul lunilor calde, dar și cum să îți menții părul fresh și hidratat, indiferent de anotimp.
De ce protecția solară este importantă?
Deteriorarea părului de la căldură nu se produce numai când folosești în exces ustensilele de styling, soarele fiind la fel de nociv deoarece usucă și sensibiliză firele. Razele UV au o mulțime de efecte negative asupra podoabei capilare începând de la deshidratare. La fel ca și pielea, când părul se arde își pierde din hidratare și este mai predispus la rupere. În plus, dacă este vopsit, soarele îți poate schimba nuanța în diverse moduri. Dacă ești norocoasă poate părea strălucitor, cu o nuanță estivală, dar în cele mai multe cazuri devine neascultător și cu o tentă portocalie. Lasă acele șuvițe „ca sărutate de soare” pe mâna specialiștilor și protejează-ți părul între programările la salon. În caz contrar, părul tău va avea nevoie de o corectare a culorii, ba chiar de o tunsoare dramatică pentru a scăpa de vârfurile despicate.
Pot să folosesc protecția solară și pe păr?
Desigur, dar nu orice tip de SPF. Ce folosești acum e potrivit pentru piele însă nu și pentru podoaba ta capilară. În timp ce îți vor menține părul protejat, sunt prea „grele” și vor încărca, ba chiar vor îngrășa, rădăcina. Prin urmare, poți și e necesar să folosești protecție solară, însă e de preferat să ai la îndemână produse dedicate, care să ofere protecție invizibilă, părului.
De ce este important să îți protejezi părul de soare? 5 moduri prin care îți protejezi părul de deteriorarea soarelui
-
Spală-te pe cap după expunerea la soare
Chiar dacă niciun șampon nu poate îndepărta efectele razelor UV, o formulă hrănitoare va întări șuvițele, făcându-le mai puțin vulnerabile în fața agresorilor. Încearcă șamponul INVIGO Nutri-Enrich Deep Nourishing care va curăța blând și va hrăni părul după fiecare zi petrecută la plajă. Ți-e teamă de vârfurile despicate? Șamponul Fusion Intense Repair este o altă formulă specială, care reduce deteriorarea părului și îi dă forță.
-
Aplică măști reparatoare
Introdu un produs foarte hidratant în rutina ta săptămânală de îngrijire. Masca INVIGO Nutri-Enrich Deep Nourishing este alegerea profesioniștilor când timpul este esențial și părul are nevoie imediată de hidratare după expunerea îndelungată la soare. Masca Fusion Intense Repair este de asemenea o altă alegere înțeleaptă pentru o hrănire uniformă, cu o formulă cremoasă ce oferă rezultate vizibile după numai 5 minute de la aplicare. Asemeni șamponului, niciun conditioner sau mască nu îți pot proteja părul de efectele nocive ale razelor UV, însă acel boost de hidratare îi vor oferi mai multă putere de apărare în fața agresorilor.
-
Menține capul acoperit cu o pălărie sau o eșarfă
Cel mai eficient și mai simplu mod de a proteja părul este să îl acoperi. În zilele cu un index UV ridicat, apelează obligatoriu la o eșarfă, un prosop sau o pălărie care să îți protejeze podoaba capilară, cât și culoarea acesteia. Dacă te afli la piscină sau la plajă, este un moment prielnic în care să lași un conditioner să acționeze pe lungimi și vârfuri. Pune și o picătură din Oil Reflections Luminous Smoothing Oil, acoperă capul și relaxează-te.
-
Evită expunerea părului la căldură suplimentară
Dacă a fost o zi toridă la plajă, nu folosi foehnul după ce te speli pe cap și nici placa de păr. Dacă nu reziști, folosește neapărat o protecție termică precum Thermal Image, un spray protector care sporește strălucirea în timp ce oferă protecție părului de până la 220° C. Chiar și în aceste condiții folosește puterea minimă a ustensilei pentru coafat pentru a nu stresa prea mult. Ideal ar fi ca în această perioadă să porți cozi joase, împletituri, sau să lași părul lejer pe spate pentru a evita stresarea șuvițelor fragile.
-
Umezește bine părul înainte de a intra în apă
Este adevărat, acest ritual nu reprezintă tocmai un truc împotriva razelor UV însă dacă îți place să înoți, ar fi de ajutor în următoarele tale vacanțe, deoarece îți vă ajuta părul să atingă nevoia de saturație, prin urmare nu va mai absorbi și altceva precum sarea din mare sau clorul din piscină. Umezirea părului nu este o opțiune potrivită pentru tine? Atunci prinde-l cât mai sus pentru a-l proteja de apă.
Urmează toate aceste sfaturi și părul tău vă rămâne hidratat și strălucitor. Niciodată nu a fost atât de ușor să îți ferești părul de razele nocive ale soarelui, nu-i așa?