Detoxifierea scalpului, o necesitate pentru sănătatea părului

Detoxifierea scalpului, o necesitate pentru sănătatea părului

Detoxifierea scalpului, o necesitate pentru sănătatea părului – Cu siguranță ai o rutină de îngrijire a părului. În ce constă aceasta? Ce produse folosești pentru păr și scalp? Pe lângă șampon, poate că folosești un balsam leave-in, o spumă, un gel, un ser sau chiar mai mult decât atât.

Uneori însă ne confruntăm cu un scalp gras sau cu un păr cu tendință de îngrășare. Sau, alteori, din nefericire, această tendință se poate permanentiza. În plus, și noi contribuim din plin. Cum? Printr-un stil de viață dezordonat, prin alimentație haotică și styling agresiv. Astfel că, la rândul lui, părul ne dă replica: acesta reflectă stilul de viață și stilul de alimentație pe care le avem, însă la fel de bine el poate fi o moștenire genetică. Și uite așa ajungem să ne confruntăm cu un nivel de sebum în creștere, ceea ce generează atât îngrășarea scalpului, cât și a părului.

De unde apare sebumul?

Un alt aspect pe care ar fi bine să îl iei în calcul este proveniența sebumului. Țesutul de la nivelul scalpului este acoperit de glande sebacee care, evident, produc sebum. Ei bine, acest sebum are și un rol pozitiv: ajută la hidratarea suprafeței scalpului și la protejarea acestuia. Cu toate acestea, în cazul în care apare senzația de mâncărime a scalpului și părul devine uscat / uleios, ar putea fi timpul pentru o detoxifiere a scalpului.

Ce este o detoxifiere a scalpului?

O detoxifiere a scalpului reprezintă un pas în plus în rutina de îngrijire a părului și are ca scop reechilibrarea pielii printr-o curățare profundă a scalpului. Aceasta ar trebui făcută o dată la patru/șase săptămâni pentru a oferi un aspect proaspăt. Procesul este conceput pentru a elimina reziduurile de la nivelul scalpului pentru a obține în final un scalp proaspăt, curat și bine hrănit. Mai exact, scopul detoxifierii scalpului este de a reduce orice resturi de reziduuri din produsele pentru păr, poluare, apă dură, uleiuri și celule moarte ale pielii, ceea ce se realizează prin utilizarea unor tratamente care exfoliază și îndepărtează toată încărcătura din păr. Astfel, sunt deblocați foliculii înfundați, ajutând totodată la creșterea părului. În plus, detoxifierea scalpului are rol de a hidrata pielea, astfel încât să nu se dezvolte unele afecțiuni ale pielii, cum ar fi mătreața.”, explică Gabriel Ilie, stilist Londa Professional.

Ce semne transmite părul?

Sănătatea este o stare de bine generală, iar pentru asta avem nevoie de o îngrijire completă. De aceea, atunci când vine vorba despre detoxifiere, trebuie să știi că așa cum avem grijă de corpul și de tenul nostru, și scalpul necesită atenția noastră. Cu atât mai mult cu cât scalpul este supus mai multor factori externi precum căldura, frigul, factorii poluanți, pieptănatul părului și multe altele. Pe lângă asta, mai punem la socoteală utilizarea produselor zilnice precum spray-uri, geluri și creme de styling care la rândul lor încarcă scalpul.

Când și cum se face detoxifierea scalpului?  

Cel mai vizibil semn care sugerează că scalpul are nevoie de o detoxifiere este dezechilibrul care se produce. Scalp uscat, gras, uleios, toate la un loc. De asemenea, un alt indicator este acumularea impurităților, iar în acest sens șamponul nu este suficient pentru a-l curăța. Este timpul să treci la următorul pas al rutinei de îngrijire: detoxifierea scalpului! Practicată cu regularitate, detoxifierea scalpului ajută la redarea strălucirii părului.

Londa Professional are soluția problemei cu care te confrunți, un super tratament pre-șamponare și pre-detox: Londa Scalp Detox. Un produs care, încă de la apariție, continuă să revoluționeze piața produselor cosmetice profesionale. Atuurile sale? Londa Scalp Detox curăță scalpul de poluanți, impurități și mătreață. În plus, acest produs ajută părul, oferindu-i un aspect sănătos. Și unde mai pui că restabilește echilibrul natural al scalpului. Iar dacă vrei o terapie completă, poți continua reechilibrarea scalpului cu utilizarea șamponului Londa Professional Care Intensive Cleanser.

Și nu uita:

Piaptănă părul și scalpul!

Este foarte important ca înainte de a-ți spăla părul, să îl piepteni mai întâi. Da, poate că acesta îți pare un gest banal, dar este ideal ca părul să fie pieptănat înainte de spălare pentru că ajută la exfolierea scalpului și pentru a îndepărta impuritățile. Ai grijă să piepteni părul cât mai aproape de rădăcină posibil, astfel încât să înlături celulele moarte. Totodată, pentru a te bucura de un scalp sănătos, nu uita să incluzi acest obicei și în rutina de seară, înainte de culcare.

Scapă de vârfurile despicate!

O recomandare care îți este făcută de multe ori. Și nu degeaba! Cel mai bun mod prin care poți completa detoxifierea scalpului este să îndepărtezi vârfurile despicate. Această tehnică întotdeauna oferă un aspect îngrijit părului.

 

Preț recomandat Londa Scalp Detox: 70 de lei

My title page contents