Cât de profundă este suferința copilului cu părinte alcoolic, asta știe doar cel aflat într-o astfel de situație. Și, din păcate, tot mai mulți copii trec prin acest calvar.
În mod greșit, un alcoolic crede că singura persoană căreia viciul îi face rău este el însuși. Asta pentru că nu se gândește și la suferința copilului cu părinte alcoolic. Un copil care crește lângă un părinte care are probleme cu alcoolul este atât de afectat încât urmările durează toată viața.
Stimă de sine scăzută
Copilul care a avut în casă, aproape permanent, scandaluri între părinți, va dezvolta un profund sentiment de inadaptare în societate. El va crede mereu că este foarte diferit de ceilalți, că nu este suficient de bun și că nu valorează aproape nimic. În consecință va avea dificultăți în a-și face prieteni și se va autoizola.
Lipsă de încredere
Crescând într-o familie în care atmosfera era în principal una de negare, în care minciuna și păstrarea secretelor erau ceva normal, copiii alcoolicilor pot dezvolta grave probleme de încredere. Promisiunile nerespectate din copilărie le vor întări convingerea, ca adulți, că încrederea în cineva se va întoarce cândva împotriva lor.
Dificultate în a identifica normalitatea
Copiii alcoolicilor, neavând un exemplu bun de urmat, neștiind ce sunt relațiile familiale armonioase, nu pot identifica ce înseamnă să fii „normal”. Ei vor lupta pentru a distinge modelele bune de cele rele. Unii vor crește fără a se simți confortabil în cadrul familiei, deoarece nu sunt siguri cum să acționeze sau ce să spună.
Nevoie constantă de aprobări
Pe lângă faptul că se judecă prea mult, copiii alcoolicilor ajunși la maturitate solicită permanent aprobarea celorlalți. Ei devin persoane care clachează dacă cineva nu este fericit alături de ei și trăiesc permanent teama de a fi criticați.
Teamă că vor fi abandonați
Dacă părintele alcoolic a fost indisponibil fizic și emoțional, copilul dezvoltă teama de a fi abandonat. La maturitate el va rămâne captiv chiar și în relațiile toxice. Doar pentru că nu vrea să rămână singur.
Responsabilitate extremă/iresponsabilitate
Pentru a evita criticile sau furia părintelui alcoolic, copilul devine exagerat de responsabil sau perfecționist. În aceste condiții, ca și adult, se va suprasolicita în munca pe care o face, iar asta îl poate duce la epuizare. Alții se dezvoltă, însă, în direcția opusă. Devin persoane iresponsabile și au comportamentele greșite pe care le-au văzut în copilărie.
Suferința copilului cu părinte alcoolic
Copiii părinților dependenți de alcool sunt expuși riscului de a dezvolta mai târziu probleme legate de alcool și droguri, atât din cauza geneticii cât și a factorilor de mediu. Aceștia se confruntă încă din copilărie cu niveluri extreme de tensiune și stres. Dovadă: enurezisul nocturn, coșmarurile frecvente, plânsul ca obișnuință și adesea depresia.