Rețete pentru masa de Paște. Drob de pui cu ciuperci și verdețuri

REȚETE PENTRU MASA DE PAȘTE. DROB DE PUI CU CIUPERCI ȘI VERDEȚURI

Drob de pui cu ciuperci și verdețuri. De ce? Pentru că nu toată lumea consumă carne de miel, dar parcă nici să lipsească un drob bun pe masa de Paște nu e acceptat. Tocmai de aceea, iată o variantă cel puțin la fel de gustoasă. În plus, e acceptată chiar și de copii. Drobul de pui, în plus, conține o cantitate destul de mare de ficăței, aliment pe care copiii îl refuză de cele mai multe ori. Drobul este un aperitiv tradițional asociat mereu cu ceapă verde, ridichi sau castraveți verzi.

Rețete pentru masa de Paște. Drob de pui cu ciuperci și verdețuri

 

Ai nevoie pentru drob de pui de:

500 g de ficăței

500 g piept de pui

500 g de ciuperci

1 legătură de mărar

3 legături de ceapă verde

1 legătură de pătrunjel

5 ouă

sare

piper

unt

pesmet

½ lămâie

 

Pregătești drobul de pui așa:

Cureți și speli ceapa verde, apoi o tai și o călești în unt. Adaugi pieptul de pui și ficățeii tăiați cubulețe, apoi ciupercile tocate mărunt. Lași amestecul puțin la răcit, apoi adaugi gălbenușurile pe rând. Bați albușurile spumă cu puțin suc de lămâie și le încorporezi treptat în compoziție. La final presari verdeața (mărarul și pătrunjelul) tăiată mărunt și adaugi sare și piper după gust. Pui compoziția într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu pesmet și o coci circa 50-60 de minute.

 

Mai multe rețete cu carne de pui găsești aici!

My title page contents