Ensana Hotels redeschide hotelurile de la Sovata Jumătatea lunii iunie marchează redeschiderea hotelurilor Ensana în România. Acestea își reiau activitatea după o pauză de aproape 100 de zile, impusă de declararea stării de urgență pe teritoriul României din cauza pandemiei Covid – 19.
Pe 19 iunie, hotelurile Ensana își deschid porțile turiștilor în condiții de extremă siguranță și igienă. Noi protocoale, noi reguli de distanțare socială și noi standarde de conduită atât pentru angajați, cât și pentru turiști.
”În această lungă pauză, hotelurile grupului Ensana au implementat noi proceduri de igienă și dezinfectare la cele mai înalte standarde. Pandemia, climatul internațional și schimbările impuse de COVID-19 ne-au schimbat și ne-au forțat să căutăm noi soluții, spune Arpad Godra, Director de Vânzări & Marketing la Sovata Ensana Health Spa Hotels. ”De altfel, cu 4 zile înainte de deschiderea tuturor hotelurilor Ensana, angajații acestora vor face testarea PCR pentru COVID-19 pentru asigurarea deplinei siguranțe a tuturor”, adaugă Arpad Godra, Director de Marketing la Ensana Health Spa Hotels.
Ensana Hotels redeschide hotelurile de la Sovata
Hotelurile din România se aliniază celor din întregul grup Ensana prin impunerea unor standarde riguroase de siguranță. ”Echipa noastră este instruită pentru aplicarea precisă a tuturor măsurilor interne privind prevenția COVID-19. Angajații au primit mănuși și măști de protecție, viziere, halate de unică folosință (după caz), dezinfectant pentru mâini. Totodată, în cursul operațiunilor de curățenie și dezinfectare folosim doar substanțe biocide avizate de către Ministerul Sănătății. Am limitat semnificativ contactul fizic între angajații Ensana Hotels și oaspeți.”, adaugă reprezentantul Ensana.
De asemenea, hotelurile Ensana din România au creat noi reguli de conduită pentru turiști. ”Procedura de check-in va include și verificarea temperaturii oasepeților noștri de către un cadru medical angajat, fără ca rezultatul verificării să fie consemnat. Turiștii vor fi obligați să poarte mască de protecție în spațiile închise. Toate intrările din hotel, spa, restaurant și alte spații comune au fost dotate cu aparate de dezinfectat. Utilizarea lifturilor va fi limitată la două persoane. Pentru asigurarea măsurilor de distanțare socială, programul de masă a fost prelungit și am prelungit și împărțit pe intervale orare.”, punctează Arpad Godra
Sovata și Lacul Ursu
De ce să alegi Sovata? Ei bine, Sovata este unică în România și în Europa. Atuul ei? Lacul Ursu, sarea, nămolul și aerul curat, cu efect sedativ. Un adevărat magnet pentru toți turiștii care care caută relaxare și sanatate în același loc, Sovata este vedetă grație tratamentelor sale din zona infertilității feminine, aparatului muscular, respirator și în tratarea artritei și afecțiunilor reumatologice.
Namolul pleidogen de Sovata ajută la cresterea imunității prin efect de reglare neuro-psiho-imuno-endocrină mediat de hipotalamus, astfel:
-
Efecte fizice: Temperatura diferitp de cea a corpului (în general, mai mare) stimulează receptorii nervoși din piele, care induc vasodilatație sau vasoconstricție + vasodilatație (în caz de aplicare de namol rece), precum și reacții la distanță mai complexe ce se transmit prin rețeaua sistemului nervos
-
Efecte chimice: Substanțele conținute în nămol (de ex sare, bicarbonați, sulfați, hidrogen sulfurat, acizi humici, vitamine) au efect direct asupra pielii (emolient, antiinflamator), cât și de permeabilizare (pielea devine mai permisivă față de transferul acestor substanțe către țesutul subcutanat). Vasodilatația amintită anterior permite captarea substanțelor din țesutul subcutanat și transportul lor către interiorul corpului, dar și detoxifierea profundă a țesuturilor, mergând până la nivel intercelular după 5 zile de tratament.
-
Efecte ionice și electromagnetice: prin intermediul apei din nămol, dar și a apei biologice din și dintre celulele organsimului, respectiv a apei din fluidele circulante (sânge, limfă) se modifică frecvența de vibrație a moleculelor din corp, în termeni simpli se „deblochează căile energetice” și se „armonizează nivelele energetice din diferite țesuturi ale corpului”.
-
Efecte psihice: starea de bine (în esență armonizarea energetică complexă) este transmisă de la nivelul hipotalamusului către cortexul cerebral, care „conștientizează” starea de bine.
Nu uita: din 19 iunie, te așteptăm la Sovata Ensana Health Spa Hotels. Aici, începe vindecarea ta.
https://www.ensanahotels.com/ro/health-spa-hotels/destinatii/romania