House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” – Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat la Hotel Radisson din București. În marea finală au intrat 14 antreprenori, câte 7 pentru fiecare categorie a concursului de pitch-uri, Startup și Running Ops.

Aceștia au avut ocazia să își prezinte afacerile la scenă deschisă, în fața a 600 de participanți și a juriului format din mentori și reprezentanți ai mediului de business. În urma jurizării, au fost alese câte 2 companii câștigătoare pentru fiecare categorie, care au fost premiate cu un total de 90.000 de euro, nerambursabili. Câștigătorii marilor premii sunt The Climate Change Company (Startup) și House of VLAdiLA (Running Ops).

 

Podiumul pentru fiecare categorie a arătat astfel:

Startup:

Premiul I: The Climate Change Company (20.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: PiciordePlay (10.000 de euro, nerambursabili)

 

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA (40.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: BRIO (20.000 de euro, nerambursabili)

 

În plus, în cadrul competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” s-au mai acordat 10 premii suplimentare, în valoare de 1.000 euro fiecare, pentru 10 cele mai votate idei de afaceri  înscrise în secțiunea Ideea ta. Voturile au fost deschise pentru public până la data de 1 decembrie, iar câștigătorii secțiunii au fost anunțați public pe startarium.ro.

„<Românii sunt antreprenori> a revenit cu aceeași forță și energie în 2023 ca și în edițiile precedente ale competiției. Ediția din 2023 a marcat și o serie de noutăți importante: alăturarea Pluxee ca partener al evenimentului și platformei Startarium.ro, alături de ING Bank, extinderea competiției cu două noi categorii, dedicate atât antreprenorilor aspiranți, cât și companiilor care au depășit stadiul de startup și, nu în ultimul rând, evoluția <Românii sunt antreprenori> într-un adevărat festival de antreprenoriat, oferind participanților nu doar o platformă de competiție, ci și un mediu propice pentru a experimenta apartenența la o comunitate puternică, dinamică, la educație și inspirație.

Faptul că avem 4 câștigători care au soluții reale și fezabile ca model de afacere la probleme care țin de agenda economică și socială a României – educația, accesul la cultură, industriile creative, infrastructură și mediu demonstrează încă odată că antreprenoriatul este unul din pilonii de creștere pentru noi toți.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și cofondator Impact Hub Bucharest.

Anul acesta, evenimentul iconic Startarium Pitch Day s-a desfășurat sub o nouă identitate – Românii sunt antreprenori, menită să celebreze spiritul antreprenorial național, să aducă  competiția mai aproape de publicul larg și să încurajeze mai mulți antreprenori și viitori antreprenori să își urmeze pasiunea profesională.

„În ING, susținem creșterea startup-urilor și a micilor companii, așadar ne-am bucurat să reluăm una dintre cele mai importante competiții pentru antreprenorii din România. Suntem încântați să descoperim afaceri noi, cultivate cu pasiune, dar și să vedem evoluția celor pe care le cunoșteam deja. Scena <Românii sunt antreprenori> a fost încărcată de emoții, entuziasm și efervescență. A fost o experiență incredibilă pentru toți cei care au participat deoarece au exersat cum să construiască și să susțină un pitch, cum să convingă un juriu, format din mentori și reprezentanți cu experiență din mediul de business, că afacerea lor merită să fie câștigătoare.

56 de afaceri au fost selectate pentru semifinala ‘Romanii sunt antreprenori’, iar 14 au ajuns în finală. Îi felicităm pe marii câștigători, dar și pe toți antreprenorii curajoși care au intrat în competiție. Vom urmări îndeaproape progresele lor!”, a declarat Luana Sorescu, Head of Clients, divizia Business Banking, ING Bank România.

Cine sunt marii câștigători?

Startups:

Locul 1: The Climate Change Company

The Climate Change Company dezvoltă soluții la cheie, inovatoare și cu impact înalt, menite să contribuie la îmbunătățirea ecosistemului în care trăim și, implicit, la mai binele planetei.

Prin proiectul Littar, the Climate Change Company transformă deșeurile de plastic și sticlă în asfalt de ultimă generație, punându-și, astfel, amprenta pe viitorul infrastructurii durabile și a economiei circulare.

Această distincție nu reprezintă doar o victorie pentru noi, ci și pentru toți cei care cred într-un viitor mai ecologic. Ne amintește că atunci când ne unim, motivați de pasiune și scop, putem aborda cu succes problemele complexe cu care ne confruntăm ca planetă și societate. Este un imbold pentru noi să continuăm să dezvoltăm soluții sustenabile și să îi inspirăm și pe alții să se alăture efortului nostru de a crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie a schimbării pozitive„, a declarat Sebastian Tudose, cofondator The Climate Change Company.

Locul 2: PiciordePlay

PiciordePlay este platforma românească de streaming care și-a început activitatea în pandemie, în vara anului 2021. Proiectul își propune să aducă teatrul mai aproape de românii de pretutindeni, oferindu-le acestora oportunitatea de a viziona online piesele lor preferate.

Până în prezent, PiciordePlay a transmis peste 30 de spectacole live, 10 înregistrări și a atras pe platformă mai mult de 10.000 de utilizatori. Platforma are parteneriate cu unele dintre cele mai apreciate instituții culturale românești, precum Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara sau Teatrul de Comedie.

Suntem onorați și mândri să fim recunoscuți de o competiție atât de importantă, precum Startarium «Românii sunt Antreprenori». Acest premiu este nu doar o realizare personală pentru echipa PiciordePlay, ci și o validare a faptului că există un interes puternic în zona de cultură și artă. Ne-am asumat misiunea de a crea o punte între cultura, arta și consumatorul modern, oriunde s-ar afla el, iar acest premiu confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun. Fondurile câșigate vor fi un sprijin esențial în continuarea acestei călătorii”, a declarat Alexandru Aramă, cofondator PiciordePlay.

Celelalte 5 startupuri care au intrat în finala Startarium „Românii sunt antreprenori” sunt: Mașini la cheie, MommyHAI, Offbeat, Smilemobilul și Voidship.

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA

House of VLAdiLA este un brand fondat de Oana și Dragoș Vlădilă care combină arta și designul de interior în dezvoltarea de produse precum tapet personalizat, catifea și mobilier de designer. Oana, arhitectă, și Dragoș, cu expertiză în antreprenoriat, își propun să inoveze domeniul amenajărilor interioare. Tehnologia modernă de printare se îmbină cu desenul manual, asigurând calitate de top. Totul se produce in-house, respectând standardele de sustenabilitate: materiale naturale, ecologice și biodegradabile, fără substanțe toxice.

Suntem mândri că House of VLAdiLA este marele câștigător al competiției «Românii sunt antreprenori» și le mulțumim organizatorilor și juraților pentru încrederea arătată! Vedem această victorie ca pe o recunoaștere a muncii și pasiunii noastre, dar și ca pe o responsabilitate foarte mare. Ne propunem să punem România pe harta designului internațional și să devenim un brand de referință”, a declarat Dragoș Vlădilă, cofondator House of VLAdiLA.

Premiul II: BRIO

Fondată în 2014, BRIO este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Prin intermediul testelor BRIO, proiectul își propune să pună la dispoziția utilizatorilor teste digitalizate standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII să își poată evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și să își poată îmbunătăți performanța la examene.

Acest premiu ne demonstrează că educația rămâne o prioritate în România și ne inspiră să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai intens pentru a oferi oportunități de învățare și îmbunătățire a performanței școlare în întreaga țară. Suntem hotărâți să contribuim la creșterea nivelului de educație în România și să oferim elevilor instrumentele de care au nevoie pentru un viitor mai strălucit”, a declarat Gabi Bartic, cofondator BRIO.

Pe lângă cei 2 câștigători, în finala categoriei Running Ops au intrat și Beesers, Bright Spaces, cautcurier.ro, Helperz.ro și Spark Online School.

‘’M-am bucurat să văd că pe scena evenimentului <Românii sunt antreprenori> au urcat români pasionați de ceea ce fac, care devin o sursă de inspirație pentru alții prin faptul că sunt capabili să aibă o viziune mai largă, pentru care binele oamenilor și impactul pozitiv în comunitatea locală sunt prioritare.

Pluxee s-a alăturat proiectului Startarium anul acesta, din convingerea că educarea și susținerea antreprenorilor români au un potențial semnificativ de a genera un impact economic pe termen lung. Vom continua strategia noastră de susținere a comunității antreprenoriale din România fiind alături de antreprenorii cu idei excelente aflați la început de drum, dar și de afacerile care continuă să crească și au nevoie de resurse și finanțare pentru o dezvoltare durabilă”, a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România și Bulgaria.

600 de persoane au luat parte la marea finală Startarium „Românii sunt antreprenori”

Aproximativ 600 de persoane au luat parte, în sală, la prezentările și discuțiile propuse de către organizatorii competiției.

Printre cei care au urcat pe scenă în deschiderea evenimentului s-au numărat Vlad Craioveanu – CEO & cofondator Impact Hub Bucharest, Dan Ștefan – Managing Partner Autonom Group, Delia Olteanu – Manager Strategie Clienți IMM al ING Bank, și Manuel Fernandez Amezaga – CEO Pluxee România și Bulgaria.

Ulterior, în cadrul panelului „Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune”, organizat cu sprijinul Romanian Business Leaders, o serie de lideri de business și-au împărtășit experiențele și perspectivele despre inovație și succes în antreprenoriatul românesc. Aceștia au fost: Iulian Nedea – CEO și cofondator Simtel, Cristian Logofătu – Financier, Entrepreneur, board member Bittnet, Andreea Pipernea – Managing Partner Exit by Choice și Delia Dragomir – CEO și cofondator Eucom Business Language.

Lansări prezentate pe scena principală

Scena principală a fost și gazda lansării unui nou modul în cadrul platformei Startarium: Startarium eXP(erience) oferă antreprenorilor experiențe interactive de învățare, depășind cursurile online tradiționale. Cu durată de o lună, fiecare curs include 4 module, quiz-uri, o sesiune de Q&A și un proiect final cu feedback, iar cei care finalizează un curs pot beneficia de 3 sesiuni gratuite de mentorat. Înscrierile pentru primele două cursuri, Management financiar pentru mici afaceri și Web Analytics, încep pe data de 8 decembrie, pe Startarium.

Un alt moment important a fost reprezentat de pre-lansarea mapării „Green Startups Ecosystem Overview Report 2023”. Aflat la a treia ediție, raportul prezintă o analiză a startupurilor verzi din România, organizațiile de sprijin și inițiativele care promovează o tranziție către o societate neutră din punct de vedere climatic. Lansarea oficială a Green Startups Ecosystem Overview Report 2023 va avea loc pe data de 7 decembrie, în cadrul evenimentului online Romania ClimAccelerator Demo Day.

Punctele culminante ale competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” au fost, bineînțeles, cele două finale de pitch-uri, în cadrul cărora concurenții au beneficiat de sprijinul și încurajările prietenilor, partenerilor și celor pasionați de business și de antreprenoriat.

Scenele adiacente au găzduit 6 pastile de învățare pentru participanți

În paralel cu finalele de pitching, pe scenele secundare, participanții au putut lua parte la 6 sesiuni de învățare, prezentate sub formă de masterclassuri: „Principii STELL*R pentru înalta performanță”, susținut de Adrian Florea, fondator Trend Consult, „Bani și libertate – Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu Toader, Business Coach, dar și la sesiuni dedicate siguranței cibernetice – susținută de Bogdan Botezatu, director Threat Research and Reporting Bitdefender, sustenabilității – susținută de Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom, comunicării și branding-ului, alături de Andrei Lasc și Mihaela Joița, cofondatori Poarta 9, și echipelor performante, sesiune susținută de Cosmin Alexandru, cofondator Teamology Institute.

Sectorul agrifood a avut o scenă dedicată la Românii sunt antreprenori

Ediția de anul acesta a Agrifood Innovation Summit, organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, a avut loc în cadrul evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe o scenă dedicată. Sub numele de Agrifood Innovation Stage, scena s-a concentrat pe subiectul inovațiilor în agricultură și industria alimentară, abordând subiecte precum siguranța alimentară, agricultura digitală și sustenabilitatea.

Evenimentul a inclus lansarea raportului „Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023″, care analizează tendințele și provocările din sectorul agroalimentar românesc și european. Romanian Agrifood Startups Overview Report, aflat la cea de-a treia ediție în 2023, este un raport complex care include maparea startupurilor românești din industria agroalimentară implicate în inovația industriei. Raportul poate fi descărcat gratuit aici.

Rezultatele „Românii sunt antreprenori”

Competiția „Românii sunt antreprenori”, noua identitate a evenimentului emblematic Startarium Pitch Day, a primit peste 220 de înscrieri la ediția din 2023. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11.2023, pentru următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea cumulată a premiilor oferite este de 100.000 de euro, nerambursabili.

Peste 1100 de persoane s-au înscris pentru a participa la marea finală din 29 noiembrie, de la Radisson Blu din București. 600 au fost prezente în locație și au avut la dispoziție 4 scene diferite și oportunități valoroase de învățare, inspirație și conectare, alături de speakeri de renume din ecosistem. Marea finală a adus pe scena principală 14 echipe finaliste care și-au susținut pitch-urile live, în fața juriului, investitorilor, presei și publicului prezent.

În cadrul celor 4 ediții anterioare ale Startarium Pitch Day, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.

Despre organizatori

O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING. Startarium oferă acces gratuit, național, online, la toate resursele necesare pentru a lansa, a crește și a susține o afacere de succes: conținut educațional, mentorat de business, proiecte de incubare și accelerare, instrumente moderne de finanțare și competiția de pitching Startarium PitchDay.

De la lansare în octombrie 2016, Startarium a adunat o comunitate de 50.000+ de membri și 5.400+ de idei de business, peste 100 de contributori, consultanți și mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit, a publicat 1300+ de materiale educaționale și a deschis accesul la finanțări ce depășesc 840.000 de euro.

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startupurilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială – Startarium.

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.

Pluxee este principalul partener global pentru beneficii extrasalariale şi soluţii pentru creşterea implicării angajaţilor la locul de muncă, care deschide o lume de oportunități pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să se bucure mai mult de ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Printr-o gamă completă de soluții inovatoare și digitale, Pluxee creează experiențe relevante, captivante și personalizate pentru a contribui la wellbeing-ul angajaţilor la locul de muncă și nu numai. De la experiențe oferite prin prânzul zilnic, evenimente culturale, vacanţe, cadouri până la wellbeing și servicii de telemedicină, produsele și serviciile Pluxee sunt concepute pentru a aduce mai multă valoare oamenilor. Pluxee susține creşterea puterii de cumpărare și promovează wellbeing-ul a peste 2 milioane de angajaţi. Pluxee ajută peste 35.000 de clienți să dezvolte relații mai bune cu angajații lor și susţine afacerile a peste 55.000 de locaţii partenere. Reconfirmat de fundaţia solidă construită de Sodexo, Pluxee, cu cei 250 de angajaţi ai săi, se angajează să-şi sporească implicarea în comunitate ca lider sustenabil, oferind clienţilor, partenerilor şi beneficiarilor săi mijloacele de a face alegeri mai durabile în fiecare zi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi https://www.pluxee.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

My title page contents