Vara este momentul perfect să strălucești! O piele frumoasă poate fi atuul tău pentru a te simți incredibil în noul sezon. De aceea, este important să îți alegi produsele de îngrijire corespunzătoare, care te vor ajuta să îți pui pielea în valoare. Le Petit Marseillais® îți oferă mai multă strălucire pentru vară, cu noul gel de duș intens hidratant cu efect de satinare
Ai grijă să obții rezultate cât mai bune încă de la primul pas din rutina ta: baia.
Le Petit Marseillais® aduce în România gelul de duș intens hidratant cu efect de satinare, pentru ca tu să ai parte mereu de o piele strălucitoare. Acesta are la bază o rețetă naturală, cu ulei de caise și crin alb, ingrediente special alese pentru a oferi pielii tot ceea ce are nevoie pentru a arăta spectaculos.
Vara cu arome
„Ador vara! Este cea mai bună ocazie să ne simțim frumoase și să ne punem pielea în evidență. Odată cu trecerea timpului, am descoperit plăcerea de a avea grijă de mine, de a-i oferi pielii senzația ce îi face bine. Sunt selectivă în privința aromelor, a texturii, și caut ca beneficiile oferite de un produs să corespundă cu nevoile mele. Îmi plac mult gelurile de duș intens hidratante Le Petit Marseillais®, iar de curând am descoperit noua formulă cu efect de satinare, ce lasă pielii acel aspect luminos pe care ni-l dorim vara. Uleiul de caise şi florile de crin alb ajută pielea să fie strălucioare și catifelată, deci fericită. Aşa cum sunt și eu.”, spune Adela Popescu.
Uleiul de caise utilizat în rețeta noului gel de duș are o culoare aurie și este obţinut din sâmburii caiselor culese din zona bazinului mediteranean. Bogat în vitamine, acesta conține nutrienții esențiali care ajută la hrănirea și hidratarea pielii, precum și la emolierea acesteia.
Crin alb…
Florile de crin alb sunt simbolul feminității și al purității, fiind folosite dintotdeauna în rețetele pentru produse de înfrumusețare. Extractul de crin alb stimulează luminozitatea pielii, o hidratează, completând formula noului gel de duș cu parfumul său deosebit.
Îmbogăţit cu unt vegetal, gelul de duș are o textură cremoasă, care lasă pielea mătăsoasă și îți dă o stare de bine pe tot parcursul zilei.
Produsul este disponibil în magazine la prețul recomandat de 11 lei.
Descoperă alte două geluri de duș noi, pentru hrănire intensă și 24 de ore de confort, de la Le Petit Marseillais®
Le Petit Marseillais® are grijă ca momentele tale de răsfăț să fie unice, de aceea a completat gama cu alte două noutăți: gelul de duș intens hidratant cu unt de cocos, ceară de albine și ulei de karité și gelul de duş intens hidratant cu ulei de argan și flori de portocal. Fiecare dintre ele are la bază rețete tradiționale din zona Provence, care asigură o hidratare intensă, oferind pielii 24 de ore de confort.
Cocos si flori de portocal
Gelul de duş intens hidratant Unt de cocos & Ceară de albine & Ulei de Karité are la bază o rețetă cu trei ingrediente cu rezultate excelente în îngrijirea pielii. Untul de cocos este obținut din uleiul extras din fructul de cocos. Ceara de albine este recoltată manual din zona Languedoc-Roussillon, fiind recunoscută pentru proprietățile sale benefice pentru piele. Uleiul de karite provine din nucile arborelui karite și are proprietăți nutritive și antiinflamatorii. Prin combinarea acestor ingrediente, noul gel de duș contribuie la o hidratare de lungă durată.
Uleiul de duş intens hidratant cu ulei de Argan & Flori de portocal are o formulă delicată și plăcut parfumată. Arganul mai este numit și „aurul deșertului”, fiind foarte utilizat în rețetele produselor de îngrijire, ca urmare a proprietăților sale de protecție a pielii. Florile de portocal sunt culese manual din zona bazinului Mediteranean, contribuind la revitalizarea și tonifierea pielii. Astfel, vei avea parte de momente de relaxare, asigurându-i pielii o senzație plăcută întreaga zi.
Pentru mai multe detalii despre produsele Le Petit Marseillais®, puteți accesa: www.jnjconsumer.ro/lepetitmarseillais.