Tu știi care sunt acele legume disponibile în octombrie? Octombrie este luna în care pe mesele noastre apar primele roade de toamne, primele legume ale sezonului. Este luna în care avem parte de noi arome intense și învăluitoare. Să vedem care sunt acestea și să descoperim câteva sfaturi pentru a le savura la maximum.
Deși tehnicile de cultivare cu efect de seră fac acum posibilă obținerea multor fructe și legume pe tot parcursul anului, achiziționarea de fructe și legume de sezon aduce numeroase avantaje. În primul rând, adoptarea acestui obicei ne garantează consumul de produse mai proaspete, care provin de pe teritoriul național. Prin urmare, produsele pe care le consumăm nu sunt supuse unor călătorii lungi sau unor metode de conservare care le modifică gustul sau proprietățile organoleptice.
În al doilea rând, cumpărarea produselor sezoniere ne permite să economisim bani. În cele din urmă, cumpărarea legumelor tipice de sezon înseamnă deplasarea către o agricultură ecologică – durabilă, care să respecte natura. De asemenea, care vizează reducerea impactului asupra mediului și conservarea biodiversității.
Iată lista cu legume disponibile în octombrie:
- sfeclă, broccoli, morcovi, conopidă, varză, fasole, fenicul, ciuperci, andivă, praz, ridiche, napi, șalotă, țelină, spanac, trufe, anghinare, dovleac.
Dintre toate acestea, cea mai reprezentativă legumă a lunii octombrie este cu siguranță dovleacul. O legumă bogată în vitaminele A, C și vitaminele B. Dovleacul se pretează la realizarea multor preparate. De la minunata supă-cremă, la risotto cu o consistență cremoasă, și până la prăjituri tradiționale și deserturi, cum ar fi prăjituri și brioșe.
Tot în această perioadă descoperim soiuri renumite de ciuperci, printre care se remarcă ghebele și urechiușele.
Varza și spanacul sunt alte legume potrivite pentru a îmbogăți mâncărurile. Ca garnitură sau ca ingrediente pentru prepararea rețetelor tentante, precum plăcintă sărată cu ricotta și spanac sau supă de varză.
Legume din octombrie: idei și rețete
Marea varietate de legume puse la dispoziție de natură în octombrie îți oferă o mulțime de alegeri atunci când este timpul să intri în bucătărie. Temperatura mai rece încurajează consumul de feluri de mâncare calde și aromate, cum ar fi supele și ciorbele, pentru care dovleacul, varza, cartofii și fasolea și prazul sunt potrivite în mod special.
Ciupercile se potrivesc perfect cu primele feluri de mâncare pe bază de paste din ouă, permițând combinații gustoase cu alte produse de sezon, cum ar fi dovleac și nuci. Un fel de mâncare care conține cele mai autentice arome ale toamnei. Conopida și prazul sunt ideale pentru a fi servite gratinate la cuptor. Aceste legume garantează succesul garniturilor cu gust puternic. Sunt deale pentru a însoți selecțiile de brânză și felurile principale pe bază de carne.
Pentru a păstra mai bine proprietățile organoleptice ale legumelor, este recomandabil să folosești metoda de gătit cu abur. Vei putea să creezi rețete ușoare și foarte digerabile, fără a utiliza ulei sau unt.
Spanacul aburit, morcovii, conopida, broccoli, anghinare și fenicul își eliberează aroma la maxim, menținând în același timp aportul de minerale și vitamine.